Banca Transilvania, profit net de 366 milioane lei în primul trimestru din 2018

Banca Transilvania, profit net de 366 milioane lei în primul trimestru din 2018

Profitul net al Băncii Transilvania aferent primului trimestru din 2018 este de 366 milioane lei, iar cel al Grupului Financiar Banca Transilvania, de 389 milioane lei. În primele 3 luni ale acestui an, banca a acordat 44.000 de credite noi clienţilor persoane fizice, IMM şi Corporate.

A fost un început de an bun, cu rezultate conform aşteptărilor, cu focus pe experienţa pe care o oferim clienţilor din toate segmentele noastre de business. Am făcut investiţii semnificative în reînnoirea reţelei şi pentru digitalizarea serviciilor” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

BT, rezultate în primul trimestru:

Grupul Banca Transilvania a încheiat trimestrul I 2018 cu active de 60,1 miliarde lei, din care 59,6 miliarde lei sunt aferente băncii, creditele nete reprezentând 50,98% din activele Grupului. Ritmul de creştere a veniturilor din comisioane operaţionale a fost de 18,2% în timp ce eficienţa operaţională BT se păstrează la un nivel confortabil, de 47%. În perioada ianuarie – martie 2018 au fost acordate 44.000 de credite noi.Raportul credite/depozite este de 65% la sfârşitul trimestrului I 2018.

Tehnologii şi digital

BT a anunţat la începutul acestui an colaborarea cu Personetics, lider de piaţă în aplicaţii bancare cognitive, parteneriat prin care va oferi o experienţă digitală superioară clienţilor, prin includerea inteligenţei artificiale în serviciile sale. Aplicaţia de banking cognitiv va oferi clienţilor suport financiar personalizat în timp real, va fi integrată noii versiuni BT24 Internet Banking şi Mobile Banking şi va fi lansată la mijlocul acestui an.

BT Pay, aplicaţia de plată la comercianţi şi transfer de bani cu telefonul, lansată la finalul lunii ianuarie a.c., a fost descărcată de peste 90.000 de clienţi.

Robotul Livia de la BT® a oferit în perioada ianuarie – martie a.c. peste 200.000 de răspunsuri prin Facebook Messenger şi Skype la întrebări despre conturile, produsele şi serviciile băncii.

Peste 400.000 de persoane s-au informat, în primele trei luni ale anului, prin platforma Întreb BT cu privire la servicii, produse şi operaţiuni bancare. Este cel mai mare program online de educaţie financiară al Băncii Transilvania.

Banca Transilvania are un portofoliu de 3,08 milioane cârduri, care a generat tranzacţii cu aproape 34% mai mari faţă de perioada similară a anului precedent. Cota de piaţă a băncii în funcţie de volumul tranzacţiilor cu cardul este de peste 20%. Prin programul de loialitate STAR, Banca Transilvania are un portofoliu de 388.000 de carduri de credit.

Rata expunerilor neperformante conform EBA este de 6,35% la 31 martie 2018.

Gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante conform EBA este de 71%.

Solvabilitatea băncii, luând în considerare profitul pe trimestrul I 2018, este de 19,23%; fără profit, aceasta este de 18,15%.

Banca Transilvania a continuat să se implice în viaţa comunităţii şi în prima parte a acestui an, prin programe din domenii precum educaţie financiară şi antreprenoriala, sport, cultura şi cauze sociale. Câteva exemple în acest sens sunt: aproape 20 de cursuri pentru antreprenori organizate în ţara de BT Club; susţinerea programului „Vreau să fiu antreprenor” şi a unor acceleratoare de business, respectiv acţiuni majore de împădurire la care au participat peste 2.000 de voluntari. BT este, de asemenea, principalul susţinător al baschetului românesc.

Banca Transilvania a înregistrat în primele trei luni ale acestui an rezultate financiare pozitive, a continuat să fie partenerul antreprenorilor romani, a susţinut creşterea economică şi a investit pentru experienţa superioară a celor aproape 2,5 milioane de clienţi activi.

Strategia BT este susţinută de acţionari internaţionali puternici, cum sunt BERD, IFC – Divizie a Băncii Mondiale şi diferite fonduri de investiţii. Banca Transilvania are acum peste 28.000 de acţionari romani persoane fizice şi aproape 55% capital românesc.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0