BRD a înregistrat un profit net de 787 milioane în primul semestru

BRD a înregistrat un profit net de 787 milioane în primul semestru

Principalele tendințe comerciale și indicatori financiari ai BRD Groupe Société Générale la 30 iunie 2019 la nivel consolidat, în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS):

  • Creștere continuă pe plan comercial: soldul creditelor nete pe segmentul retail cu +3,0% mai mare în dinamică anuală, valoarea finanțărilor noi de leasing în creștere cu +33% an pe an, performanță solidă a BRD Asset Management (active în administrare mai mari cu +23% față de perioada similară a anului trecut), număr în creștere de abonamente de bancă la distanță (+18% an pe an).
  • Creștere susținută a veniturilor, venitul net bancar fiind cu +8,7% mai mare față de perioada similară a anului trecut.
  • Cheltuielile operaționale influențate de impactul costurilor mai mari de natură reglementară (contribuțiile la Fondurile de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție) și de personal.
  • Performanță operațională solidă: rezultatul operațional brut a a ajuns la nivelul de 805 milioane lei (+12,9% față de perioada similară a anului trecut, excluzând contribuția la Fondurile de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție); indicatorul cost/venit s-a îmbunătățit cu 2 puncte procentuale, atingând 45,5% în semestrul I 2019 față de 47,5% în semestrul I 2018, excluzând impactul cheltuielilor reglementare menționate mai sus.
  • Costul net al riscului a înregistrat o reluare de 144 milioane lei (față de 154 milioane lei în semestrul I 2018), beneficiind de performanță solidă pe activitatea de recuperare și de mediul economic favorabil.
  • Profit net de 787 milioane lei (față de 757 milioane lei în semestrul I 2018).

Rezultatele obținute în primul semestru înseamnă pentru noi, în primul rând, încredere din partea clienților, pentru care vrem să fim mai buni nu doar de la un semestru la altul, ci în fiecare zi, alături de echipa de oameni extraordinari ai acestei bănci. De asemenea, performanța financiară reconfirmă faptul că, în plin proces de transformare, continuăm să avem o bază solidă, pentru a ne putea atinge pe deplin obiectivele de digitalizare, simplificare și eficientizare pentru clienții noștri. Facem trecerea către un model de business cu multiple canale digitale, ce vor fi implementate treptat, totodată, menținând și prezența noastră fizică. ContALL – primul agregator de conturi bancare din România și un prim pas către Open Banking – și Instant Top Up sunt doar câteva exemple ale demersului nostru de digitalizare”, a declarat François Bloch, Director General al BRD Groupe Société Générale.

Piața de creditare din România a înregistrat o creștere robustă (+6,1% la finalul lunii iunie 2019 față de perioada similară a anului trecut) atât pe segmentul persoanelor fizice cât și al companiilor. După ce a beneficiat de o creștere bună anul trecut grație mediului macroeconomic favorabil, apetitul populației pentru credit s-a temperat în prima parte a anului 2019.

Creditele nete ale Grupului BRD, inclusiv creanțele din leasing, au crescut cu +2,3% în comparație cu finalul lunii iunie 2018, datorită segmentelor retail și companii mari. Atât creditele de consum cât și de locuințe au contribuit la creșterea creditării pe segmentul retail (+3,0%). Pe segmentul corporate, creditele pentru companii mari (+2,3%) și portofoliul de leasing (+10,4%) au fost principalele surse de creștere. Valoarea finanțărilor noi de leasing a fost mai mare cu +33% față de prima jumătate a anului 2018 grație cererii atât din partea întreprinderilor mici, cât și a IMM.

Depozitele clienților au crescut cu +1,9% față de perioada similară a anului trecut. Creșterea anuală a economisirii pe segmentul retail (+3,2% an pe an) a fost determinată de intrări mai mari în conturile curente ale persoanelor fizice (+23% an pe an) impulsionate de venitul disponibil în creștere. Indicatorul credite nete/depozite a fost de 67,5% la finalul lunii iunie 2019, cvasi-stabil față de finalul lunii iunie 2018.

Prin intermediul fondurilor mutuale administrate de filiala sa specializată BRD Asset Management, BRD oferă clienților săi o gamă largă de soluții de investiții și economisire. Pe această piață, s-a înregistrat o performanță remarcabilă în prima jumătate a anului 2019. Activele în administrare ale BRD AM au crescut cu +23% an pe an datorită subscrierilor nete semnificative în BRD Simfonia și Eurofond (denominat în LEI și respectiv in EURO) care investesc, în principal, în instrumente cu venit fix și monetare.

