Erste Group începe în forţă anul 2015

Erste Group începe în forţă anul 2015

„Am început în forţă anul 2015 şi am înregistrat un profit net consistent, datorită unui mix de evoluţii pozitive: revenirea economiilor duce la creşterea creditării, iar costurile cu creditele neperformante scad conform aşteptărilor. Per total, regiunea Europa Centrală şi de Est îşi confirmă potenţialul considerabil prin contribuţia semnificativă, de 61,4%, la profitul operaţional al Erste Group”, a explicat Andreas Treichl, CEO al Erste Group cu ocazia prezentării rezultatelor financiare obţinute în primul trimestru din 2015.

Erste Group a încheiat primul trimestru din 2015 cu rezultate pozitive, reflectate în îmbunătăţirea profitabilităţii, respectiv în majorarea profitului net de la 103,3 milioane EUR în perioada similară din 2014 la 225,8 milioane EUR, o creştere de 54,25%.

Activele totale au crescut la 202,6 miliarde EUR la finalul primului trimestru din 2015, comparativ cu 196,3 miliarde EUR la sfârşitul anului trecut, mai exact cu 3%. Evoluţiabilanţului reflectă majorarea portofoliului de împrumuturi cu 2,2% faţă de finalul anului 2014, la 123,4 miliarde EUR, care a fost susţinută de creşterea creditării cu 1,6% către persoanele fizice, cu 2,6% către IMM-uri şi cu 9,4% către companiile mari. În plus, portofoliul de depozite s-a majorat cu 1,8%, la 124,8 miliarde EUR, ceea ce demonstrează capacitatea solidă a Erste de a atrage depozite.

Şi calitatea activelor s-a îmbunătăţit constant, iar ponderea creditelor neperformante în totalul împrumuturilor a scăzut de la 8,5% la sfârşitul anului trecut la 8,1% la 31 martie 2015.

Grupul a continuat să îşiîmbunătăţeascăeficienţaoperaţiunilor, înregistrând un raport cost/venit de 56,1% în primele trei luni din 2015, faţă de 57,0% în perioada similară din 2014. Rezultatul se datorează menţinerii performanţei în ceea ce priveşte venitul operaţional, care s-a situat la 1.689,1 milioane EUR (-0,1%), precum şi reducerii cheltuielilor administrative cu 1,6%, la 948,1 milioane EUR. Profitul operaţional s-a situat la 741,0 milioane EUR, în creştere cu 1,9% comparativ cu 727,3 milioane EUR la finalul primului trimestru din 2014.

Perspectivele se anunţă favorabile creşterii creditării. Estimările privind creşterea economică se situează între 2% şi 3% pentru toate pieţele de bază din ECE, cu excepţia Croaţiei, pe fondul majorării cererii interne. Iar cele pentru Austria se plasează sub 1%.

În Austria, Slovacia şi Republica Cehă, creşterea volumului creditării atât pentru populaţie cât şi pentru companii a avut o contribuţie esenţială la rezultatele bune înregistrate. Subsidiara din România este din nou profitabilă şi vedem semne încurajatoare pe segmentul creditării persoanelor fizice, în timp ce încheierea conversiei creditelor în valută pe piața din Ungaria ne permite de acum încolo să ne ocupăm de creşterea businessului. Suntem încrezători că economiile din ECE vor continua să avanseze într-un ritm stabil constant, susţinute tot mai mult de cererea locală, ceea ce reprezintă o veste bună pentru creşterea creditării”, a declarat Andreas Treichl.

Rentabilitatea capitalului tangibil (ROTE) este estimată la 8-10% în 2015 (capitalul tangibil însuma la finalul anului trecut 8,4 miliarde EUR). Previziunile privind profitul operaţional indică reducerea cu o cifră mai mică de 5%, în contextul înregistrării unor rezultate operaţionale mai reduse, dar sustenabile, în Ungaria (ca urmare a volumelor mai reduse rezultate din conversia creditelor în valută) şi în România (efect unwinding mai redus), precum şi al contextului caracterizat de dobânzi reduse.

Estimările indică avansul creditării cu o cifră situată sub 5% şi reducerea costurilor de risc la 1,0 – 1,2 miliarde EUR.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0