500000 de carduri contactless marca BRD

500000 de carduri contactless marca BRD

Numărul cardurilor contactless emise de BRD a ajuns la finalul primelor 6 luni ale anului 2015 la 500.000 de astfel de instrumente care permit realizarea de plăţi fără introducerea codului PIN pentru sume de maximum 100 de lei. În aceeaşi perioadă s-a înregistrat o creştere de 6 ori a valorii totale a tranzacţiilor contactless, media unei plăţi de acest tip fiind de 18 lei.
Caracterizată de siguranţă şi rapiditate, tehnologia contactless permite reducerea cu 33% a timpului necesar plăţii faţă de o tranzacţie standard cu cardul şi cu mai mult de 50% faţă de o plată cu numerar. Tranzacţia este efectuată în câteva secunde, fiind cea mai rapidă metodă de plată disponibilă în acest moment.
BRD a început, în premieră pentru România, emiterea la nivel naţional a instrumentelor de plată contactless în anul 2010, continuând implementarea tehnologiei la comercianţi, în transportul public şi la nivelul automatelor bancare.
Ulterior lansării în Bucureşti a cardului contactless pentru transport, în luna mai a anului 2011, BRD a dezvoltat un concept propriu bazat pe o platformă certificată de organizaţia MasterCard ca model unic la nivel european. Soluţia integrată „BRD Transport” pentru plata călătoriei direct în mijloacele de transport în comun este implementată în oraşe precum Sibiu sau Arad şi a fost prezentată în anul 2012, ca premieră, la conferinţa mondială a transportatorilor publici de la Londra.
BRD a continuat extinderea reţelei sale de acceptare, instalând terminale contactless în numeroase reţele de retail. La sfârşitul primelor 6 luni ale acestui an, reţeaua de acceptare a cardurilor contactless instalate de BRD la comercianţii din întreaga ţară număra 7.000 de astfel de terminale.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0