Afacerile Smartree au crescut cu 33% în primul semestru

Afacerile Smartree au crescut cu 33% în primul semestru

Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, a obținut o cifră de afaceri de cca. 5,5 milioane de euro (24,65 milioane lei) în primul semestru al anului, în creștere cu 33% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Avansul business-ului s-a datorat, pe de o parte, cererii în creștere de soluții pentru optimizarea proceselor interne din partea companiilor locale, în primul trimestru, și pe de altă parte, solicitărilor tot mai multe pentru munca temporară și payroll, cei doi piloni de creștere în al doilea trimestru.

”În al doilea trimestru, avansul cel mai mare a fost înregistrat de segmentul de muncă temporară, un trend resimțit la nivelul întregii piețe, datorită economiei tot mai dinamice în ansamblu. Atât companiile, cât și angajații au început să profite din ce în ce mai mult de flexibilitatea oferită de acest regim de muncă”, declară Adrian Stanciu (foto), CEO Smartree.

Astfel, dacă primul semestru al anului 2015 a înregistrat o creştere de sub 10% faţă de perioada similară din 2014, anul acesta munca temporară a avut o contribuţie mai mare în business-ul Smartree, raportând o majorare de 40% la nivelul primului semestru, faţă de primele şase luni din 2015.

”În perioadele de vârf, infrastructura de recrutare în regim de muncă temporară este una complexă. Companiile apelează tot mai des la agenţii specializate în acest sens pentru a-şi acoperi necesarul de personal pe anumite proiecte, care practic le degrevează de recrutarea şi gestionarea angajaţilor respectivi. Această opţiune, care contribuie la îndeplinirea obiectivelor de business şi la livrarea proiectelor, este luată în calcul din ce în ce mai des, indiferent de nivelul poziţiilor deschise”, explică Adrian Stanciu.

Un alt serviciu foarte solicitat în special în al doilea trimestru a fost cel de payroll, segment care a înregistrat o creștere de 15% în business-ul companiei, în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește perspectivele pentru a doua jumătate a anului, reprezentanții Smartree se așteaptă în continuare la creșteri importante pe toate liniile, dar mai ales pe zona de muncă temporară.

În 2015, Smartree a înregistrat o cifră de afaceri de 9,6 milioane euro, cu 15% mai mult decât în 2014. Creşterea a fost susţinută de atragerea de clienţi noi din industrii precum pharma, servicii, producţie, retail, agricultură, petrol şi gaze. Anul acesta, compania a atras şi clienți noi, care activează în domenii precum medical, pharma, servicii, producţie, retail sau agricultură.

Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, a fost înființată în anul 2000 şi oferă o gamă completă de servicii de la salarizare, administrare de personal, analiză și raportare pentru management, recrutare, muncă temporară, până la consultanță în domeniu.

La baza serviciilor Smartree stau platforme proprietare de soluții software integrate, dedicate managementului resurselor umane.

Smartree procesează 450.000 de angajați anual și are peste 150 de clienți, în majoritate companii multinaționale, dar și companii cu capital integral românesc. Smartree beneficiază de experiența și competențele a peste 80 de specialiști în payroll, administrare de personal și recrutare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0