FintechOS devine prima companie românească acceptată în acceleratorul Microsoft din Londra

FintechOS devine prima companie românească acceptată în acceleratorul Microsoft din Londra

FintechOS, companie specializată în accelerarea transformării digitale a instituţiilor financiare, anunţă intrarea în acceleratorul Microsoft din Londra. După un proces complex de înrolare şi selecţie, prin care a trebuit să demonstreze unicitatea soluţiei şi potenţialul de piaţă, FintechOS devine prima companie românească înregistrată în programul Microsoft UK de accelerare.

Platforma FintechOS va fi listată cu prioritate în marketplace-ul global Microsoft, vizibil unei reţele de peste 40,000 de parteneri de vânzare şi implementare pe tehnologii Microsoft. Echipe mixte din structura Microsoft UK vor oferi mentorat în dezvoltarea canalelor de vânzare şi promovare FintechOS, precum şi în pregătirea platformei, a documentaţiei, a strategiei de piaţă şi a suportului necesar expunerii în peste 190 de ţări. Pe parte comercială, FintechOS va beneficia de programe de marketing personalizate şi acces în evenimente din industria financiar bancară alături de echipa Microsoft UK. În plus, compania primeşte un credit anual de consum cloud Azure în valoare de 120.000 dolari, precum şi acces la cele mai noi instrumente Microsoft de dezvoltare şi productivitate.

Am încredere că vom reuşi să valorificăm o şansă rară. Pe de o parte, putem oferi băncilor şi asiguratorilor cu care lucrăm pe diverse zone de transformare digitală o soluţie cloud matură, recunoscută global. Pe de altă parte, putem contribui la promovarea celor mai noi tehnologii Microsoft în sistemul financiar-bancar. Ne aşteptăm să generăm un consum Azure anual de aproximativ 1 milion de euro până în 2020 şi o creştere cu un număr din 3 cifre în fiecare din următorii 3 ani”, a declarat Teodor Blidăruş (foto), CEO, FintechOS.

Acceleratorul Microsoft din Londra este format dintr-un ecosistem global de vendori, mentori, partneri şi alumni. În ultimii 5 ani, 650 de start-up-uri mentorate în accelerator au atras investiţii de peste 3 miliarde USD. Înrolarea în Microsoft Accelerator London face parte din strategia FintechOS de dezvoltare internaţională, prin care îşi propune atacarea pieţelor din UK şi US în următorii 2 ani, ca fiind cele mai importante pieţe de tehnologie financiară din lume.

FintechOS este o companie de înaltă tehnologie care îşi propune să digitalizeze instituţiile financiar-bancare. Tehnologia FintechOS accelerează procesele de inovaţie şi permite băncilor şi asiguratorilor să dezvolte extrem de rapid noi canale digitale de distribuţie, precum şi noi produse financiare personalizate, accesibile şi moderne. Cu un portofoliu de active gestionate de 5 Miliarde Euro de către clienţi ca ERSTE, Vienna Insurance Group, Orange Money, Scotiabank, Hyperion Group (Howden, RKH, Dual), TBI Bank, NN sau Idea Bank şi operaţiuni pe 3 continente, FintechOS se numară constant în topul celor mai importanţi jucatori FinTech la nivel CEE.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0