BT lansează un microsite dedicat informării clienţilor VBRO

BT lansează un microsite dedicat informării clienţilor VBRO

Banca Transilvania (BT) anunţă proactiv calendarul activităţilor din perioada cuprinsă între 1 noiembrie a.c. şi 4 ianuarie 2016, integrarea Volksbank România în structura sa finalizându-se în 31 decembrie a.c. BT lansează astăzi microsite-ul www.bancatransilvania.ro/bunvenit, cu informaţii despre migrare; posibilitatea aflării online a IBAN-ului contului de la Banca Transilvania; ghid de bun venit la BT; detalii personalizate pentru clienţii companii pe baza unui cod unic de acces; produse şi servicii ale Băncii Transilvania etc.
Până în 30 decembrie a.c. clienţii Volksbank România vor putea accesa contul şi serviciile prin VBRO, iar din 4 ianuarie 2016 acest lucru se va putea face exclusiv prin reţeaua Băncii Transilvania.
Incepând de astăzi şi până la finalul anului, Banca Transilvania şi Volksbank România desfăşoară, pentru clienţii VBRO, o campanie de comunicare 360°despre calendarul activităţilor din perioada următoare, referitoare la migrare; Ofertele de Bun Venit la BT şi Recomandări.
Calendarul activităţilor până în 4 ianuarie 2016:
Folosirea bancomatelor BT: începând cu 1 noiembrie a.c., costurile pentru folosirea lor de către clienţii VBRO sunt aceleaşi cu cele de la Volksbank România;
Noile carduri pot fi obţinute de la Banca Transilvania începând cu 16 noiembrie a.c.; cardurile VBRO vor putea fi folosite până în 2 ianuarie 2016;
Serviciul de Internet Banking VBRO va putea fi accesat pentru operaţiuni până în 30 decembrie a.c, iar ulterior va fi disponibil doar pentru vizualizare. Din 4 ianuarie 2016 este disponibil BT24 Internet Banking, obţinut automat de clienţii VBRO persoane fizice şi companii dacă aceştia au avut cel puţin o conectare pe Internet Banking Volksbank în perioada 1 iunie a.c.-30 decembrie a.c., iar metoda de autentificare a fost prin SMS. Dacă autentificarea a fost prin dispozitiv token, trecerea la BT24 Internet Banking nu va fi făcută automat, dar token-urile BT sunt disponibile pentru clienţii Volksbank România în toate unităţile Băncii Transilvania, începând cu 16 noiembrie a.c.
Serviciul VBRO de informare prin SMS este valabil până în 30 decembrie 2015, dată după care va putea fi accesat, la cerere, serviciul SMS Alert oferit de Banca Transilvania;
IBAN-urile conturilor de la BT vor fi singurele acceptate din 4 ianuarie 2016, pe toate ordinele de plată – pe suport hârtie sau electronic; IBAN-urile BT pot fi aflate simplu, online, pe baza IBAN-ului VBRO, cu ajutorul aplicaţiei din cadrul microsite-ului;
Prima zi lucrătoare BT din anul viitor este 4 ianuarie.
Fiecare client al Volksbank România va primi prin poştă, în perioada următoare, un Welcome Letter. In plus, clienţii VBRO au la dispoziţie următoarele surse de informare despre migrare: microsite, email dedicat btvolksbank@btrl.ro; Call Center 24h/24, apelabil gratuit, 0800.800.881, respectiv echipele celor două bănci.
Recomandarea Băncii Transilvania pentru clienţii VBRO este să ţină cont de calendarul activităţilor care au legătură cu migrarea de la Volksbank la BT şi să urmărească informaţiile puse la dispoziţie până la începutul anului viitor de cele două bănci, prin toate canalele.
Clienţii Volksbank România vor beneficia la Banca Transilvania de o gamă diversificată de produse şi servicii bancare, inclusiv de consultanţă, toate oferite prin cele peste 500 de unităţi ale bancii.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0