Artpress, creaţia unui om care şi-a dedicat viaţa industriei poligrafice

Artpress, creaţia unui om care şi-a dedicat viaţa industriei poligrafice

Ioan Aurel Laslău (foto, dreapta) este născut în Jidvei şi a avut înclinaţii încă de la început spre inginerie, în general, şi spre mediul tipografic, în particular. Aşa că nu a mirat pe nimeni când, la mijlocul secolului XX a decis să vină la Bucureşti pentru a deprinde tainele meseriei cu care se confundă întreaga sa viaţă. A învăţat din toţi şi de toate, parcurgând pas cu pas etapele unei cariere în industria poligrafică.

Este o adevărată enciclopedie ambulantă, debordează de energie şi îţi poate spune la orice oră din zi şi din noapte istoria industriei poligrafice din România, şi nu numai. Poliglot. Herr Laslău, cum îi spun nemţii, de care este atât de apreciat, a ţinut cu tot dinadinsul să lase ceva în urma sa. Şi rememorează cu plăcere paşii pe care i-a făcut în carieră.

Incursiune în istorie

A început imediat după terminarea Politehnicii din București, Facultatea de Chi­mie Industrială, secția de Tehnologie Poligra­fică, întorcându-se la Timişoara, la Înteprin­derea Poligrafică Timișoara, unitate ce număra la vremea aceea peste 1.100 de angajaţi. Aceasta era o rotiţă cu caracteristici aparte în marele angrenaj al industriei de profil comu­niste. „Cei din generaţia născută în anii *60 -*70 îşi aduc aminte, cu siguranţă, de nişte jocuri extrem de populare la vremea adoles­cenţei lor: de la „Alfabetar”, la „Nu te supăra frate”, „Jocul numerelor”, „Să țesem frumos”, „Joc de construcții”, „Ne jucăm, desenăm, matematică învățăm”, „ Joc de Fotbal” şi multe altele. Îmi aduc aminte că în 1965 produceam cam 1 milion de astfel de produse în 85 de sortimente pentru ca în 1989 să ajungem la peste 7 milioane de bucăţi în 125 de sorti­mente”, deapănă interlocutorul nostru poves­tea. Şi nu omite nici anumite picanterii: „Eram în anii în care cenzura devenea din ce în ce mai puternică. Jocurile de noroc erau incriminate, considerându-se că chiar şi un simplu zar e răspânditor de hazard. Pentru a putea introduce totuşi în fabricaţie un joc care combina şahul cu moara, dar şi cu tablele am făcut un raport către cenzori în care am dat explicaţii precum că ceea ce facem noi e un străvechi joc din China comunistă, soră şi prietenă. „Iar impro­vizaţia a ţinut, așa s-a născut „ Șah, Moară, Back­gammon”! Tot la tipografia timişoreană erau fabricate materiale didactice din hârtie, carton, tridimensionale, menite să îi înveţe pe copii animalele, fructele, legumele etc. Un întreg arsenal de ceea ce astăzi numim mate­riale didactice auxiliare, dar într-o formă ex­trem de ingenioasă, prietenoasă şi utilă, fapt re­marcat de către specialişti.

Tot în poligrafia de pe Bega erau fabricate ambalajele pentru produsele românești de export. De mare importanţă  la vremea aceea erau etichetele pentru produsele alimentare de export, care erau imprimate la Timișoara pentru toate fabricile din România, fiind exportate prin Prodexport. „Cu puţină logică şi imaginaţie, ţinând cont de tirajele tipărite, ne-a fost uşor să ne dăm seama de dimensiunea exporturilor româneşti de la acea vreme. Vă dau un singur exemplu: eram numărul doi în Europa la export de suc de roșii şi paste de tomate,” spune Ioan Aurel Laslău, fără a-şi ascunde indignarea faţă de ceea ce se întâmplă astăzi cu agricultura şi economia României, devenind importatori din exportatori.

Interlocutorul nostru ştie şi acum cu mare exactitate cine îi erau concurenţii şi ce se tipărea în acele vremuri. „Singura tipografie regională care imprima trei cotidiane, în română, germană şi maghiară, plus un săptămânal în limbă sârbă. Tipăream carte școlară și beletristică în toate limbile etniilor conlocuitoare.”

Epoca postrevoluţionară

Evenimentele din 1989 au prins tipografia de pe Bega „la un nivel foarte bun de dotare poate cel mai bun din provincie. Aveam maşini de import cu precădere din R.D. Germană dar şi din URSS. Dincolo de aceasta făceam multă inovaţie: am înregistrate 6 brevete de invenţii şi zeci de inovaţii. Altele nici măcar nu le-am mai dus la brevetat. Mergeam şi merg în continuare la cât mai multe expoziţii şi târguri din Europa și SUA destinate industriei poligrafice. Cum unii au ca pasiune pescuitul, eu am mersul la astfel de evenimente”, spune interlocutorul nostru.

