Allianz-Ţiriac: primele nouă luni au adus rezultate mai bune decât în 2015

Allianz-Ţiriac: primele nouă luni au adus rezultate mai bune decât în 2015

Allianz-Ţiriac a înregistrat un volum al veniturilor din prime la nivel agregat (asigurări
generale şi asigurări de viaţă şi sănătate) de peste 906 milioane lei, în primele 9 luni din 2016, în creştere cu aproximativ 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, anunţă compania într-un comunicat.

În acelaşi interval, despăgubirile plătite de companie s-au ridicat la o valoare de aproximativ 375 milioane de lei, în timp ce obligaţiile de plată înregistrate sub formă de rezerve de dăuna se cifrau la 328 milioane de lei la data de 30 septembrie anul curent, potrivit aceleiaşi surse.

Profitul operaţional consolidat din activitatea de asigurări a ajuns, la finalul primelor 9 luni, la 70 milioane lei, cu peste 15 milioane de lei mai mult faţă de acelaşi interval din 2015, mai anunţă
Allianz-Ţiriac.

De asemenea, sub aspectul indicatorilor de siguranţă financiară, Allianz-Tiriac Asigurări continuă să opereze cu rate de solvabilitate şi de lichiditate mult superioare cerinţelor minime legale (1 pentru cei doi indicatori), se mai arată în comunicat. Astfel, rata de solvabilitate, conform Solvency II, la finele lunii septembrie, se situa la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă) la 1.51, în timp ce lichiditatea la sfârşitul lunii septembrie pentru asigurările generale se situa la 3.60, iar pentru activitatea de asigurări de viaţă, la 6.34.

La jumătatea anului curent, Allianz-Ţiriac înregistra o scădere a numărului de reclamaţii cu circa 29 de procente, faţă de acelaşi interval al anului trecut.

virgil
Foto: Virgil Şoncutean, director general Allianz-Tiriac Asigurari

“Scopul pentru care existăm este acela de a le oferi clienţilor noştri, persoane fizice sau juridice, suportul financiar în cazul unor situaţii dificile, pentru a reveni cât mai repede, pe cât posibil, la starea de normalitate anterioară. Aceasta este promisiunea de care suntem responsabili, iar rezultatele pozitive înregistrate trimestru de trimestru sunt argumente care dovedesc că rămânem o companie de încredere, solvabila şi capabilă să îşi onoreze promisiunile faţă de clienţi. De asemenea, continuăm eforturile interne de îmbunătăţire a ratei reclamaţiilor transmise de către clienţii noştri şi în egală măsură de către terţii păgubiţi, faţă de care avem aceeaşi responsabilitate. Ne dorim să diminuăm cât mai mult procentul reclamaţiilor întemeiate şi să îmbunătăţim astfel experienta oamenilor, la orice punct de contact cu Allianz-Tiriac”, a declarat Virgil Şoncutean, director general Allianz-Ţiriac Asigurări.

La nivelul asigurărilor generale, valoarea veniturilor a ajuns, la finele primelor 9 luni ale anului, la 817 milioane lei, înregistrând o creştere de aproape 18% faţă de perioada corespondenta a anului trecut, potrivit comunicatului remis mass media. Avansul subscrierilor a fost susţinut atât de segmentul asigurărilor auto (+19%) şi de evoluţia afacerilor non-auto (+14%).

Asigurările auto au generat venituri în primele 9 luni ale anului de 576,5 milioane lei, susţinute de creşterea accelerată a vânzărilor de poliţe RCA.

”Creşterea semnificativă la nivelul acestei linii de business, în trend cu dinamica pieţei, este una conjuncturala, datorată unui flux de clienţi rămaşi neacoperiţi ca urmare a ieşirii din piaţă a unor asiguratori cu activitate relevanta pe segmentul RCA. Aşa cum am menţionat în varii ocazii, avem o abordare prudenţială în legătură cu această linie de business, în ultimii ani concentrându-ne eforturile în direcţia limitării pierderilor aferente RCA. Recentele măsuri legal – administrative ne-au zădărnicit planurile, fiind nevoiţi să refacem prognozele, în contextul introducerii măsurilor de limitare a tarifelor. Efecte semnificative ale normării preţurilor RCA vom vedea începând cu anul 2017,” a precizat Aurel Badea, directorul Direcţiei Tehnice în cadrul Allianz-Tiriac.

sigla-allianz

Valoarea despăgubirilor plătite terţilor păgubiţi în baza poliţelor RCA emise de Allianz-Ţiriac Asigurări au depăşit 123 milioane de lei în primele 9 luni din 2016, cu aproape 22 milioane lei mai mult faţă de anul trecut. În acelaşi timp, obligaţiile de plată aferente aceleiaşi linii de business, înregistrate sub formă de rezerve de dăuna depăşeau, la 30 septembrie, 163 milioane de lei.
În topul celor mai mari despăgubiri achitate de Allianz-Tiriac în 2016, primele 3 poziţii sunt ocupate de indemnizaţii acordate în baza poliţelor RCA: este vorba de peste 7 milioane lei, 1,4, respectiv 1,2 milioane de lei indemnizaţii acordate ca urmare a unor
accidente în trafic produse în România sau în străinătate.

