Cum e cu „solidaritatea între generaţii”

Printre proiecţiile pe termen lung din Programul de convergenţă 2019, iese în evidenţă un tabel care prezintă evoluţia cheltuielilor legate de vârstă pe termen lung. Surprinde reducerea de la un maxim local de 17% din PIB în 2010 până la un minim de 14,1% din PIB în 2030. Exact atunci când generaţia „decreţeilor”, care a susţinut puternic sistemul de protecţie socială, va ieşi masiv din activitate.

După ce au muncit o viaţă întreagă, plătind cote de CAS aproape triple faţă de părinţii lor ( care au beneficiat de un raport între salariaţi şi pensionari care a stat ani buni undeva spre 4 la 1), vor primi pensii din alocări de PIB scăzute la un minim istoric de 5,5%, doar cu ceva mai mare faţă de 2007, anul în care s-a declarat că nivelul pensiilor era inacceptabil.

2007, anul în care s-au luat măsuri pentru mai mult decât dublarea valorii punctului de pensie în doar doi ani ( de unde maximul consemnat în 2010 şi asigurat prin impozitarea exact a viitorilor beneficiari de pensii din alocaţii mici de PIB în 2030. Culmea, pe fondul unui nivel maxim de participare la plăţi pe categoria de vârstă 20 – 64 de ani ( 71,4%) din care se vor da minim de pensii raportat la rezultatul economic.

Desigur, situaţia „este complexă”, cum spunea des un fost premier din perioada de tranziţie, iar situaţia se va remedia după mijlocul acestui secol. La ce va mai folosi, însă, celor care au avut ghinionul să susţină maxim şi să fie susţinuţi minim prin deciziile de politică economică care privesc aşa-zisa „solidaritate între generaţii”  ?

Deşi creşterea pensiilor din sistemul public era clară, de la 1.100 lei punctul în prezent, spre 1.775 lei în 2020 şi 1.875 lei în 2021, când se va schimba modul de calcul pentru a se pierde urma complicaţiilor introduse de ani de zile la calculul pensiilor (pe sistemul „din cârpeală în cârpeală, la victoria finală”) se va face descoperirea că deficitul bugetar pe anul în curs şi pe următorii este mai mare decât se anticipa.

Drept care, în loc să ne ducem spre obiectivul pe termen mediu de convergenţă şi ajustarea fiscală măcar spre -1% din PIB ca sold bugetar ( aşa cum se prezenta în urmă cu doar un an, în Programul de conveergenţă 2018) se majorează deficitele cu aproape un punct procentual şi se amână echilibrarea finanţelor publice la calendele greceşti.

Rolul major în deficit nu îl vor avea investiţiile publice ci majorarea pensiilor cu mult peste posibilităţile rezultate din creşterea economică şi cu preţul menţinerii mai ridicate a datoriei publice (cu tot cu încărcarea plăţilor şi comisioanelor datorate după majorarea dobânzilor plătite la creditele rostogolite, odată ce am trecut cu nivelul lor chiar şi de cel praticat pentru fostul elev corijent al UE, Grecia).

Cine va suporta toată această dispunere bizară din perspectivă financiară, mult în afara recomandărilor venite de la instituţiile internaţionale şi ajustarea care va urma inevitabil ? Desigur, cei aflaţi acum spre final de activitate, furnizori de solidaritate socială amplificată după 1989 pe considerente democratice, dar care nu se regăseşte în cifrele publicate pentru 2030.

Celor formaţi în perioada socialistă, care au parcurs înainte de a intra în activitate perioada lipsurilor din anii 80, şi care au rămas în ţară pentru a construi societatea capitalistă multilateral dezvoltată (susţinând între timp multitudinea de pensionari ieşiţi din activitate înainte de vreme, după legi mult mai favorabile) li se pregăteşte ceva care nu e în regulă.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats