Creştere semnificativă a activelor Raiffeisen DolarPlus

piatadecapital09

Activele administrate de fondul de investiţii Raiffeisen DolarPlus au ajuns la 62 milioane USD în lună martie 2013, faţă de 31 mil USD în aceeaşi perioadă a anului trecut se arată într-un comunicat de presă al instituţiei financiare.

Cea mai mare parte din activele fondului sunt deţinute de clienţii ce dispun de active financiare ridicate, administraţi de divizia specializată Friedrich Wilhelm Raiffeisen*. Astfel, însumând deţinerile clienţilor cu plasamente individuale de peste 100.000 USD în acest fond ajungem la 40 milioane USD, adică aproximativ două treimi din activele fondului. Suma medie pe client plasată în fond de către aceşti clienţi mari este de aproximativ 300.000 USD.

Fondul Raiffeisen Dolar Plus este singurul fond de investiţii denominat în dolari de pe piaţa locală şi efectuează plasamente în instrumente purtătoare de dobândă, în principal în EUR, RON şi USD. Plasamentele efectuate în alte valute decât USD au expunerea valutară acoperită prin intermediul unor instrumente financiare derivate, astfel încât randamentul fondului nu este afectat de evoluţia cursului de schimb al dolarului faţă de alte valute.

40% din activele fondului sunt investite în titluri de stat româneşti, 5% în obligaţiuni emise pe piaţa internaţională de Municipiul Bucureşti, aproximativ 30% în fondul Raiffeisen Euro Plus şi aproximativ 25% în depozite bancare.

Randamentul în ultimul an a fost de 3.4%, astfel încât fondul şi-a îndeplinit obiectivul de a oferi câştiguri peste dobânzile bonificate de bănci la depozite, care s-au situat, în general, între 1 şi 2.2%, în funcţie de scadenta.

Durata recomandată de investiţie a fondului este 6-12 luni. Fondul se va deschide pentru subscrieri şi răscumpărări în fiecare săptămână, mai precis în fiecare zi de marţi.

„Apetitul ridicat pentru fondul Raiffeisen Dolar Plus este justificat de randamentul obţinut şi  lichiditatea ridicată, în contextul unui univers investiţional în dolari destul de sărac. Cu cât activele financiare ale clienţilor sunt mai ridicate, cu atât apare mai firească dorinţa de diversificare a portofoliului pe mai multe valute, iar creşterea activelor este o confirmare a faptului că procesul de consiliere financiară de care se bucura clienţii Raiffeisen Bank este apreciat de aceştia. Interesul pentru plasamentele în acest fond a fost stimulat şi de instabilitatea politică din România pe parcursul anului 2012 şi de incertitudinile încă persistente în Zona Euro”a declarat Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management şi preşedintele Comitetului de Investiţii al Raiffeisen Bank.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0