CSALB face precizări interesante către consumatori

CSALB face precizări interesante către consumatori

În urma întrebărilor repetate venite din partea consumatorilor, atât telefonic cât și via email, CSALB consideră că sunt necesare anumite clarificări referitoare la accesarea serviciilor și la funcționarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Astfel, CSALB face următoarele precizări:

  • Procedurile de soluționare alternativă a litigiilor/SAL (cu soluție propusă/concilierea sau cu soluție impusă/arbitrajul) sunt gratuite pentru consumatori, iar soluția este pronunțată în maximum 90 de zile.

  • Doar consumatorii persoane fizice pot sesiza CSALB și pot formula/trimite o cerere de soluționare alernativă a unui litigiu cu un comerciant (bancă comercială, IFN, casă de amanet, casă de ajutor reciproc etc. adică orice entitate care funcționează pe teritoriul României și a cărei activitate este reglementată, autorizată şi supravegheată/ monitorizată de Banca Națională a României).

  • Consumatorii pot apela singuri la serviciile gratuite ale CSALB sau pot fi reprezentați de avocați (în acest caz, onorariul este suportat de consumatori). De asemenea, pot fi reprezentați de asociațiile de protecție a consumatorilor din care fac parte sau de către alte terțe persoane (în ultimul caz fiind necesară și o împuternicire notarială).

  • Consumatorii sunt cei care optează pentru una dintre cele două proceduri administrate de CSALB, proceduri finalizate cu propunerea sau cu impunerea unei soluții (conciliere sau arbitraj). Însă, este necesar ca și comercianții să-și dea acordul de intrare într-una dintre aceste proceduri (acestea fiind voluntare).

  • Soluţiile propuse de Conciliatori la CSALB pot fi diferite de sentințele judecătorești. În același timp, implicarea într-o procedură SAL nu exclude posibilitatea ulterioară a consumatorului de a se adresa unei instanțe de judecată.

  • Litigiile în care s-a pronunțat deja o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă nu vor mai fi examinate de Centrul SAL, dacă speța este identică cu cea din instanță. Dacă, însă, există alte aspecte/cerințe care n-au făcut obiectul dosarului din instanță, atunci consumatorul se poate adresa CSALB. De asemenea, și dacă există un proces pe rol în care nu s-a pronunțat încă o hotarâre, consumatorii se pot adresa Centrului SAL pentru soluționarea pe cale amiabilă.

Vă reamintim că CSALB este o entitate independentă, apolitică, non profit, de interes public, înființată prin Ordonanța Guvernului nr. 38/2015. Scopul CSALB este de a administra infrastructura necesară soluționării alternative a litigiilor dintre consumatori și instituțiile financiar-bancare în mod echilibrat, rezonabil, rapid și în afara instanței, prin colaborare cu experți în domeniul financiar-bancar (Conciliatori) care, în funcție de procedura aleasă de părți, pot propune sau impune o soluție de rezolvare a litigiului.

Conciliatorii sunt persoane cu pregatire juridică sau economică în domeniul financiar-bancar, cu experiență în exercitarea unei activități juridice sau economice de cel putin 10 ani. Lista conciliatorilor care colaborează cu CSALB poate fi consultată pe site-web www.csalb.ro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats