BVB, profit în scădere cu 47% în 2012

piatadecapitalBursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat anul trecut un profit net de 9 milioane lei, în scădere cu 47% faţă de 2011. Cifra de afaceri a scăzut cu 19%, la 17,5 milioane lei, din cauza reducerii volumului de tranzacţionare.

Declinul volumului de tranzacţionare a fost doar parţial compensat de evoluţia pozitivă a ofertelor publice şi a produselor structurate, arată analistul Andrei Rădulescu, în raportul SSIF Broker Cluj.

Venituri din exploatare a scăzut cu 19% faţă de 2011, în timp ce cheltuielile de exploatare au scăzut cu 12% prin înregistrarea unor cheluieli mai mici cu personalul şi diminuarea altor cheltuieli de exploatare – cu 3% și respectiv 20% faţă de anul precedent. În consecință, rezultatele de exploatare s-au contractat cu 36%, la 4,1 milioane lei.

Profitul din activitatea financiară înregistrat anul trecut a fost de 6 milioane lei, în scadere cu 51% faţă de anul precedent, ca urmare a declinului cu 48% a veniturilor financiare.

„Anul trecut, Bursa de Valori București s-a confruntat cu consecințele Marii Recesiuni (persistența factorilor globali de risc macrofinanciar), precum și, criza politică internă (întârzieri ale IPO-urilor și SPO-urilor companiilor deţinute de stat). În acest context, interesul investitorilor pentru piaţa de capital românească s-a deteriorat”, arată Rădulescu. În cursul anului 2012, volumul de tranzacționare pe piaţa de acţiuni a scăzut cu aproape 26% faţă de 2011, la 13,3 miliarde lei, în timp ce valoarea totală a tranzacțiilor (acțiuni) a scăzut cu 27%, la 7,7 miliarde lei.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats