De la prămărie la sprijin social via ore de muncă

De la prămărie la sprijin social via ore de muncă

Trăim într-o ţară în care, paradoxal, coabitează deficit de forţă de muncă şi numeroase ajutoare sociale.La fel şi în comuna Atârnaţii din Deal, unde primar de vreo 35 de ani e Pantelică Perceptoru. Comuna numără vreo 500 de suflete. La un scurt inventar găsim aici aproximativ 150 de case, primăria (la pachet cu postul de poliţie), magazinul sătesc al lui Nae Chitră, singurul privatizat al satului. Dispensar nu mai au! Şi nici şcoală. Cei cărora le trebuie aşa ceva trebuie să coboare în Afundata din Vale, pe nişte drumuri horholite, impracticabile în sezoanele cu ploaie şi zăpadă. *Nu ie bani* spune ori de câte ori are ocazia Pantelică. Ce ar mai trebui să spună el, pentru a întregi ecuaţia, e faptul că din cei 350 de locuitori ce pot munci, 184 stau la gura sobei sau în faţa cârciumei venită la pachet cu magazinul sătesc şi îşi cheltuie ajutoarele sociale. *Nu avem unde munci*, spun unii cu o jumătate de gură! *Nu ne ţine sănătatea să dăm cu sapa* adaugă alţii, la fel de numeroşi. Tinerii mai răsăriţi sunt duşi de mult la oraş, cei care şi-au făcut o meserie se descurcă prin Germania, Italia sau alte ţări comunitare.

Se apropie cu paşi repezi alegerile locale. Pantelică e liniştit: e din partidul care trebuie încă de la înfiinţare, ajutoarele sociale sunt programul său electoral infailibil. Ce şcoală, ce grădiniţă, ce dispensar? Ce fonduri europene? Ajutorul social e baza micului său univers!.

Până atunci mai are o problemă: trebuie să trecă de iarna asta, una deosebit de grea. Zăpada se încăpăţânează să se aştearnă zi de zi şi să astupe orice cale de acces. Uneori drumurile nu mai pot fi străbătute nici măcar de micul monstru 4X4 al lui Nae, care se uită zilnic cu jind la rafturile din ce în ce mai goale. Primarul trebuie să repare iar vechiul tractor, cumpărat la destrămarea SMT-ului şi să facă practicabil, cât de cât, drumul de câţiva kilometri până la DN-ul din apropiere. În sat însă nimeni nu pare deranjat de zăpada ce se ridică acum până la ferestre. Îl mai *blastămă* din când în când, de formă, pe primarul care nu le face şi cărare prin curte sau nu le dă zăpada de pe casele ce stau să cadă. Între ei şi lopată pare că există o duşmănie de moarte. De fapt, ei şi munca sunt noţiuni incompatibile

De câteva luni s-a întors din Germania, Ion copilul lui Fane Educatoru*. Fane e un om respectat- a fost învăţător în sat pe vremurile trecute. Ion e şcolit prin Vest iar acum a cumpărat ceva pământ cu banii munciţi în străinătate. E decis să îşi facă o fermă: să pună pomi fructiferi, viţă de vie, să crească vite. Are planuri mari. Ce îi dă însă bătăi de cap e lipsa forţei de muncă- e conştient că oamenii din sat sunt obişnuiţi să trăiască, prost, dar să trăiască, fără muncă, din bani de la stat. Reflectând la gura sobei lui i-a venit o idee: vrea să candideze la primărie, să modernizeze comuna (se pricepe şi la fonduri europene, are chiar şcoală de management administrativ). Are şi un plan de eficientizare a ajutoarelor sociale. A mers la toate partidele cu ideea lui şi aşteaptă să vadă dacă îl va sprijini vreunul să o pună în practică. Pe scurt, el a propus următorul lucru.

Ajutoarele sociale să nu se mai acorde în bani. Toţi cei care se califică la astfel de ajutoare să fie obligaţi să presteze ore de muncă în schimbul cărora să primească tichete cu valoare în timp: o oră normată, 10 ore normate, 100 de ore normate, cât a prestat fiecare. Are chiar şi un tabel de echivalenţă căci, desigur, o oră la sapă nu e la fel de grea ca una la dat cu grebla, spre exemplu. Încearcă astfel să-şi asigure în schimbul acestor cupoane necesarul de muncă în folosul comunităţii săteşti: curăţatul străzilor, al cimitirului, întreţinerea micului parc din faţa primăriei sau alte lucrări edilitare pentru care acum Pantelică scoate bani serioşi din bugetul sărac al Primăriei. Mergând pe fir mai departe, el a vorbit deja cu Nae să le dea sătenilor, în schimbul cupoanelor de ore normate, produse de strictă necesitate: alimente de bază, haine, rechizite pentru copii,, etc. Alcool şi tutun, PAS! Apoi primăria îi va da lui Nae bani, in contrapartidă la cupoanele cu valoare în ore de muncă. Mai clar spus, Gică, fără serviciu: a dat la lopată şi a făcut 24 de ore normate într-o săptămână, primindu-şi cupoanele cuvenite. Odată intrat în posesia lor, el va merge la magazinul sătesc şi le va da la schimb cu pâine, zahăr, ulei, sau ce i-o mai trebui. Toate produsele luate astfel au, dincolo de preţurile de raft în lei, şi preţuri exprimate în ore de muncă. Cine munceşte, are cupoane, mănâncă şi trăieşte. Cine nu… dar să nu ne gândim la NU. Şi să subliniem şi faptul că nu vorbim aici de cei care chiar nu pot, din motive obiective, de netăgăduit, să presteze un astfel de serviciu. Şi încă un lucru: Ioan e patriot: l-a convins pe Nae ca produsele pe care le dă în schimbul cupoanelor să fie exclusiv româneşti. Iar planurile sale nu se opresc aici. E conştient că la ferma sa, dincolo de angajaţii permanenţi, va avea nevoie de zilieri. Şi şi-a pus în cap să convingă clasa politică să îi dea voie ca pe aceştia să îi plătească tot în cupoane a căror valoare e exprimată în ore de muncă.

Ce ziceţi: e bună ideea lui Ion? Îl va sprijini vreun partid? Merită să îl ajutăm noi în campania electorală?

(Articol publicat şi pe https://sefa2019.blogspot.com)

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0
Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats