Okan Yurtsever, director general Garanti Leasing: când este recomandat să iei credit şi când e mai bun leasingul

Okan Yurtsever, director general Garanti Leasing: când este recomandat să iei credit şi când e mai bun leasingul

Mai puţine documente cerute, posibilitatea obţinerii cu titlu de împrumut a unui bun de folosinţă, livrarea rapidă a acestuia sau posibilitatea revânzării către companie a bunului respectiv reprezintă câteva dintre aspectele care fac diferenţa între bănci şi companiile de leasing, aşa cum le-a enunţat Okan Yurtsever, director general Garanti Leasing, în cadrul unei noi conferinţe Finmedia.

Oficialul Garanti Leasing a mai reiterat că un contract cu o companie de leasing implică prezenţa facturilor şi, deci, şi o taxă pe valoarea adăugată.

Sunt peste 30 de bănci în piaţă. Atunci, de ce avem nevoie de companii de leasing? Prima diferenţă este că firmele de leasing iau fonduri de la diferite instituţii şi apoi le împrumută, fără a face depozite aşa cum se întâmplă cu băncile. Tranzacţiile prin noi se fac numai dacă există ceva ce poate fi vândut, este nevoie de un bun de preţ si de o factură(…). În leasing, bunul de valoare înseamnă ceva real şi fizic, folosit ca modalitate de tranzacţie şi care este de ajutor în procesul de producţie al unei companii. Majoritatea bunurilor de valoare este reprezentată de maşini, dar pot fi şi echipamente precum aparatele RMN, cele specializate pe ecografie, buldoescavatoarele, laptop-urile sau pot fi bunuri din zona de real estate”, a explicat Okan Yurtsever.

Acesta a nuanţat că „diferenţa faţă de bancă este că aceasta nu va finanţa laptop-uri. Apoi, banca va cere un număr mare de documente pentru că băncile colectează bani de la clienţi. Dacă banca are o pierdere prea mare, o are din depozitele oamenilor. În leasing, nu pierzi banii clienţilor, ci banii acţionarilor!”

Okan Yurtsever a explicat şi ce se întâmplă dacă nu plăteşti ratele la timp în leasing.

okan-2

„Dacă cineva nu poate plăti ratele la timp, atunci luăm asset-ul şi îl revindem. Dar, în cazul acesta, compania de leasing iese în pierdere. Este o situaţie neplăcută pentru toată lumea. Noi mai dăm răgaz o perioadă pentru că dacă luăm bunul respectiv clientul nu mai poate produce poate alte bunuri şi, implicit, alţi bani. Apoi, dacă piaţa observă că noi trebuie să vindem un bun, se poate întreba care a fost problema. Este dificil pentru companiile de leasing să revândă ceva. Este uşor să finanţezi maşini, dar este dificil şi costititor să finanţezi echipamente”, a mai afirmat directorul general Garanti Leasing.

Acesta este motivul pentru care companiile de leasing sunt înţelegătoare, uneori, şi dau noi termen clienţilor sau restabilesc, pe cât posibil, condiţiile contractuale iniţiale.

Şeful Garanti Leasing a mai explicat că, în unele cazuri, bunurile împrumutate clienţilor suferă uzură morală, precum laptop-urile, şi, după numai trei ani de folosinţă, devin dificil de revândut. Nu la fel stau lucrurile cu maşinile.

Un alt aspect pentru care leasing-ul este de preferat împrumutului bancar, în opinia oficialului Garanti Leasing, este legat de factorul timp.

Mai mult de jumătate dintre companiile de leasing de la noi sunt deţinute de bănci, aproximativ 65-70% dintre ele. Există şi companii de leasing independente şi companii de leasing-furnizori, numite şi companii de leasing-captive. Diferenţa este că atunci când mergi la o bancă, de exemplu, şi vrei să cumperi o maşină, există trei-patru agenţi pentru această tranzacţie, pe când în cadrul unei companii-captive agenţii se duc către client. Sunt proactivi”, a mai spus directorul general Garanti Leasing.

Companiile de leasing îşi întocmesc planurile de afaceri în funcţie de ceea ce numesc „ need volum”, adică volumul cerut pe partea de leasing într-un anumit an. Pentru 2016, acesta a fost estimat la un milion de euro, potrivit lui Okan Yurtsever, director general Garanti Leasing.

La mijlocul lunii septembrie, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a aprobat acordarea unui împrumut pentru Garanti Leasing România, în valoare de 10 milioane de euro, pentru creşterea accesului la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din ţară. Garanti Leasing va folosi împrumutul pentru a acorda noi finanţări în leasing a echipamentelor, maşinilor, vehiculelor de transport şi comerciale.

sigla

Garanti Leasing este brand-ul sub funcţioneaza compania Motoractive IFN SA, parte din grupul financiar-bancar Garanti, din anul 2011. Cu o tradiţie de peste 15 ani pe piaţa de leasing din România, compania oferă leasing pentru imobile sau pentru orice marcă de maşină, vehicul comercial şi echipament, atât nou, cât şi second hand, sale & lease-back pentru echipamente şi imobile şi servicii de administrare a flotelor de autovehicule.

Okan Yurtsever, director general Garanti Leasing, a fost invitat al conferinţelor Finmedia organizate sub titlul „Un weekend cu presa economică”. Detalii puteţi afla în ediţia pe luna septembrie a revistei „Piaţa Financiară”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0