Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. În problema majorărilor salariale, fie ele dublate sau majorate cu 56% sau cu până la 110% – 120% în anumite sectoare ş.a.m.d., fie şi în patru ani, am găsit două imagini sugestive în materie de abordare a acestei chestiuni foarte sensibile de politică economică.
De reţinut, cele două grafice preluate de pe tradingeconomics.com reprezintă evoluţia salariului mediu brut pe o perioadă de zece ani în două ţări care utilizează moneda unică europeană, Grecia şi Germania. Ceea ce a impus pentru o prima, din motive de imposibilitate a utilizării cursului de schimb ca supapă a presiunilor create în economie, o aşa-numită devalorizare internă.
Devalorizare internă tradusă în scăderea salariilor după o perioadă de patru ani în care luaseră avânt ( vă spune ceva perioada ?). Creşterea lor a fost semnificativ mai mare decât în Germania iar pensiile aproape se egalizaseră dar apoi au pierdut din viteză. La fel ca un avion care a decolat pe un unghi prea abrupt, a pierdut portanţa şi a început să piardă altitudine, cu riscul de se prăbuşi.
Prin contrast, aeronava germană a salariilor a păstrat o linie solidă de ascensiune, puternic susţinută de motorul economic de export , cu alimentarea moderată (dar pe o linie ascendentă fermă) a cererii interne. De fapt, o decizie de bun simţ având vedere experienţa acumulată de un popor care a traversat multe perioade tulburi, inclusiv hiperinflaţie şi două războaie pierdute.
E adevărat că mentalităţile diferă, odată cu apetitul pentru a consuma fie la concurenţă cu producţia prezumată (cu ochii pe traiul mai bun al altora), fie doar din ce s-a produs deja. Unii sunt din Balcani iar ceilalţi sunt din nordul Europei. În context, întrebarea care se pune acum ar fi, parafrazând zicerea cetăţeanului turmentat din ”O scrisoare pierdută” : ”Noi cu cine votăm ?”.
Păi, graficul nostru la zi, tot de pe tradingeconomics.com arată cam aşa:
Adică ar avea o alură de inspiraţie germană dar şi nişte perioade ceva mai exuberante, mai greceşti aşa, prin ultima perioadă. Dacă noi ne închipuim că putem să o ţinem în ritm de sirtaki bugetar în loc să valsăm elegant salariile, mână în mână cu productivitatea muncii, regula de aur în sectorul privat, s-ar putea să ne păcălim rău de tot.
Un indiciu important este că toţi responsabilii din Excutiv au anunţat creşteri NOMINALE de salarii dar nimeni nu a spus care vor fi creşterile de salarii ÎN TERMENI REALI. Mai exact ce vom putea cumpăra în plus cu salariile majorate. Reamintim că, spre deosebire de greci, care au trebuit să admită că nu se pot plăti salarii de unde nu se face producţie, noi nu avem constrângerea de a păstra cursul de schimb faţă de euro la acelaşi nivel.
Cât despre presiunile făcute acum de mai toate organizaţiile sindicale pentru a prinde un loc în faţă, situaţia aminteşte de un film ( ”Zâzania”, dacă nu ne înşeală memoria) cu Louis de Funes. În care acesta îi plătea pe muncitori cu cecuri diferite ca mărime, după fizicul mai mult sau mai puţin impunător al fiecăruia. Evident, fără legătură cu suma înscrisă pe respectivele cecuri.
Evoluţia productivităţii muncii în anul 2016 (lunară, faţă de aceeaşi lună din anul precedent, %)
| Luna | Ian. | Feb. | Mar. | Apr. | Mai | Iun. | Iul. | Aug. | Sep. | Oct. | Noi. | Dec. |
| Prod | -4,2 | -2,3 | 0,1 | 1,2 | -0,8 | -1,1 | -5,5 | 3,2 | 1,6 | -2 | 3,4 | 1,7 |
Sursa: BNR, buletinul lunar nr.1/2017
Dacă ar fi să facem o glumă, în absenţa majorărilor de productivitate (-0,4% media lunară pe 2016, vezi tabelul de mai sus), după toate regulile din economie, singura modalitate sustenabilă de a creşte salariile ar fi să dublăm dimensiunea bancnotelor. Asta dacă nu vrem să înjumătăţim cursul, adică să umblăm, cum se spunea pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, cu ocaua mică.
COMMENTS