Adina Bugescu: “Avem nevoie de mai multă competenţă pe toate palierele societăţii”

Adina Bugescu: “Avem nevoie de mai multă competenţă pe toate palierele societăţii”

Unul dintre cele mai vechi demersuri în domeniul antreprenoriatului din sectorul panificaţiei a demarat chiar în tulburii ani de după revoluţie. Doi ingineri mecanici şi-au dorit o afacere a lor, au înfiinţat firma Prospero şi s-au apucat să construiască o brutărie tradiţională, cu cuptoare pe vatră din cărămidă încălzite cu motorină. Ne-a depănat povestea creşterii companiei, domoală, similară produselor fabricate şi promovate, Adina Bugescu, unul din membrii familiei  care se ocupă astăzi de destinele acesteia.

Demersul în sine a fost un act de curaj şi o dovadă de încredere în forţele proprii. Uşor de zis, mai greu de făcut în condiţiile în care capitalul era puţin iar inflaţia îl eroda cu repe­ziciune: „dobânzile bancare săreau de 80%, momentul în care afacerea începea să producă se lăsa aşteptat, iar nopţile deveneau din ce în ce mai neliniştite, pentru că se garantase creditul cu propria casă”, spune interlocutoarea noastră. Cu mari greutăți și sacrificii, în anul 1993 prima pâine coaptă pe vatră a ieşit din cuptoarele de care cei ce le construiseră erau atât de mândri.

Următorul punct de cotitură a fost în anul 2000. „Concurenţa mare pusă de cuptoarele turceşti, pe gaz, ne-a obligat practic să operăm o retehnologizare. Am apelat la o linie de finanţare de la BERD. Ne-am despărţit cu greu de cuptoarele noastre tradiţionale, cu vatră de cărămidă şi încălzire cu motorină, devenite ineficiente şi am trecut şi noi la cuptoare pe gaz”. Tot în acel an a început şi producţia de sortimente de patiserie.

Când intră interlocutoarea noastră practic în poveste? „Compania ajunsese iarăşi într-un punct de răscruce în 2006-2007. Atunci eu şi fratele meu am decis să punem umărul la dezvoltarea companiei. Eu lucrasem la Bucureşti iar fratele meu tocmai termina facultatea. Am luat un nou credit şi am construit de la zero fabrica în care ne desfăşurăm activitatea şi astăzi, în Parcul Tehnologic şi Industrial. Cred că eram singura fabrică din Timișoara, la momentul acela, care respecta ultimele norme în vigoare  din industria panificaţiei. Tot în acea perioadă am început să producem şi sortimente de cofetărie. Însă nici nu am terminat bine investiţia că a venit criza peste noi “.

Obsesia lucrului bine făcut

Odată intrată în poveste, noua generație încearcă în permanenţă să canalizeze producţia către alimentaţia sănătoasă: produse cu fer­men­tare lungă, cu valențe funcționale, cu efecte benefice asupra organismului . „În toţi aceşti ani am învăţat, am făcut încercări, am greşit, am luat-o de la capăt. Ce aventură! Din păcate, ceea ce se predă astăzi în facultăţile de profil e depăşit şi nu se fac corelaţii cu cer­cetările din străinătate în materie de nutriţie. Încă ne lovim de închistarea în trecut şi nu înţelegem că dacă putem să facem lucrurile mai bine chiar trebuie să le facem mai bine. De multe ori industria păcăleşte, prin etichete și sloganuri frumos coafate, piaţa şi consu­matorii. Noi ne dorim să facem lucrurile altfel.“

Abordarea aceasta către produse sănătoase nu e lipsită de riscuri: „Pâinea noastră făcută cu maia, fără drojdie industrială, e mai densă, are volum mai mic, alveolaj pronunțat, deşi are acelaşi gramaj. Dar avantajele fermentării pe gust și pe beneficii pentru organism sunt incontestabile. Aluatul este viu și tempera­mental şi, deşi folosim aceleaşi ingrediente, nu putem obţine produse uniforme întrucât con­diţiile de fermentare nu pot fi 100% unifor­mizate. Noi preferăm produse imperfecte es­tetic, dar sănătoase. A trebuit să explicam și să reexplicăm colegilor din vânzări, clienților și chiar și preofesioniștilor din domeniu de ce am ales să facem lucrurile mai greu.” Prospero a fost primul producător de pâine care a pus pe ambalaj, în 2000, mesajul *fără amelioratori*. Şi asta chiar dacă multă lume nu ştia atunci ce e acela un ameliorator.

