Economia Poloniei creşte sănătos pentru că realocă resursele în zonele productive

Economia Poloniei creşte sănătos pentru că realocă resursele în zonele productive

Guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapiński, a declarat că preferă o creştere economică sănătoasă de 3% anual, care să se deruleze pe o perioadă mai lungă de timp, uneia de 8%, ca în România.

Ce trebuie explicat şi adăugat este cum se redistribuie creşterea de la noi. De ce? Fiindcă aceasta se îndreaptă către domenii rupte de productivitate şi alimentează o formare speculativă a PIB.

Pe când, în Polonia, a cărei economie n-a intrat în recesiune, ciclul s-a reluat mereu la un nivel superior, în circumstanţele în care au fost alocate resursele spre zonele productive şi s-au redistribuit pe criterii de productivitate.

Adică, resursele n-au fost luate pieţelor ca să se susţină corupţia şi ele nu au fost realocate către sectoarele politizate.

Iar cu această ocazie poate fi readusă în atenţie ideea că indiferent de secvenţa economică, la noi, s-a procedat cam la fel. De pildă, în recesiunea de dinainte de acest boom de 8% s-au tăiat salariile bugetarilor, s-a majorat TVA şi s-a parafat cu băncile o înţelegere pentru ca bugetul să acumuleze sau să conserve resurse. Ştiţi însă ce s-a făcut cu banii? S-a susţinut industria retrocedărilor, ceea ce a echivalat cu jefuirea tezaurului public în plină criză. Şi felul în care s-a micşorat povara cu bugetarii, fără a se realiza o triere a lor pe criterii de competitivitate, s-a produs ca să nu se restructureze taman posturile ocupate de persoanele sprijinite de politic.

Dar haideţi să schimbăm un pic perspectiva şi să vedem ce s-ar întâmpla dacă economia noastră ar creşte cu 3% ca la polonezi, şi nu cu 8%. Atunci datoria publică nu s-ar mai menţine sub limita de alertă de 40% din PIB, la care s-a ajuns după retrocedări. De fapt, cosmetizarea indicatorilor macroeconomici, ce ii face pe analişti să afirme că România e capabilă să adopte euro, a devenit sport naţional după 2004. De aceea se acordă şi atât de multă atenţie cursului de schimb. Pentru că în loc să se spună că de mai bine de un deceniu gestionarea economiei nu a vizat productivitatea, atenţia se îndreaptă către evoluţia raportului euro/leu.

Sigur însă că pot fi delimitate două etape. Cea de după 2009, când pe fondul retrocedărilor datoria publică s-a triplat, şi cea din intervalul 2004 – 2008, când sporurile de productivitate au fost doar valorice (nu şi fizice), secvenţa nesănătoasă s-a manifestat într-un bubble imobilar, care, ulterior, s-a răsfrânt în neperformanţa creditului bancar.

COMMENTS

Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats