BRD a lansat, în premieră în România, gift carduri şi carduri reăncărcabile

bogdan-spuzaBRD Groupe Société Générale a lansat, în premieră în România, un nou tip de produs: cardurile prepaid. Acestea nu necesită deţinerea unui cont bancar şi sunt oferite în două versiuni: gift carduri şi carduri reîncărcabile. Emise în monedă naţională sub sigla MasterCard, cardurile prepaid sunt destinate clientelei persoane fizice.

„Cardurile prepaid sunt soluţii simple pentru clienţi, familie şi persoanele apropiate. Prin gift carduri propunem o modalitate inovatoare şi simplă de a face cadouri celor dragi. Cardurile reîncărcabile pot contribui la susţinerea tinerilor de către cei apropiati, fiind un prim produs bancar”, a spus Bogdan Spuza (foto), directorul executiv al Departamentului Marketing şi Managementul Produselor din cadrul BRD.

Cardurile cadou sunt disponibile pe loc, fără să fie necesară deschiderea unui cont bancar, sunt nenominale şi pot fi utilizate la orice comerciant din România care afişează sigla MasterCard. Valabilitatea acestui tip de card prepaid este de 1 an, iar suma maximă este de 1.000 de lei.

„Gift card-urile sunt gândite pentru a fi utilizate cu prilejul diverselor evenimente, precum sarbatorile de iarna, aniversari, nunti, botezuri, Valentine’s Day, mărţişor, 8 Martie. Cardurile au şi 6 tipuri de design, plus unul generic, în funcţie de ocazia cu care este oferit”, a declarat Elena Oprea, director executiv adjunct, marketing şi managementul produselor în cadrul BRD – Groupe Societe Generale.

Cardurile reîncărcabile sunt, de asemenea, disponibile imediat, fără să fie nevoie de cont bancar. Ele pot fi alimentate cu până la 10.000 de lei pe an calendaristic, cu posibilitate de reîncărcare în perioada de valabilitate de 3 ani. Cardurile reîncărcabile pot fi folosite atât în România, cât şi în străinătate atât pentru plata la comercianţii acceptanţi, cât şi pentru retrageri de numerar la ATM. De asemenea, cardurile reîncărcabile dispun de tehnologia contactless şi pot efectua plăţi rapide, de mică valoare, fără introducerea codului PIN.

În cazul în care deţinătorul face retrageri de la bancomat, BRD percepe un comision de 5 lei pe operaţiune în ţară şi de 4 lei plus 1% din suma retrasă în străinătate.

Comisioanele de emitere card sunt de 10 lei pentru cardurile cadou şi de 20 de lei pentru cardurile reîncărcabile. Banca nu percepe alte comisioane de administrare anuală pentru acest tip de carduri.

„Estimăm ca in 2014 vom emite intre 50.000 şi 70.000 carduri prepaid, în special din categoria gift card., care dispun de un layout personalizat, funcţie de evenimentele pentru care s-ar face respectivele cadouri. Momentan, cardurile prepaid nu pot fi folosite în mediul online, dar lucrăm la acest lucru!”, a completat Bogdan Spuza.

Important de notat este şi faptul că nici unul dintre aceste noi carduri nu se înlocuiesc şi nu se reînoiesc, iar în caz de pierdere sau furt, deţinătorul de drept îşi poate recupera banii de pe card de la ghişeele băncii.

BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi banca nr. 1 pe piaţa românească a creditelor sindicalizate. BRD – Groupe Société Générale are 2,3 milioane de clienţi şi operează o reţea de aproximativ 900 de unităţi. Cu peste 2,3 milioane de carduri valide şi o reţea de acceptare de peste 21.600 de POS-uri şi 1.500 de ATM-uri, BRD este banca nr. 1 pe piaţa românească a cardurilor. Cu operaţiuni de factoring de peste 1 miliard euro în 2012, BRD este liderul pieţei de factoring din România.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0