CONCEFA Sibiu se divizează în două societăţi

CONCEFA Sibiu se divizează în două societăţi

Judecătorul sindic a confirmat la începutul lunii planul de reorganizare a CONCEFA SA. Planul a fost votat de majoritatea creditorilor companiei în toamna anului 2014. Astfel, începând cu luna iunie, compania aflată în insolvență, intră în reorganizare judiciară, pe o perioadă de un an de la data confirmării planului de reorganizare. Strategia de reorganizare construită de administratorul judiciar, CITR, constă în divizarea companiei, ceea ce presupune că o parte din patrimoniul acesteia să fie transferată ca întreg unei societăţi nou constituite, iar restul activelor să fie valorificate în cel mai scurt timp, în vederea achitării creanțelor creditorilor.

Prin continuarea activității, o nouă societate preluând doar activele necesare executării contractelor în derulare, reușim să menținem în circuitul economic o companie cu un know-how și istoric important în domeniul construcțiilor. Concefa este unul dintre cazurile fericite de companii care au conștientizat la timp dificultățile financiare și au apelat la specialiști capabili să ofere perspective de redresare.”, a declarat Peter Dorner, asociat coordonator CITR Cluj.

Pentru a se putea realiza divizarea companiei, activele vor fi împărțite în active necesare desfășurării activității curente pentru a duce cu succes la final contractele în derulare și pentru a contracta noi lucrări, și active care nu sunt necesare desfășurării activității, pe noua societate.

În ceea ce privește activele care rămân înregistrate pe vechea societate, acestea constau în active imobile și mobile aflate în patrimoniul societății la data deschiderii procedurii. Aceste active reprezintă 90,78% din total și urmează a fi valorificate în perioada imediat următoare, sumele rezultate urmând a fi folosite la plata creanțelor creditorilor. Activele preluate pe noua societate reprezintă 9,22% din total și constau în active necorporale stocuri, echipamente și utilaje, care ar fi avut o valoare diminuată în mod semnificativ în cazul în care societatea ar fi intart în faliment, o parte dintre acestea chiar pierzându-se în mod definitiv ( brand, experiență tehnică, istoric, portofoliu) și negenerând venituri pentru plata creanțelor creditorilor.

Practic, pentru transfer au fost selecționate doar activele necesare finalizării contractelor în derulare. Noua societate înființată își va continua activitatea comercială, având șanse reale de a fi un generator de business, mai ales că, potrivit regulilor divizării, pasivului care a fost retras în noua companie este egal cu activul transferat, astfel încât societatea nou înființată nu are probleme de solvabilitate.

Noua societate urmează să preia toate contractele pe care Concefa le derulează în prezent, continuând astfel activitatea companiei, valorificând autorizațiile de funcționare și know-how-ul acesteia. Prin această măsură, vor fi atrase noi surse de venit și se va evita acumularea de noi datorii prin rezilierea contractelor și plata unor daune interese (cum s-ar fi întâmplat dacă societatea ar fi intrat în faliment). Practic, noua companie va avea posibilitatea de a participa la licitații pentru câștigarea unor proiecte și de a contracta noi lucrări de construcții, care să genereze veniturile necesare pentru plata datoriilor. Concefa SA este, începând cu 1998, o societate cu capital integrat privat. Activitatea sa se axează în principal pe două direcţii majore, construcţia clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale de mare amploare şi execuţia lucrărilor de infrastructură (căi ferate, drumuri, poduri, viaducte, consolidări, etc.). Compania a intrat în insolvență în anul 2012, iar CITR a fost numit administrator judiciar.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0