Iordania a interzis importul de ovine şi bovine din România

Iordania a interzis importul de ovine şi bovine din România

international

Ministerul Agriculturii din Iordania a interzis importul de ovine şi bovine din România, după ce Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a anunţat că a depistat mai multe cazuri de îmbolnăvire a acestora cu boala limbii albastre, potrivit agenţiei de ştiri iordaniene Petra.

Un oficial din ministerul iordanian al Agriculturii, Munther Rifai, a declarat că OIE a raportat mai multe cazuri de boala limbii albastre depistate la animalele din România.

Acesta a precizat că România este al doilea mare exportator de carne către Iordania, după Australia, Regatul importând anual din România între 300.000 şi 400.000 de ovine şi bovine. Alţi exportatori importanţi pentru Iordania sunt Moldova, Georgia, Azerbaidjan şi Sudan.

Boala limbii albastre nu afectează omul. Aceasta este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înţepătura unor specii de insecte hematofage, din genul Culicoides, şi nu prin contactul direct între animale. Boala afectează animalele rumegătoarele şi are caracter sezonier. Mortalitatea este variabilă, în funcţie de situaţie, dar poate ajunge, uneori, la sută la sută din efectiv.

Ultimele cazuri de îmbolnăvire a animalelor cu boala limbii albastre au fost confirmate în România vineri, când patru noi focare au fost depistate în gospodării din Prahova.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0