Fondul de investiții Vitruvian Partners achiziționează un pachet minoritar din Bitdefender

Fondul de investiții Vitruvian Partners achiziționează un pachet minoritar din Bitdefender

Bitdefender, cel mai mare producător român de software, anunță că fondul de investiții Vitruvian Partners a devenit al doilea cel mai mare acționar al companiei, odată cu achiziția pachetului minoritar de aproximativ 30%, deținut de fondul de investiții Axxess Capital. Ca urmare a acestei tranzacții, valoarea companiei Bitdefender este stabilită la peste 600 de milioane de dolari.

Bitdefender va fructifica noul parteneriat cu Vitruvian Partners pentru a-și întări poziția de lider atât în piața de soluții de securitate pentru companii, cât și în cea pentru utilizatori individuali. Bitdefender și-a extins amprenta internațională în ultimii ani prin stabilirea unui nou sediu enterprise în Santa Clara, California, pe lângă cel din București. Astfel, peste 40% din vânzările companiei provin de pe piața nord-americană, una dintre regiunile cu cele mai mari creșteri la nivel global.

Bitdefender are 1.300 de angajați în nouă țări, care deservesc clienți din peste 150 de piețe și o rețea de circa 7.000 de parteneri revânzători.

Tranzacția demonstrează creșterea și scalarea rapidă a businessului nostru, dat fiind că suntem evaluați acum la peste 600 de milioane de dolari. Experiența amplă a Vitruvian în dezvoltarea companiilor de tehnologie susține strategia noastră de creștere și, în special, investițiile semnificative în construcția ofertei de soluții pentru companii și a prezenței din Statele Unite ale Americii. Vom continua să operăm cu baze financiare solide, ceea ce ne va permite să ne extindem și să diversificăm portofoliul de produse ca să ne protejăm mai bine clienții și să fim mereu cu un pas înaintea atacatorilor”, spune Florin Talpeș (foto), CEO și cofondator al Bitdefender.

Realizările Bitdefender sunt pe aceeași linie cu ceea ce căutăm pentru noi investiții și sunt sprijinite de o echipă excepțională de management care prezintă oportunitate importantă de a crea valoare strategică. Suntem nerăbdători să fim alături de Florin Talpeș și de echipa lui în drumul spre un nou nivel al inovațiilor și expansiunii Bitdefender”, a declarat Stephen Byrne, partener la Vitruvian Partners.

Suntem onorați să ne fi alăturat familiei Talpeș în transformarea Bitdefender într-un furnizor de soluții de securitate de top, utilizat de oameni și companii din întreaga lume. Odată cu exitul nostru după o călătorie de opt ani, suntem încrezători că, alături de Vitruvian Partners, Bitdefender va continua expansiunea globală cu produse revoluționare”, afirmă Horia Manda, Managing Partner al Axxess Capital.

Bitdefender pune inovația în centrul activităților sale, peste 50% dintre angajați fiind implicați în activități de cercetare și dezvoltare în cele patru centre R&D din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Cofondatorii Bitdefender, Măriuca și Florin Talpeș, vor continua să dețină pachetul majoritar din Bitdefender. Un grup de investitori privați mai dețin o participație minoritară din companie.

Tranzacția dintre Axxess Capital și Vitruvian Partners a fost intermediată de reprezentanții filialei din Londra a Deutsche Bank AG și urmează a fi supusă aprobărilor instituții de reglementare.

Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluții revoluționare de protecție împotriva amenințărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de țări. Încă din anul 2001, Bitdefender a dezvoltat tehnologii recunoscute la nivel internațional destinate securității pentru piața rezidențială și corporații și a devenit un furnizor de încredere pentru protecția terminalelor și infrastructurilor hibride. Activitățile de cercetare și dezvoltare derulate în ultimii 16 ani și parteneriatele strategice permit Bitdefender să ofere clienților săi soluții de securitate solide și de încredere.

Vitruvian Partners este un fond de investiții paneuropean, cu sediul în Marea Britanie, care se concentrează pe companii de tehnologie cu creștere rapidă. Vitruvian susține companiile din portofoliu să scaleze businessul printr-un mix de asistență operațională și inițiative strategice, inclusiv achiziții. Astfel de investiții includ companii precum Just Eat, FarFetch, Skyscanner, Voxbone, Ebury, CRF Health, Trustpilot, Callcredit și Snow Software.

În iunie 2017, Vitruvian a anunțat că a încheiat procesul de fundraising pentru al treilea fond al său. Cu un buget de investiții de 2,4 miliarde de euro, Vitruvian Investment Partnership III. (VIP III) este cel mai mare finanțator din Europa al companiilor cu dezvoltare accelerată. Vitruvian Partners a investit în 30 de companii cu primele sale două fonduri și administrează active în valoare de cinci miliarde de euro. Fondul are birouri în Londra, Stockholm, Munchen, San Francisco și Luxemburg.

Axxess Capital este o firmă de consultanță în investiții cu 15 ani de experiență în sud-estul Europei, timp în care a investit peste 250 de milioane de euro, prin intermediul a trei fonduri de investiții, în industrii precum producție, IT&C și bunuri de larg consum, cu angajamentul de a susține expansiunea locală și regională a companiilor din portofoliu. Unul dintre fondurile Axxess Capital, Balkan Accession Fund (110 milioane de euro), a vizat oportunități investiționale din România și Bulgaria și se află acum în etapa de exit.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0