Ce a urmat pentru Înteprinderea Poligra­fică Banat? Vremuri bune şi mai puţin bune: o schimbare de nume în Helicon Banat (după numele celei mai mari și moderne tipografii timișorene, naţionalizată de comunişti), o pro­punere de privatizare (trei tipografii din Ger­mania ofereau 5 milioane de dolari pentru 51% din acţiuni) refuzată de „oamenii muncii” și forurile conducătoare. Cifre din ce în ce mai îngrijorătoare de profitabilitate, mai ales la producția de ziare pe tehnologie în aliaj tipo­grafic: „eram fruntaşi pe ramură şi produ­ceam 1000 de lei cheltuind 2000 de lei”, spune cu năduf Ioan Aurel Laslău. Până la urmă procesul de privatizare s-a produs: 60% din acţiuni au revenit muncitorilor iar 40% statului, care le-a vândut ulterior pe fabuloasa sumă de 55.000 de dolari americani. Cariera interlocutorului nostru cunoaşte apoi un periplu legat de fundaţia Iosif Constantin Drăgan, care a finanțat prima tipografie ofset cu rotativă pentru ziar din România. Ioan Aurel Laslău asigurându-i montajul, punerea în funcțiune și formarea personalului. A urmat „West Tipo”, tipăritorul celui mai mare săptă­mânal din provincie, unde s-a instalat cea mai lungă rotativă din România la acea dată, 58 m. Nicăieri însă nu a găsit patroni cu viziune care să-şi dorească dezvoltarea pe termen lung.

Filiera germană

Ideea înfiinţării Artpress a venit citând un ziar care denunţa faptul că elevii de la liceele cu predare în limba germană din România învăţau încă după manuale de pe vremea comuniştilor. „Directorul liceului Lenau din Timișoara, domnul profesor Ovidiu Ganț mi-a confirmat știrea şi a răsărit ideea tipăririi unor noi manuale în limba germană. Finanţările nu au întârziat să apară aşa că ne-am apucat de treabă: am negociat drepturi de autor, am selectat titluri, le-am prezentat celor care trebuiau să aleagă şi, într-un final, utilizând toate relaţiile de la editurile cunoscute s-a dus misiunea până la capăt.” Operaţiunile s-au desfășurat prin ONG-uri al Asociaţiei Şvabilor și Sașilor din România.

Tot cu ajutor german a pornit şi tipografia. A luat utilaje, a produs, le-a achitat, a luat altele, şi tot aşa. Dacă la început sumele erau de 5.000 de euro, s-a ajuns la 50.000 de euro.

„Tipografia având rezultate notabile și băncile ne-au privit altfel. Am reușit un credit de 300.000 de euro, noi am contribuit cu 50.000 de euro și am achiziționat cu 350.000 o mașină de tipar ofset, KBA Performa 66., în clasa ei la acea data (2008), cea mai per­formantă din România. Valoarea de piaţă a acestei maşini era de 500.000 de euro. Am obţinut acest mare discount cu condiţia să fac patru demonstraţii cu maşina în faţa unor potenţiali clienţi, scoţându-i în evidenţă calităţile. Şi a funcţionat, producătorul vânzând unei tipografii clujene o astfel de maşină. Tot la capitolul obligaţii, a trebuit să apar într-o publicaţie a lor”, spune Ioan Aurel Laslău. Se poate mândri şi cu un important premiu primit de la nemţi, de la Ministerul Învățământului din Germania pentru editarea și tipărirea celui mai bun de manual de filozofie pentru licee în limba germană. Chiar dacă banii au venit la un an de la festivitate şi a avut obligativitatea de a-i cheltui pe o inves­tiţie într-un mijloc fix achiziţionat din Germania, ei au fost de real folos modernizării tipografiei.

Colecţia de maşini destinate industriei tipăritului e impresionată iar interlocutorul nostru vorbeşte cu pasiune despre ele şi se asi­gură că funcţionează în bune condiţii indiferent de vechime. În spaţiile sale putem găsi maşini germane cu multe zeci de ani, funcţionale şi la această oră. Cea mai performantă este o maşină de imprimat KBA Performa 66, în 5 grupuri de imprimare, şi cea mai scumpă din portofoliu. Mai găsim în tipografie o maşină de tipar plan Ryobi 524 H, o maşină de imprimat într-o culoare Heidelberg KOR şi multe altele mai ales în domeniul finisării, practic poate executa toate operațiunile de finisare din industria poligrafică, pregătirea formei de tipar este la nivelul oricărei tipografii occidentale.

Artpress astăzi

Şi gama de produse fabricate la Artpress este una impresionantă, incluzând şi multe produse care nu se mai fabrică în altă unitate de producţie din România. Un album cu care interlocutorul nostru se mândreşte – Timișoara Orașul Libertății Românești – , realizat în trei versiuni – limba română, engleză şi germană – prezentând cele mai importante edificii din Timişoara, și cele 12 monumente dedicate Eroilor Revoluției din 1989, considerat cel mai reușit album al orașului. Cea mai mare parte a tirajului a fost comandată de Primăria Timi­şoara, o parte revenind Asociaţiei Memorialul Revoluţiei. A editat, de asemenea, materiale având ca tematică Centenarul Marii Uniri, pen­tru companii sau autorităţi locale. Ingenio­zitatea inginerului nostru depăşeşte orice limite iar cuvântul de ordine pare ar fi „Nu există nu se poate! ”

Face tipărituri de accidenţă: flyere, pliante, afişe, broşuri, reviste, cataloage, mape (chiar şi tridimensionale), tipizate şi multe altele. La acestea se adaugă toată gama de agende, calen­dare, plannere, papetărie de eveniment, utile, ingenioase, frumoase şi de calitate. Totul făcut cu multă grijă şi cu suflet. Echipa sa include profesionişti de toate vârstele. „Am contracte de practică încheiate cu toate şcolile şi universităţile interesante – inclusiv cu şcoala specială pentru deficienții de auz. Îi învăţ pe fiecare meserie şi îi tratez cu respect. Iar foarte mulţi dintre aceştia nu îmi dezamăgesc aşteptările”, conchide intervievatul nostru.

Norel Moise

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats