Compania Mastercard, seducătoare ca la 22 de ani

Compania Mastercard, seducătoare ca la 22 de ani

Schemelor internaționale de plată li se spune de ceva vreme ”companii tehnologice”. E o repoziționare logică și corectă. Dacă la fondare, în 1966, Mastercard era o asociere de bănci californiene ce a emis primul Master Charge – The Interbank Card, astăzi Mastercard este mai mult decât o coroporație multinațională specializată în servicii financiare: este un deschizător de drumuri, un jucător pasionat de inovație, de ingeniozitate și nou.

După 22 de ani de prezență în România, puterea sa de seducție se reflectă în rezultate: Mastercard este liderul local al pieței de carduri pe segmentele credit, premium, prepaid și contactless.

La Năvodari, într-o ambianță plăcută și discretă, câțiva ziariști au onorat invitația Mastercard la cea de-a treia sesiune anuală a Mastercard Press Academy. A fost un prilej de a înțelege mai bine ce fel evoluează business-ul companiei la nivel global și local, ce proiecte au fost duse la bun sfârșit și cum își așterne firma viitorul la picioarele deținătorilor de carduri.

Un update necesar a venit de la Cosmin Vladimirescu (foto), General Manager Mastercard România, care a menționat cifrele esențiale raporatate BNR despre piața cardurilor.

Existau la finalul anului 2017 un număr total de 16,43 milioane de unități emise, cu 6,5% mai mult decât în 2016. Dacă adăugăm la această valoare cele 900.000 de carduri de masă, ajungem la o valoare de 17,34 milioane de carduri. Din tot acest volum, 12,45 milioane sunt carduri active, care au făcut în 2017 un număr total de 732 milioane de tranzacții la ATM și POS-uri (cu 21,59% mai mult decât în 2016), în valoare totală de peste 63 miliarde lei, cu 30% mai mult decât în 2016. Cifrele sunt încurajatoare!”, a spus șeful Mastercard România.

Am cerut directorului Mastercard România confirmarea cifrelor publicate de Euromonitor pentru anul 2016, care relevă clar poziția de lider al companiei la nivel național. Potrivit Euromonitor International, în 2016 numărul cardurilor Mastercard emise era de 9.170.200 unități vs. 7.016.100 unități sub sigla Visa. Raportat la valoarea tranzacțiilor, Mastercard a acumulat 28,358 mld. lei față de Visa, cu 20,459 mld. lei. ”Da, nu pot să comentez altceva!”, a încuviințat oficialul Mastercard, cu un zâmbet previzibil pe chip.

Au fost trecute în revistă în mare viteză premierele marca Mastercard pe plan local în acești ultimi 22 de ani: lansarea primului card de credit (2002), a primului card co-branded (2005) și a primului card prepay (2009). S-au amintit tehnologiile-pionier care au stârnit vâlvă pe plan european, regional sau global: tehnologia EMV (2007), tehnologia contactless (2008), programul de plată în rate worldwide (2016).

S-a vorbit aplicat despre susținerea fintech-urilor, despre implicarea directă a Mastercard în proiectele Pago și Volt. Alexandru Popescu, co-fondator Pago, platforma care asigură plata facturilor pentru 67 de furnizori de utilități, a arătat cum parcurge compania sa pași importanți spre o masă critică de clienți: la final de aprilie 2018, Pago ajunsese la peste 86.000 de descărcări, peste 1.000 de plăți pe zi și la o valoare tranzacționată de 1,2 milioane de euro!

Radu Ciorbă, CEO al Volt Finance, a vorbit despre succesul Ocean Credit, un serviciu de acordare de credite online ce funcționează non-stop, pe bază de tehnologie Machine Learning, doar pe baza datelor de card, nu a celor bancare. Dar ”vedeta” firmei este soluția Volt, lansată anul trecut. Este vorba despre o soluție cea de transfer instant de bani între două carduri, indiferent de bancă, fără comision până la pragul de 500 lei.

În străinătate, aplicațiile P2P Payment sunt populare de mult timp (Venmo, Wavy, Revolut). De aceea am decis să facem acest pas și în România. Sprijinul Mastercard a fost de neprețuit.”, a spus Radu Ciorbă.

Cezar Miron, Business Developement Manager în cadrul Mastercard România, a oferit asistenței o proiecție legată de viitorul ticketing-ului inteligent în transportul citadin sau regional. A fost devoalat ”traseul” cash – cartele cu bandă magnetică – smart card – carduri contactless și wearables – mobile ticketing. ”Cu ajutorul Masabi, partenerul britanic strategic al Mastercard pe linie de mobile ticketing, vom reuși să extindem sistemul de acces de acest tip în România, precum în Sibiu, Londra sau Belgrad”, a precizat Cezar Miron.

Invitat la eveniment, Sorin Lenuș Negrea, șeful Serviciului Monitorizare Transport Public din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public București-Ilfov (ADTPBI), a enumerat evoluția sistemelor de ticketing din București plus zonele limitrofe și s-a referit la modul în care sunt analizate modalitățile de realizare a unui sistem de transport eficient, integrat, durabil și sigur, bazat pe sisteme moderne de plată.

Mihai Buda, Associate Managing Consultant în cadrul Mastercard Advisors, a vorbit asisteneței despre viitorul plăților mobile la nivel european și local. ”Călătoria europenilor spre cashless a început deja și ea depinde acum de tehnologiile noi. Dacă în 2015 doar 7% din totalul celor 210 miliarde euro de plăți de retail au fost digitale (din care 14% mobile), în 2020 plățile digitale vor avea o pondere de 19% din cele 597 miliarde euro tranzacționate, din care 45% vor fi mobile!”, a subliniat Mihai Buda.

Sesiunea s-a încheiat cu intervenția Dianei Tănase, Marketing Manager al Mastercard România, care a avut o misiune pe cât de simplă, pe atât una plăcută. Așa am aflat detalii despre implicarea Mastercard în sport, mai precis în fotbal. Și nu în fotbalul de orice nivel, ci în competiția cea mai aleasă din Europa – UEFA Champions League. ”Mastercard este cel mai vechi partener al UCL, din 1994, susținând competiția de 24 de sezoane. Dacă nu știați, în fiecare sezon, în peste 50 de țări, Mastercard aduce mai aproape experiențele din UCL prin campanii și evenimente dedicate posesorilor de carduri Mastercard. Concret, anul acesta, între 2 și13 mai 2018, am derulat o campanie dedicată tuturor posesorilor de carduri Mastercard din România, dotată cu premii spectaculoase: 3 pachete duble la finala UCL de la Kiev și 600 de pachete de bilete pentru 4 persoane la cele 5 proiecții Mastercard din toată țara”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0