DevTalks, printre cele mai importante conferințe de profil IT din Europa

DevTalks, printre cele mai importante conferințe de profil IT din Europa

Săptămâna aceasta, pe 8 iunie, la Romexpo C1 și C2, în București, are loc cea de-a patra ediție DevTalks, un eveniment de referință pentru comunitatea IT din România. Peste 60 de speakeri locali și internaționali și peste 1000 de developeri, pasionați de tehnologie, investitori, mentori și reprezentanți ai companiilor vor fi prezenți la eveniment.

Încă de la prima ediție organizată în anul 2014, obiectivul conferinței DevTalks a fost acela de a contribui la dezvoltarea comunității IT din România. Astfel, an de an, DevTalks a reunit speakeri locali și internaționali, companii din industrie și parteneri pentru a construi împreună cel mai important eveniment dedicat developerilor. La cea de-a patra ediție, evenimentul DevTalks se remarcă printre cele mai importante conferințe de profil din marile capitale europene cu o agenda construită în jurul conținutului tehnic și a temelor de actualitate, dar și prin oportunitatea de networking cu profesioniști de renume la nivel mondial.

După ediția de succes organizată pe 17 mai în Cluj-Napoca, DevTalks reunește, pentru a doua oară în acest an, comunitatea IT în cadrul unui eveniment dedicat discuțiilor tehnice despre noile trenduri din domeniu și tehnologiilor care vor schimba viitorul, dar și networking-ului și distracției.

DevTalks 2017 aduce o infuzie de know-how pentru comunitatea IT din România, oferind participanților conținut de calitate, subiecte de noutate și teme de interes pentru pasionații de tehnologie.

Agenda evenimentului este organizată în jurul a 6 scene (Main Stage, Web & Mobile, Big Data & Cloud, DevOps, Java și Project Management) și workshop-uri  cu temele How I learned JavaScript/TypeScript by making and playing a HTML5 game și Building Data Driven Applications with Jupyter Gateway, and Python and Spark. Sesiunile de conținut vor fi susținute de peste 60 de speakeri, lideri și profesioniști locali și internaționali din București, San Jose, Londra, Amsterdam, Munich, Lyon, Liège, Oslo, Hamburg sau Plovdiv.

La eveniment vor fi prezente peste 20 de companii renumite din industria IT care se vor alătura atât zonei expoziționale unde își vor prezenta ultimele proiecte, cât și sesiunilor de conținut. Printre managerii și reprezentanții din partea companiilor care vor fi prezenți pe scenă se află și: Marian Ion, CEO la ING Software Development Center, Ionuț Hrinca, Manager Architecture & Tooling la ING Software Development Center, Diana Chirilă, SAP Cloud Platform Presales Specialist la SAP România, Sorin Gheorghe, Team Leader Media Operations la Ericsson, Nicolas Boitout, Learning & Innovation IT Manager la Societe Generale European Business Services, Sebastian Pitei, IT&C Director la ENEVO Group, Mihai Logofatu, Co-Founder & CEO la Bittnet și mulți alții.

Și anul acesta companiile din zona expozițională și cea dedicată gadget-urilor vor lansa noi concursuri pentru participanții prezenți la eveniment. Printre premiile oferite se află: smartwatch cu SIM și drone oferite de Gnex și Flycams, roboței inteligenți de la QuickMobile, un joc Nintendo Switch oferit de Asseco România, dar și alte suprize pregătite de RcRacing, 3D printare și scanare și Chairry.

DevTalks București este realizat cu sprijinul partenerilor: ING Software Development Center, IBM, Stefanini România, eMAG, Telekom, AdsWizz, Dell, DB Global Technology Centre, Ericsson, Gameloft, Metro Systems, Capgemini, Luxoft, Endava, Societe Generale European Business Services, Ubisoft, Asseco South Eastern Europe România, Axway, EveryMatrix, DRÄXLMAIER Group, MySql, Unicredit Business Integrated Solutions, UiPath România și Systematic.

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 11 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum www.hipo.ro, Angajatori de TOP, DevTalks, Top Talents România sau Studiul Cei mai doriti angajatori.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0