Chimpex şi BCR au semnat un acord de finanţare de 27 milioane de euro pentru construirea unui terminal de cereale

Chimpex şi BCR au semnat un acord de finanţare de 27 milioane de euro pentru construirea unui terminal de cereale

companiachimpex2-1436979853Facilitatea de credit acordată de către Banca Comercială Română va permite Chimpex SA, unul dintre cei mai mari operatori portuari de la Marea Neagră, să implementeze unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare ale sale.

Contractul, în valoare de 27 de milioane de Euro, se va derula pe o perioadă de 10 ani şi a fost semnat în data de 11 martie 2016.

Chimpex va utiliza finanţarea pentru constructia silozului de cereale cu o capacitate de 200.000 de tone. Terminalul va fi amplasat în Molul IV din Portul Constanţa, Dana 55 şi va avea o capacitate de procesare de peste 3,5 milioane de tone de cereale pe an (grâu, orz, porumb, rapiţă, floarea-soarelui, etc.). Terminalul va fi complet automatizat şi va permite descărcarea simultană a cerealelor din tren, camioane şi barje şi ȋncărcarea acestora ȋn vase de tip Panamax de până la 63.000 tone. Alte facilităţi oferite de noua construcţie sunt: aerisire şi monitorizare constantă printr-un sistem electromecanic dedicat, ajustări la ȋncarcare şi descarcare, sistem de operare ecologic, dust-free şi transbordare directă de la mijlocul de transport la vas.

Tranzacţia a fost asistată de casele de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Peterson (NNDKP) din partea băncii şi de Popovici Niţu Stoica & Asociaţii (PNSA) din partea companiei.

Photo

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0