BCR a dat peste 5 miliarde de lei pe proiecte de infrastructură locală în 10 ani

BCR a dat peste 5 miliarde de lei pe proiecte de infrastructură locală în 10 ani

Banca Comercială Română a acordat finanţări de peste 5 miliarde lei finanţări pentru proiecte de infrastructură locală în perioada 2005 – 2015, se arată într-un comunicat al băncii.

BCR 333

Cei mai mulţi bani s-au dus pe reabilitarea de drumuri judeţene şi comunale şi a străzilor urbane sau rurale. Pentru străzi, sprijinul BCR s-a ridicat la aproximativ 2,6 miliarde de lei. Finanţările obţinute de la BCR au ajutat la îmbunătăţirea legăturilor între comunităţile izolate, la reparaţii în şcoli şi spitale sau la construcţia de locuinţe sociale şi îngrijirea persoanelor cu dizabilităţi.

Aproximativ 1 miliard de lei reprezintă co-finanţări ale proiectelor realizate cu fonduri europeneacordate înre 2007-2013, se mai arată în comunicat.

Ioana Gheorghiade

Ioana Gheorghiade, director executiv Sectorul Public şi Finanţarea Infrastructurii în cadrul BCR, crede că se impune dezvoltarea infrastructurii pentru transportul de mărfuri pentru atragerea sau păstrarea investitorilor la noi în ţară.

Dacă nu se schimbă nimic în această privinţă, investiţiile se vor concentra în continuare în capitală şi în oraşele mari cu forţa de muncă calificată ori în zona de Vest cu lanţul logistic care s-a dezvoltat în acea zonă cu acces rapid la autostrăzile din Ungaria. Fără o extindere a infrastructurii interesul companiilor private se mută pe pieţele externe, iar investitorii străini vor prefera Polonia sau Ungaria. Potenţialul de dezvoltare al României este pus în pericol”, a declarat Ioana Gheorghiade.

BCR_Stefan Buciuc
Pe partea de infastructură socială, BCR a acordat finanţări de aproximativ 1,7 miliarde de lei, în principal pentru reabilitări de şcoli, spitale, pentru proiecte energetice sau pentru reabilitarea siturilor istorice. Ştefan Buciuc, director Departamentul Autorităţi Publice în cadrul BCR, a afirmat că „la nivel naţional, în regiunile mai puţin dezvoltate, finanţările acordate de către bancă au urmărit cu preponderenţă dezvoltarea reţelelor de apă şi canalizare, dezvoltarea infrastructurii de management a deşeurilor, infrastructura rutieră, iluminat şi transport public ori reabilitarea siturilor istorice.”

BCR anunţă că va susţine în continuare proiectele co-finanţate cu fonduri europene şi că va finanţa dezvoltarea infrastructurii sociale, educaţionale şi de transport în zonele mai slab dezvoltate. Banca Comercială Română are în vedere şi finanţarea dezvoltării infrastructurii de mediu.

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este prima bancă în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR) dar şi după numărul de clienţi şi segmentele de economisire şi creditare.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0