Gothaer investeşte anul acesta peste 8 mil. euro în subsidiara din România

asigurari0Grupul financiar german Gothaer va investi, anul aceta, peste 8 milioane de euro în dezvoltarea subsidiarei din România. Investiţia pe termen mediu în dezvoltarea companiei este estimată la peste 15 milioane de euro.

„Atenţia companiei se concentrează pe dezvoltarea afacerilor în zona retail, precum şi pe segmentul companiilor mici şi mijlocii. În ceea ce priveşte cifra de afaceri, Gothaer Asigurări Reasigurări (fosta Platinum Asigurări – n.r.) îşi propune să ajungă la un volum de prime subscrise de peste 60 de milioane de euro până în 2017 (…) În următorii cinci ani, Gothaer îşi propune să creeze peste 250 de noi locuri de muncă”, a declarat directorul general al Gothaer Asigurări Reasigurări, Anca Băbăneaţă, într-o conferinţă. Ea a adăugat Gothaer Asigurări Reasigurări îşi va diversifica şi extinde structura de vânzări, prin deschiderea de noi sucursale în principalele oraşe din România.

Un segment de piaţă complet nou pe care Gothaer îl va dezvolta în premieră în România este reprezentat de asigurările dedicate industriei de energie regenerabilă, unde grupul german este lider de piaţă atât în Germania, cât şi în alte ţări europene.

Gothaer Finanzholding (Germania) a finalizat în toamna anului trecut preluarea a 67% din capitalul social al Platinum Asigurări. Restul acţiunilor asigurătorului sunt deţinute în mod egal de Constantin Toma, fost director general al Omniasig şi preşedinte CA, şi Efraim Naimerm, membru CA.

Cu 150 de angajaţi şi prime brute subscrise de 8,4 milioane de euro în 2012, de la 4,27 milioane în urmă cu an, compania intenţionează să devină un jucător important pe piaţa asigurărilor generale din România, potrivit lui directorului financiar al Gothaer Insurance Group, Jurgen Meisch.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0