Edenred a emis peste 5.000 de carduri Spendeo pentru cheltuieli de serviciu, în primul an de la lansarea soluţiei în România

Edenred a emis peste 5.000 de carduri Spendeo pentru cheltuieli de serviciu, în primul an de la lansarea soluţiei în România

Edenred, cea mai mare companie emitentă de carduri și tichete preplătite pentru companii, a emis peste 5.000 de carduri pentru gestiunea cheltuielilor profesionale în primul an de la lansarea în Romania a soluţiei Spendeo by Edenred – prima soluție integrată pentru managementul digital al cheltuielilor de afaceri.

Valoarea tranzacţiilor realizate prin cardurile preplătite Spendeo de angajații companiilor care au optat pentru această soluţie a ajuns la peste 5.000.000 de lei. Dintre aceste tranzacţii, 80% au fost realizate în România, iar restul în străinătate – în Uniunea Europeană, Marea Britanie, Statele Unite, Rusia şi Japonia.

Impactul pozitiv de care se bucură soluţia Spendeo by Edenred la un an de la lansarea în România ne confirmă faptul că, aşa cum a fost şi cazul altor ţări precum Franţa, Italia si Polonia, unde au fost implementate soluţii similare, piaţa locala a atins nivelul de maturitate şi înţelegere a faptului că digitalizarea proceselor de administrare a cheltuielile de afaceri prin eliminarea numerarului înseamnă economii semnificative de costuri.” a declarat Dana Sîntejudean (foto), Director General Adjunct al Edenred România.

Soluţia Spendeo by Edenred este formată dintr-o platformă web pentru companii, conectată cu carduri preplătite dezvoltate sub licenţa Mastercard. Cardul Spendeo este un card de plată, securizat cu cip şi cod PIN şi permite plăţi contactless. De la lansarea cardurilor Spendeo şi până în prezent, 75% dintre tranzacţii au fost efectuate cu CIP, valoarea medie a tranzacției fiind de 170 lei. 25% din plăţi au fost contactless, având o valoare medie de tranzacţie de 100 de lei.

Soluția Spendeo by Edenred răspunde nevoii companiilor de a eficientiza administrarea şi raportarea cheltuielilor efectuate de angajaţi în scop de serviciu. Companiile nu mai sunt nevoite sa gestioneze numerarul şi îşi simplifică procedurile de acordare a avansurilor şi de decontare a fondurilor cheltuite de angajaţi, prin intermediul platformei dedicate. Astfel, economisesc timp, precum şi resurse financiare şi umane importante în gestionarea acestor cheltuieli. În acelaşi timp, se păstrează o evidenţă clară a parcursului bugetelor destinate cheltuielilor de afaceri, uşor de accesat în orice moment, prin informatizarea şi digitalizarea integrală a proceselor de administrare.

Dacă până acum, cheltuielile de afaceri reprezentau o povară administrativă pentru companii (avansuri de numerar pentru delegatii, cereri de decont sub formă de Excel sau pe hârtie, rambursare în numerar sau pe cardul de salariu) şi implicau proceduri complicate pentru angajaţi (formulare de completat, timp prelungit de rambursare), Spendeo by Edenred aduce simplitate, control şi economie de timp, atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi”, declară Dan Cojocaru, Sales Manager în divizia Expense Management a Edenred România

Prin platforma online Spendeo by Edenred, companiile pot aproba cheltuieli, pot face transferuri instant de fonduri către cardurile angajaţilor, pot comanda carduri noi sau pot să aloce cardurile existente unor alţi utilizatori. Un avantaj notabil pentru angajatori este faptul că pot stabili diverse limite în utlilizarea cardurilor, precum limitarea utilizării cardurilor la anumite categorii de comercianţi, limitarea sau blocarea retragerii de numerar de la bancomat sau restricţii pentru anumite intervale orare, în funcţie de nevoile şi politica fiecărei societăţi.

Angajaţii pot utiliza cardurile Spendeo pentru uz universal în reteaua comercianţilor care acceptă carduri Mastercard – cea mai mare reţea de acceptare la nivel naţional şi internaşional. Printre cele mai frecvente tipuri de cheltuieli efectuate de utilizatorii Spendeo by Edenred se numără: cheltuieli pentru protocol, diurnă, întreţinere auto (spălătorie, consumabile), cheltuieli cu deplasarea (parcare, taxi, bilete avion, tren, taxe pod) şi cazare.

Pe plan internaţional, Edenred are o experienţă de peste 20 de ani în dezvoltarea soluţiilor pentru cheltuieli profesionale si este lider mondial în soluţii pentru gestionarea cheltuielilor de afaceri, incepand cu anul 2017, dupa achiziționarea pachetului majoritar de acţiuni în UTA (una dintre cele mai mari companii europene emitente de carduri de combustibil şi servicii conexe pentru flote comerciale).

Cu un volum emis de peste 20 de miliarde de euro la nivel mondial, Edenred este cel mai mare emitent de tichete şi carduri preplătite pentru companii atât în România, cât şi la nivel internaţional.

În România, peste 35.000 de companii acordă tichete si carduri de masă Ticket Restaurant, tichete şi carduri cadou şi alte tipuri de tichete emise de Edenred, către peste un milion de angajaţi şi colaboratori.

Listată la bursa Euronext Paris, Edenred activează în 42 de ţări, având peste 8.000 de angajaţi, 750.000 de companii şi instituţii client, 1,4 milioane de comercianţi afiliaţi şi 43 milioane de beneficiari. În 2016, volumul total emis de Edenred a fost de 20 miliarde euro.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0