Transformarea digitală a rămas una din prioritățile cheie ale BRD. Investițiile susținute în digitalizare au avut ca rezultat creșterea numărului abonaților la serviciile de internet și mobile banking (+18% față de finalul lunii iunie 2018). Rata de adoptare a serviciului de mobile banking a crescut rapid după cum reflectă creșterea de +43% a numărului de abonați MyBRD Mobile. Numărul de tranzacții prin MyBRD Mobile și MyBRD Net a crescut cu 24% în comparație cu prima jumătate a anului 2018. Intensitatea relației comerciale s-a îmbunătățit, de asemenea, gradul de echipare a clienților persoane fizice (numărul mediu de produse pe client activ) crescând la 4,25 de la 4,22 la finalul lunii iunie 2018. 

Cu un focus constant pe inovare, aplicația MyBRD Mobile a fost votată ”Produsul bancar al anului 2019” la cea de-a zecea ediție a galei ”Votat produsul anului” în România, care a avut loc în mai 2019.

Venitul net bancar al Grupului BRD a ajuns la nivelul de 1.609 milioane lei în semestrul I 2019, în creștere cu +8,7% față de perioada similară a anului trecut. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu +11,4% în dinamică anuală datorită volumelor mai mari și schimbărilor pozitive de structură, într-un context de piață favorabil din perspectiva ratelor de dobândă. Pe fondul creșterii presiunii asupra prețurilor anumitor servicii bancare tranzacționale, veniturile nete din comisioane au crescut cu +2,0% față de semestrul I 2018, influențate pozitiv de activitatea dinamică privind cardurile.

Cheltuielile operaționale au ajuns la un nivel de 804 milioane lei în semestrul I 2019, cu +8,9% mai mari în comparație cu semestrul I 2018 dată fiind creșterea costurilor reglementare (dublarea contribuției cumulate la Fondurile de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție, 72 milioane lei față de 35 milioane lei în 2018) și a celor salariale (+6,7% an pe an, în legătură cu ajustări salariale și alte beneficii, într-un context tensionat pe piața muncii). Excluzând contribuția cumulată la Fondurile de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție, creșterea cheltuielilor operaționale a fost limitată la +4,0% în dinamică anuală, în timp ce indicatorul cost/venit s-a îmbunătățit cu 2 puncte procentuale față de anul trecut, ajungând la 45,5% (indicator cost/venit de 50,0% în semestrul I 2019 incluzând efectul cheltuielilor reglementare menționate mai sus, stabil față de semestrul I 2018).

În consecință, Grupul BRD a înregistrat o performanță operațională solidă, rezultatul operațional brut atingând 805 milioane lei față de 742 milioane lei în semestrul I 2018, în creștere cu +8,5% (+12,9% excluzând contribuția la Fondurile de Garantare a Depozitelor și de Rezoluție).

Indicatorii de risc au continuat să se îmbunătățească, cu o rată NPL (creditele neperformante conform definiției ABE) de 3,8% la finalul lunii iunie 2019 față de 6,3% la finalul lunii iunie 2018 și un nivel ridicat de acoperire a expunerilor neperformante (grad de acoperire de 75,7% la finalul lunii iunie 2019 față de 73,0% la finalul lunii iunie 2018). Costul riscului a înregistrat din nou o reluare, de 144 milioane lei în semestrul I 2019 față de 154 milioane lei în semestrul I 2018, ceea ce reflectă performanța solidă a activității de recuperare, calitatea bună a creditelor nou acordate și un mediu economic favorabil.

În acest context, profitul net al Grupului BRD a atins 787 milioane lei în semestrul I 2019 de la 757 milioane lei în semestrul I 2018, determinat de generarea robustă de venituri și de reluarea netă pe costul riscului. Rentabilitatea capitalurilor proprii a atins 20,9% în semestrul I 2019 (în comparație cu 21,6% în semestrul I 2018).

Poziția de capital a BRD a rămas solidă, rata de solvabilitate atingând 20,0% la finalul lunii iunie 2019 (în comparație cu 18,8% la finalul lunii iunie 2018, la nivel individual, conform Basel 3).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0