FGA are înregistrate 12.981 de cereri de plată pentru creditorii de asigurări ai Carpatica Asig

FGA are înregistrate 12.981 de cereri de plată pentru creditorii de asigurări ai Carpatica Asig

Fondul de Garantare a Asiguraților(FGA) a luat act de hotărârea instanței, de deschidere a procedurii de faliment pentru compania Carpatica Asig S.A. Decizia din data de 16.02.2017 nu este însă una definitivă.

Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Carpatica Asig S.A că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului şi doar către păgubiții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete. Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

Până la data de 31.01.2017, FGA a primit de la potențialii creditori de asigurare ai Carpatica Asig S.A. 12.981 cereri de plată, inclusiv cereri de plată pentru dosarele de daună nou deschise de FGA. De asemenea, Fondul a primit, până la aceeași dată, 10.569 de cereri pentru deschiderea de dosare de daună.

De la data pronunțării hotărârii deciziei instanței de deschidere a procedurii de faliment pentru compania Carpatica Asig S.A., respectiv 16.02.2017, începe sa se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună, conform art. 12 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Hotărârea din data de 16.02.2017 nu modifică activitatea de primire și procesare a Cererilor de plată (Anexa 6).

Fondul de Garantare a Asiguraților a preluat de la Carpatica Asig S.A. 27.270 dosare de daună.

Potențialii creditori de asigurări ai Carpatica Asig S.A.pot depune, atât electronic cât și fizic, la sediul FGA, cereri de plată (Anexa 6) sau cereri de deschidere dosare de daună (Anexa 3). Formularele sunt disponibile și online la adresa: http://www.fgaromania.ro/formulare

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0