CEO HSBC: bancherii care generează 20% din veniturile londoneze s-ar putea muta la Paris

CEO HSBC: bancherii care generează 20% din veniturile londoneze s-ar putea muta la Paris

HSBC îşi va muta personalul responsabil de generarea a 20% din veiturile sale din UK la Paris în urma desprinderii Marii Britanii de Uniunea Europeană, a declarat Stuart Gulliver, CEO HSBC, într-un interviu acordat Bloomberg la Forumul Economic de la Davos, potrivit presei economice internaţionale.

„Nu ne mutăm anul acesta şi poate nici măcar anul viitor(…). Ne vom muta în aproximativ doi ani după ce Brexit-ul devine efectiv.”, a adăugat Stuart Gulliver, potrivit foxbuiness.com.

HSBC este cea mai mare bancă europeană şi are toate autorizaţiile necesare unei astfel de mutări, a adăugat CEO-ul băncii. Acesta a mai spus că banca va trebui doar să înfiinţeze un aşa-numit holding intermediar în Franţa, operaţiune care ar necesita doar câteva luni.

Diviziunile de banking şi de pieţe globale ale HSBC care găzduiesc acele locuri de muncă de tranzacţionare au avut profituri de 384 milioane dolari în Marea Britanie în 2015, potrivit unui arhive a companiei.

Stuart Gulliver a fost unul dintre cei mai vocali CEO la nivel global în privinţa impactului pe care îl va avea votul legat de Brexit, afirmând, imediat după rezultatul referendumului din luna iunie a anului trecut, că banca sa ar putea reloca în jur de 1.000 de poziţii la Paris.

Sectorul sreviciilor financiare brticanice a afirmat că va accelera planurile de mutare a business-urilor în străinătate după ce marţi, 17 ianuarie, premierul Theresa May a anunţat că ţara sa va părăsi piaţa unică a Uniunii Europene.

„Vreau să fiu clară. Ceea ce propun nu poate însemna apartenenţa la piaţa unică. În schimb, vom căuta cel mai mare acces posibil la ea printr-un acord de liber schimb nou, cuprinzător şi ambiţios”, a punctat şefa guvernului de la Londra.

Premierul britanic a precizat că vrea să evite schimbările bruşte pentru companii după ieşirea din UE deoarece sunt de preferat modificările treptate în domeniul imigraţiei, vămii şi a reglementărilor seviciilor financiare, potrivit agenţiei Reuters.

„Nu este in interesul nimanui sa aibă loc o schimbare bruscă pentru companii sau un risc pentru stabilitate în timp ce schimbăm relaţiile existente într-un nou parteneriat cu UE.”, a afirmat premierul britanic.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0