Academia de Studii Economice din București extinde spaţiul educaţional

Academia de Studii Economice din București extinde spaţiul educaţional

Academia de Studii Economice din Bucureşti este în măsură să comunice publicului reluarea lucrărilor de restaurare a Corpurilor C1 şi C2, situate la adresa Piața Romană nr.7, Sector 1. Decizia a fost luată de Inspectoratul Regional în Construcții București Ilfov – Inspectoratul în Construcții al Municipiului București (IRCBI-ICMB), după ample acţiuni de verificare şi control.

Referitor la Corpul C1, ,,Casa Nanu-Muscel”, de la adresa Piața Romană nr. 7, Sector 1, Direcția pentru Cultură a Municipiului București confirmă faptul că „nu este necesară avizarea dispoziţiilor de şantier, întrucât modificările se încadrează în limitele Avizului nr. 945/Z/21.09.2016 emis de DCMB.”

De asemenea, Academia de Studii Economice din București îşi reafirmă transparenţa în legătură cu cele două proiecte de investiţii şi va pune la dispoziţia celor interesaţi întreaga documentaţie referitoare la avizele pentru reluarea lucrărilor. Mai mult, Academia de Studii Economice din București va furniza periodic publicului informaţii despre etapele şi evoluţia lucrărilor.

Lucrările menţionate au fost decise în baza următoarelor acte legale:

– Hotărârea Tribunalului Bucureşti nr. 36463/3/2016

– Procesul verbal de control nr. 38305/17.06.2016, încheiat de către IRCBI-ICMB în etapa de execuție lucrări

– Adresa nr. 1205(+2215+2321+986)/12.04.2017, emisă de Direcția pentru Cultură a Municipiului București, ca urmare a solicitării ASE de avizare a lucrărilor din Dosarul nr. 1025/06.04.2016, având ca obiect ”consolidare, restaurare și extindere imobil– spații de educație și cercetare”

– Procesul verbal de control nr. 20088/04.04.2016

– Procesul verbal de control în etapa de execuție lucrări nr. 38305/17.06.2016, emis de Inspectoratul Regional în Construcții București Ilfov

Academia de Studii Economice din București mulțumește anticipat pentru înțelegere în legătură cu disconfortul creat în zonă în perioada desfășurării lucrărilor de şantier.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0