În ceea ce priveşte activitatea de asigurări non-auto, subscrierile au atins, la finele lunii septembrie, o valoare de 241 milioane lei, faţă de 212 milioane lei cu un an în urmă.

Toate liniile principale de asigurări non-auto au contribuit la această dinamică pozitivă, se mai precizează în comunicat.
Linia de asigurări vedetă continua să fie linia asigurărilor private de sănătate dedicate persoanelor fizice şi juridice, Allianz-Ţiriac înregistrând o creştere de peste 50 de procente în primele nouă luni ale anului curent.

De asemenea, faţă de anul trecut, numărul clienţilor care au încheiat o asigurare privată de sănătate în nume personal sau prin intermediul angajatorului a crescut cu peste 70%. Allianz-Ţiriac avea în portofoliul asigurărilor de sănătate, la finele celor 9 luni de activitate în curs, aproape de 85.000 de clienţi.

De la începutul anului şi până la finele lunii septembrie, clienţii Allianz-Tiriac au efectuat peste 74.000 de accesări ale serviciilor medicale în baza asigurărilor private de sănătate, beneficiind astfel de peste 250.000 de servicii medicale. Allianz-Ţiriac a plătit clinicilor partenere şi nepartenere peste 14 milioane de lei, în contul serviciilor prestate de acestea clienţilor beneficiari ai poliţelor de asigurări de sănătate.

Reţeaua de parteneri medicali a Allianz-Tiriac, la care clienţii companiei pot apela în toată ţara, a ajuns la 245 contracte şi 696 puncte de furnizare de servicii medicale, cu peste 20 de contracte, respectiv 35 puncte de lucru mai multe decât la finele anului trecut.

În egală măsură, subscrierile din asigurările de bunuri şi proprietăţi au urcat până la 136 milioane de lei, evidenţiind o creştere de aproape 7 procente.

Cele mai multe solicitări de despăgubire au avut drept cauze daune provocate de inundaţii de la apa de conductă sau avarii accidentale la instalaţii.

Dintre cele aproximativ 4.800 de dosare de daune deschise de clienţii AZT pentru daune produse la clădiri şi conţinutul acestora, circa 90% au fost închise într-un termen mediu de 13 zile, 48% dintre acestea fiind închise în maxim 7 zile.

De asemenea, majoritatea clienţilor care au apelat la Clauza privind asistenţa tehnică de urgenţă la domiciliu (ATU), au primit despăgubirea de maxim 150 euro, prevăzută în
contract, în aceeaşi zi în care au făcut notificarea.

Vânzările de poliţe de asigurări de viaţă au înregistrat, de asemenea, o creştere de 9,2 procente, până la 89,3 milioane lei, cu 7,5 milioane mai mult faţă de primele 9 luni ale anului trecut.
Asigurările de tip unit linked (cu componenta investiţională) deţin o pondere de aproape 45% din totalul vânzărilor de asigurări de viaţă, în timp ce asigurările tradiţionale – individuale şi de grup – au contribuit cu restul de 55%.

Poliţele de grup au înregistrat o creştere de aproape 2 milioane lei faţă de anul precedent.
La nivelul acestui segment, în primele nouă luni ale anului, au fost plătite indemnizaţii care însumează aproape 16 milioane lei, jumătate dintre aceste plăţi făcându-se în contul poliţelor de grup încheiate de angajatori în beneficiul angajaţilor.

Totodată, valoarea totală a conturilor clienţilor aflate în administrarea companiei se ridica, la finele lunii septembrie 2016, la 374,8 milioane lei.

Specialiştii AZT spun că se remeracă un interes accentuat pentru contractarea clauzelor suplimentare ataşate poliţelor de viaţă, prin intermediul cărora clienţii sau moştenitorii legali primesc suport financiar în cazul producerii unor accidente, în cazul unor boli sau în situaţii în care intervine necesitatea spitalizării. Faţă de anul trecut, veniturile generate de contractarea acestor acoperiri au crescut cu 36%, având o pondere de 12% în volumul total al veniturilor pe acest segment.

„În mod cert, vom înregistra o depăşire a veniturilor prognozate la începutul anului şi a profitului estimat. Scăderea numărului aferent reclamaţiilor coroborat cu creşterea numărului de clienţi, confirma faptul că eforturile interne de a îmbunătăţi experienta clienţilor încep să dea roade. Forţă financiară a companiei şi măsurile interne luate ne vor permite să absorbim efectele plafonării tarifelor RCA, dar nu pentru un interval mai mare de 6 luni, cât a fost prevăzut în Hotărârea de Guvern”, a adăugat Virgil Şoncutean, director general Allianz-Tiriac Asigurari.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0