Cum se taie craca socială. Pensii prezente în loc de pensii viitoare

Potrivit art.43, alineatele 2 si 3 din legea 411/2004, amendate prin OUG 112/2007, contribuţiile la pensiile obligatorii administrate privat ar fi trebuit sa ajunga la 6% în anul 2016, după o creştere treptată cu câte o jumatate de punct procentual, plecată de la 2% iniţial, în fiecare an al programului de instituire a pilonului II.
Aplicarea legii a fost „temporizată” la o zecime de procent în 2016, din motive legate de lipsa de bani la bugetul asigurărilor sociale ( din care se dau pensiile aflate acum în plată) şi de păstrarea deficitului bugetului general consolidat sub pragul de 3% din PIB, s-a plafonat apoi în 2017 la 5,1% din salariul brut şi a coborât la 3,75% din noul brut, rezultat după transferul contribuţiilor la salariat.
Cum s-ar spune, legea votată cu mare tam-tam a fost aplicată pe sistemul celor „patru apostoli care erau trei, Luca şi Matei, unul dintre ei”. Graficul de crestere al contribuţiilor la viitoarele pensii private nu a fost respectat iar valoarea reală a coborât chiar, de la 5,1%, care ar fi însemnat 4,15% aplicat la noul brut ( coeficient de trecere 1,2275 pentru pasionaţii de aritmetică salarială), la doar 3,75%.
Ori, aceste sume colectate la pilonul II sunt menite a compensa în viitor o foarte probabilă depreciere a valorii punctului de pensie. Pe termen lung, vom asista la scaderea sistematică şi inevitabilă a raportului dintre contribuabili si pensionarii aflaţi în plata, ceea ce va conduce la diminuarea considerabilă a raportului dintre pensii şi salarii.
Această diminuare trebuia compensată de banii acumulaţi şi înmulţiţi prin investire de către fondurile private de pensii. Scăderea sumelor puse deoparte pentru cei aflaţi acum în activitate le va afecta situaţia financiară la ieşirea din activitate. De-abia atunci se va conştientiza la adevărata dimensiune transferul de putere de cumpărare între generaţii, cu diminuarea pensiilor viitoare în beneficiul celor din prezent.
Dată fiind particularitatea românească a „generaţiei decreţeilor” şi vârsta medie de ieşire din activitate, momentul adevărului va veni undeva în jur de 2030, când un număr relativ mare de salariaţi, care susţin sistemul de asigurări sociale va trece în partea care trebuie susţinută, cea a pensionarilor. Efectul fiind dublu, de reducere bruscă a contribuţiilor şi de creştere bruscă a obligaţiilor de plată.
Partea cea mai bizară este că ne îndreptăm rapid către imposibilitatea de a mai indexa punctul de pensie cu mult peste rezultatele economice, dar nimeni nu pare să conştientizeze că va trebui să anunţe undeva peste numai câţiva ani scăderea inevitabilă a peniilor acordate de stat prin pilonul I, cel clasic, bazat pe solidaritate socială.
Practic, ceasul bombei pensiilor ticăie şi ar trebui să ne hotărâm. Ori avem bani pentru pensionari (fie şi crescând impozitarea) ori nu avem. Nu este deloc nici etic şi nici echitabil să dăm acum cât mai mult pentru unii şi să nu mai avem în viitor pentru alţii. Mai ales, că, în mod obiectiv şi fără supărare pentru adevărul spus pe şleau, alţii îi susţin acum pe unii.
Şi îi susţin cu mai mulţi bani decât indexarea stabilită legal, prin pierderea unor sume deja antamate legal în urmă cu mai bine de zece ani ca program de creştere treptată. Tocmai pentru a nu afecta prea mult şi prea brusc posibilităţile de plăţi prezente. Îi susţin cu pierderile semnificative rezultate din lipsa unor investiţii ale fondurilor care gestioneaza banii. Fonduri care s-au bazat pe angajamente luate prin lege de statul român.
Cât costă pasivitatea actualilor angajaţi
Dar ce consecinţe are actuala miopie în poltica economico-socială, care consacră interesul pe termen scurt al unei părţi din societate în dauna interesului societăţii în ansamblu, pe termen lung ? Păi, să vedem ce zice partea implicată în gestiunea banilor care ar fi trebuit puşi deoparte şi înmulţiţi pentru a rezolva problemele care se conturează pe viitor.
„Reducerea în premieră a contribuției de la procentul actual de 5,1% la 3,75% (în locul majorării la 6%, conform legii) transmite însă un semnal negativ, afectând viabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private. Astfel, decizia se traduce în pensii private mai mici cu cel puțin 20% pentru viitorii pensionari și potențial mai scăzut de finanțare a afacerilor românești prin intermediul pieței de capital” se arată în poziţia APAPR.
Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) are 13 membri (10 administratori de fonduri de pensii private şi 3 banci depozitare), acoperă 100% din piaţa de profil şi apără interesele a peste 7 milioane de participanţi (conturi individuale) la pilonul II de pensii. APAPR este afiliata la federaţia europeană PensionsEurope.
Dincolo de posibilele acuze de abordare „pro domo” şi de discuţii interminabile referitoare la cele 20% scădere a pensiilor viitoare private, se poate oberva şi o consecinţă care merită reluată pentru a fi subliniată, potențial mai scăzut de finanțare a afacerilor românești. Pe care statul prea-ocupat de pensionari oricum nu le stimulează prin investiţii.
Afaceri care angajează oameni ce contribuie la plata pensiilor actuale. Adică nu ne tăiem doar craca pe care am putea sta în viitor ci şi craca de sub picioare. Nu de tot, dar riscă să crape şi să cădem cu toţii, şi salariaţi şi pensionari, indiferent de câştigurile pe care le prezumăm. Unii în dauna altora şi după cum ne schimbăm în timp poziţia sau cumulul de poziţii în societate.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats