Specialiștii CITR: farma şi transporturile, pe radarul insolvenţelor în 2015

Specialiștii CITR: farma şi transporturile, pe radarul insolvenţelor în 2015

Tendințele noi anul acesta le reprezintă industria farma și domeniul transporturilor, însă imobiliarele și construcțiile vor rămâne în continuare de actualitate și ele. Acestea sunt principalele sectoare care vor întâmpina dificultăți financiare în 2015 și care ar putea genera o creștere în rândul numărului de insolvențe în aceste domenii, conform unui studiu realizat de Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), liderul pieței de insolvență din România.
Echipa de experți a CITR a analizat situaţia economică actuală, precum şi indicatorii ei de impact pentru anul în curs, urmărind dinamica fiecărui sector de activitate, modalitatea de finanțare, legislația specifică, aspecte legate de consum și consumatori. Pe baza lor au fost identificate domeniile care au cel mai mare risc de insolvenţă în anul 2015.
Conform datelor relevante cu privire la segmentul companiilor de impact din economia românească ,adică acele companii care dețin active de peste 1,5 milioane euro, avem un total de aproximativ 9000 de companii aflate în dificultate sau stare de insolvență iminentă. Dintre acestea, 3158 activează în domeniile real estate, construcții, farma sau transporturi. Practic 35% din totalul companiilor de impact din România care au o situație financiară delicată operează într-unul dintre aceste sectoare de activitate.
Dacă domeniul farmaceutic și cel al transporturilor sunt o tendință nouă în categoria companiilor cu risc de insolvență, imobiliarele și construcțiile sunt arii de activitate în topul insolvenţelor încă de la începutul crizei economice. Aproape 22% din totalul companiilor de impact din real estate au probleme de lichiditate, însumând aproape 2000 de companii cu active de peste 1,5 milioane de euro. În construcții, numărul afacerilor de asemenea dimensiuni care se confruntă cu dificultăți financiare este aproximativ 650, generând pierderi anuale de peste 200.000.000 euro.
”Vom avea în continuare un număr ridicat de insolvențe în rândul dezvoltatorilor imobiliari şi al companiilor de construcţii, după cum arată bilanțurile acestora cu marje de profitabilitate foarte scăzute sau chiar inexistente în unele cazuri. Astfel de situații sunt asociate de cele mai multe ori cu un nivel ridicat de îndatorare, ceea ce ne împinge să credem că pentru companiile cu asemenea probleme soluția în anul 2015 va fi procedura insolvenței sau, acolo unde situația permite încă, măsuri de restructurare în afara insolvenței. Este însă important ca mediul de afaceri să înțeleagă corect și să apeleze doar în cazurile de necesitate la procedura insolvenței. De aceea insistăm către aceștia să își urmărească atent evoluția situaţiei financiare și să discute cu un specialist din timp, pentru a putea lua măsuri sănătoase și eficiente” a declarat Andreea Cionca-Anghelof, asociat coordonator al CITR, parte a CITR Group.
Anul 2015 va aduce și elemente de noutate în ceea ce privește sectoarele cu risc ridicat de insolvență, în domeniul transporturilor și cel farmaceutic. În ceea ce privește transporturile, aici este de așteptat ca asimilarea diurnelor acordate şoferilor cu drepturile salariale şi taxarea retroactivă a acestora să genereze un val semnificativ de insolvenţe însocietăţilor care activează în sectorul transporturi. Dintre companiile de impact din acest domeniu aproape 350 se confruntă cu dificultăți financiare majore, generând astfel pierderi anuale de peste 65.000.000 euro.
Domeniul farma este o surpriză prin prisma faptului că volumele înregistrează creșteri constante în ultimii 3 ani. Cu toate acestea, în multe cazuri durata medie de încasare a creanțelor depășește 300 zile. Lipsa lichidității generează o creștere constantă a îndatorării, ceea ce poate aduce în discuție insolvența anumitor lanțuri de farmacii sau chiar a unor distribuitori de produse farmaceutice. Raportându-ne la categoria companiilor de impact, în acest sector putem determina un grad de îndatorare mediu de peste 100%, cu pierderi anuale de aproximativ 55.000.000 euro.
Cu toate că ne așteptăm la o scădere globală a numărului efectiv de insolvențe în România în 2015, raportat la dimensiunea și impactul acestora trendul va rămâne însă constant cu cel din 2014, iar domeniile cele mai expuse riscului de insolvență în acest an rămân construcțiile și imobiliarele, cărora li se adaugă noi sectoare care denotă fragilitate economică – transporturile și industria farmaceutică.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0