Dezvoltarea reţelei

„Am considerat că mesajul brutarului Prospero ar trebui transmis în propriile magazine. Având reţea proprie de desfacere puteam să comunicăm direct și să educăm mai uşor consumatorii. De la 8 sortimente de pâine fabricate, am ajuns la 30. Munca de lămurire a fost şi este un proces continuu. În pâine ca și la vin intervine arta fermentării. Pe piaţă există vinuri de 10 lei, de 50 de lei dar şi de 100 de lei. Diferența o face strugurele dar și procesul.  La fel, pâinea se poate face şi în 3 ore dar şi în 24 de ore, din aceleaşi ingrediente. Iar rezul­tatele sunt dramatic diferite. Ca simplu exem­plu, testele de glicemie efectuate pe persoane care au consumat pâine făcută în trei ore şi respectiv în 24 de ore au arătat la prima cate­gorie valori mai mari cu 20%.”

Discuţia noastră aproape că devenise o lecţie deschisă, cu doamna Bugescu la catedră. „Nici noi nu le-am ştiut pe toate de la început și încă mai avem multe de învățat. A fost un proces continuu de tipul trial & error. Dar am învăţat și învățăm continuu. Iniţial credeam că e suficient să folosim ingrediente sănătoase, de calitate, fără premixuri sau amelioratori. Apoi am descoperit că procesul este în egală măsură important, adică CUM lucrezi cu aceste ingrediente”.

Satisfacţii

Vă întrebaţi cu toţii dacă în acest proces de continuă muncă şi învăţare există satisfacţii. „Cu siguranţă, DA. Însă ele sunt dincolo de cifrele contabile, dincolo de profit. Când produci ca noi, atât de multe sortimente, eficienţa nu poate fi prea mare. E adevărat, o astfel de reţetă poate asigura o creştere a afacerii în timp. Şi într-adevăr am crescut mult în ultima  vreme. E foarte mare însă satisfacţia pe care o vezi în ochii consumatorului. E enormă satisfacţia că ai crescut o piaţă, că i-ai învăţat pe oameni să mănânce mai sănătos, să caute calitatea și beneficiile, nu doar prețul cel mai mic. Te simţi mândru când te uiţi în urmă şi vezi ce progrese ai făcut în timp. Asta te poate face să uiţi de problemele de moment, de hachiţele pe care ţi le fac diferite autorităţi care îşi consumă fără noimă din timpul pe care ar trebui să îl dedici cercetării şi producţiei. Şi mai am o mare satisfacţie: aceea de a fi crescut o echipă care astăzi nu mai concepe să facă compromisuri doar pentru a ușura munca în brutărie. Suntem cu toţii proactivi, proschim­bare în mai bine, iar aceasta a devenit cultura firmei”.

Nu puteam omite câteva consideraţiuni despre cifre. „Avem o reţea de 17 magazine în Timişoara, 158 de angajaţi şi o cifră de afaceri în anul 2017 de 5,3 milioane de euro. Nu putem ieşi din oraş întrucât numărul mare de sortimente fabricate ne obligă să facem  câte 4-5 livrări pe zi”. Am discutat şi despre relaţia cu finanţatorii: „având în vedere investiţiile fă­cute, evident că am avut nevoie de un finan­ţator. Am ales ING, undeva prin 2007, si de atunci ne sunt alaturi. Nu mai ştiu dacă aveau cea mai mică dobândă, dar per total ne ofereau cele mai bune condiţii. Ne place abordarea lor de parteneriat. Şi noi şi ei ştim că nu putem merge mai departe  bine unii fără alţii”.

Planuri de viitor

În finalul discuţiei noastre am vrut să vedem şi care este viziunea referitoare la propriul business, la mediul de afaceri local şi privitoare la viitorul României. Iar răspunsurile au venit la fel de tranşant. „E greu să faci planuri într-un mediu atât de lipsit de predictibilitate. Legislaţia se schimbă peste noapte și câteodată nu afli de schimbare decât în presă sau cu ocazia următorului control. O spun cu regret, în România ni se pare că antreprenorul local e perceput negativ de toate autorităţile. Noi am vrea să creştem, dar trebuie să fim şi lăsaţi să o facem. Nu e normal ca un antreprenor să consume 40% din timp pentru chestiuni birocratice”.

Deşi este o fire optimistă care debordează de energie pozitivă, interlocutoarea noastră priveşte circumspect viitorul României. „Aş vrea să văd mai multă disponibilitate la efort si apreciere a competenţei. În momentul actual, competenţa lipseşte pe tot lanţul educaţional, lipseşte în piaţa muncii, lipseşte în agricultură, lipseşte absolut din toate domeniile. Cultura şi respectul pentru muncă dispar pe zi ce trece şi nu putem să nu ne punem întrebarea – unde vom ajunge în direcţia aceasta? În ce fel de ţară vor trăi copiii noştri? Ne lipsesc oamenii cu viziune și determinare. ne confruntăm cu  delăsare şi dezinteres la toate nivelurile”, conchide Adina Bugescu.

Norel Moise

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats