Alpha Bank România a ajuns să aibă un rating mai bun decât banca-mamă

Alpha Bank România a ajuns să aibă un rating mai bun decât banca-mamă

Agenţia internaţională de rating Moody’s a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute menţinerea ratingului Alpha Bank România la calificativul Ba3 pentru depozite şi b2 pentru credite, dar şi îmbunătăţirea perspectivei de rating pentru depozitele pe termen lung, de la stabilă la pozitivă.

Acţiunea de evaluare reflectă opinia Moody’s potrivit căreia Alpha Bank România a înregistrat progrese semnificative în ultimii ani în ceea ce priveşte îmbunătăţirea solvabilităţii şi a profilului său de finanţare.

Acest fapt a avut ca rezultat alinierea perspectivei ratingurilor Alpha Bank România cu perspectiva pozitivă a băncii mama din Grecia, Alpha Bank AE, a cărei situaţie mai dificilă constrânge profilul de creditare al Alpha Bank România. Alpha Bank România a ajuns să aibă un rating mai bun decât banca-mamă, atât la credite, cât şi la depozite, subliniază Moody’s.

Calificativul ”b2” pentru credite reflectă de asemenea operaţiunile Alpha Bank România concentrate pe piaţa internă şi depăşirea cu succes a dificultăţilor legate de finanţare şi capitalizare, în urma crizei cu care s-au confruntat băncile din Grecia în 2010.

Ca urmare a unei serii de vânzări de credite neperformante, Alpha Bank România şi-a îmbunătăţit substanţial indicatorii de solvabilitate. Banca a raportat un nivel al creditelor neperformante de 6% la sfârşitul semestrului I/2018, mult în scădere faţă de 14%, în 2016.

Moody’s se aşteaptă ca profiturile Alpha Bank România să se îmbunătăţească pe măsură creşterii creditării. Agenţia menţionează că profitabilitatea băncii a fost volatilă, cu un randament al activelor de 0,7% în S1/2018, faţă de 1,4% în 2017.

O evoluţie pozitivă în structura finanţărilor Alpha Bank România a micşorat dependența băncii de fondurile de la banca-mamă, contribuind la întărirea profilului sau de creditare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0