Grupul Garanti continuă rezultatele de excepţie: profit net de 27 milioane euro

piatabancara

Grupul Garanti România, unul dintre cele mai dinamice și inovatoare grupuri financiare de pe piața locală, a înregistrat în 2013 un profit net consolidat de 27 milioane euro. Valoarea veniturilor nete ale Grupului a urcat la 118,6 milioane euro, o creștere cu 11% față de 2012. În plus, la finalul anului 2013, activele totale s-au ridicat la 1,93 miliarde euro, o creștere cu 7,3% față de perioada similară a anului trecut.

Toate cele patru companii din cadrul Grupului Garanti și-au continuat dezvoltarea sustenabilă și au înregistrat profit, în ciuda mediului economic plin de provocări. În 2013, profitul net al Garanti Bank a fost de 20,7 milioane euro, în timp ce instituțiile non-bancare au înregistrat: Garanti Credite de Consum – 2,7 milioane euro, Garanti Leasing – 3 milioane euro și Garanti Credite Ipotecare – 0,6 milioane euro profit net.

“Am început anul 2013 cu o strategie de creștere bine pusă la punct și suntem încântați de faptul că eforturile noastre de a menține o evoluție pozitivă pe piața locală s-au tradus și în rezultate financiare puternice. Suntem peste media pieței în toate segmentele – IMM-uri, retail și corporate, credite și depozite și avem un portofoliu foarte sănătos de clienți. Vom continua aceeași strategie prudentă de creștere, concentrându-ne pe satisfacția clienților din toate segmentele. Le vom oferi sprijinul, ca și până acum, oferindu-le credite pe termen scurt și lung, și astfel vom contribui și la dezvoltarea sustenabilă a mediului economic local”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Grup Garanti România.

În 2013, volumul total de credite al Garanti Bank s-a ridicat la 1,09 miliarde euro, înregistrând o creștere de 5,4% față de perioada similară a anului trecut. Segmentul IMM a avut cea mai mare creștere, de 17% față de 2012, în timp ce segmentul retail înregistrează în continuare cel mai mare volum în portofoliul de credite al băncii. Detaliat, volumul de credite corporate a ajuns în 2013 la 371 milioane euro, cel al creditelor de retail  446 milioane euro (creştere de 7%) iar cel pentru IMM, 268 milioane euro. În condiţiile în care instituţia nu a marşat pe programul Prima Casă, valoarea creditelor ipotecare acordate a ajuns la 124 milioane euro. Valoarea creditelor de nevoi personale se menţine la nivel ridicat- 322 milioane euro, portofoliul fiind balansat. Banca acordă atât finanţări ipotecare atât în lei cât şi în valută. Nivelul creditelor neperformante se menţine cu 5-6 puncte procentuale sub media pieţei (15-16%, având în vedere că NPL a fost puţin sub 22% în 2013).

În ceea ce privește depozitele, volumul acestora a crescut cu 42,3% în 2013. În acest moment, Garanti Bank are prezență națională prin 78 de agenții și mai mult de 280 de ATM-uri inteligente, o creştere cu 25% față de perioada similară a anului trecut, în timp ce numărul aparatelor POS a depășit 8.000, cu 10% mai mult decât anul anterior. Garanti Bank este una dintre puţinele instituţii care s-a dezvoltat din punctul de vedere al reţelei în anii de criză.

Rezultate foarte bune sunt şi la capitolul profitabilitate: ROE – 10,10%, ROE – 1,42% respectiv cost income ratio – 50,3%.

Peformanțele băncii pe piața locală, precum și sprijinul și angajamentul puternic din partea băncii-mamă, Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a determinat agenția de evaluare financiară Fitch Ratings să reconfirme ratingul Garanti Bank „BBB-” pentru datorii pe termen lung cu perspectivă stabilă în 2013.

TGB este cea mai profitabilă și a doua cea mai mare bancă după active din Turcia. În plus, se regăsește în topul celor mai 20 solide bănci din lume, conform clasamentului întocmit de Bloomberg. Prin urmare, Garanti Bank beneficiază de know how-ul unei bănci-mamă de succes.

In 2013, Turkiye Garanti Bankasi AS a înregistrat un profit net de 3,01 miliarde lire turcești (1,2 miliarde euro). Valoarea activelor totale ale Garanti s-a ridicat la 196,89 miliarde lire turcești (67,4 miliarde euro), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash și non-cash) în valoare de 151,81 miliarde lire turcești (52 miliarde euro).

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0