Diminuarea efectivelor de animale şi consecinţele ei

Diminuarea efectivelor de animale şi consecinţele ei

Reducerea puternică a efectivelor de animale după anul 1989 a afectat zootehnia românească iar procesul continuă şi acum, potrivit datelor publicate de INS referitoare la efectivele de animale existente la data de 1 decembrie 2018. Scăderile masive s-au produs la porcine şi bovine (circa 70% în ambele cazuri), în timp ce la păsări (-43%) şi la ovine plus caprine (-34%) situaţia este ceva mai puţin gravă.

De notat că diminuarea efectivelor de animale a continuat şi anul trecut exact la cele mai afectate categorii menţionate. Cea mai mare (-10,2%) s-a înregistrat la porcine, ceea ce explică deficitul din ce în ce mai pronunţat înregistrat în comerţul exterior cu carne de porc şi scumpirea acestui produs, în timp ce, în urmă cu trei decenii eram exportatori pe acest segment important în consumul de produse alimentare.

Efectivele de animale (mii capete)

Anul 1989 2016 2017 2018 2018/1989
Porcine 14.351 4.708 4.406 3.957 -72.00%
Bovine 6.461 2.049 2.011 1.984 -69.00%
Ovine și caprine 17.288 11.359 11.485 11.693 -32.00%
Păsări 127.561 75.69 73.289 73.693 -42.00%

Date: INS, calcule proprii

Desigur, un rol determinant l-au avut privatizările discutabile precum şi concurența cărnii şi produselor din carne importate, acestea fiind (mai) puternic subvenționate în statele membre UE mai dezvoltate.

Anul trecut a adus creşteri modice doar la efectivele de păsări (+0,6%) şi ovine şi caprine (+1,8%), deşi după potenţial, ţara noastră ar trebui să aibă o balanţă echilibrată la carne şi produsele din carne.

Cererea crescută din exterior ( îndeosebi din ţările musulmane, unde este interzis consumul de carne de porc şi preponderent consumul de carne de oaie) a limitat scăderea efectivelor de ovine faţă de perioada socialistă şi a stimulat o mica revenire înregistrată şi anul trecut. Care ar putea fi de bun augur, corelată cu eforturile intense depuse de ministrul de resort în a creşte consumul şi în plan intern.

Reducerea ponderii zootehniei în rezultatele agriculturii a diminuat implicit Produsul Intern Brut și a contribuit la instalarea unui deficit cronic în comerţul exterior cu produse alimentare. Pe fondul creşterii exporturilor şi a veniturilor ceva mai reduse ale populaţiei, acest deficit sectorial fusese aproape eliminat, dar a revenit treptat după 2015.

Evoluția ponderii sectoarelor din agricultură în perioada 2011 – 2017 (% din total producție agricolă)

Anul 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 Media 20111-2016
Producția vegetală 70,8 62,5 68,6 65,8 63,4 65,1 67,8 66,3
Producția animală 28,5 36,7 30,4 32,9 35,3 33,6 31 32,6
Servicii 0,7 0,8 1 1,3 1,3 1,3 1,2 1,1

Sursa: INS, calcule proprii

Deocamdată, statistica nu a publicat datele oficiale pentru 2018, dar trebuie reţinut că zootehnia a adus în medie, pe perioada 2010 – 2016, sub o treime din producția realizată în agricultură, chiar dacă au fost şi ani în care vremea nefavorabilă a afectat producția vegetală. Valoarea producției animale, care acţionează de facto ca stabilizator în rezultatele agricole, a stagnat pe ultimii şase ani pentru care avem datele definitive.

Evoluția valorii producției agricole pe sectoare de activitate în perioada 2010 – 2016 (miliarde lei prețuri curente)

Anul 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017
Valoarea totală 64,45 76,51 64,26 78,46 74,52 68,75 69,35 78,49
Valoarea producției vegetale 43,49 54,18 40,17 53,84 49,05 43,57 45,15 53,22
Valoarea producției animale 20,41 21,78 23,56 23,87 24,48 24,32 23,29 24,33
Valoarea serviciilor prestate în agricultură 0,56 0,54 0,54 0,74 0,98 0,86 0,90 0,95

Sursa: INS

Un obiectiv important trasat agriculturii în perioada socialistă fusese ajungerea valorii obţinute în zootehnie la nivelul celei realizate prin producţia vegetală. Acest obiectiv a fost abandonat iar reducerea masivă a capacităților de profil a impus procesatorilor din industria alimentară să apeleze tot mai mult la materie primă din import şi să majoreze dependenţa de preţurile externe.

De reţinut, cu tehnologia la care s-a ajuns acum la nivel mondial, zootehnia a ajuns în fapt o industrie cu specific particular. Care ar putea mări semnificativ valoarea adăugată ce poate fi obţinută în industria alimentară şi calitatea hrănirii populaţiei, ce apelează la produse mai ieftine din import, dar de o calitate mai scăzută.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0