Iulie 2018 – creşterea salarială reală faţă de aceeaşi lună a anului trecut a stagnat la 8,4%

Iulie 2018 – creşterea salarială reală faţă de aceeaşi lună a anului trecut a stagnat la 8,4%

Câștigul salarial mediu brut pe luna iulie 2018 a fost de 4.510 lei, cu 0,4% mai mic faţă de cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 0,5% şi a ajuns la 2.708 lei, respectiv 585 de euro. Ajustat cu nivelul preţurilor ( 52% din media UE) puterea de cumpărare în euro s-a diminuat la 1.121 de euro.

Indicele câştigului salarial faţă de iunie 2018 a fost de 100,0% iar majorarea în raport cu aceeaşi lună a anului precedent a stagnat la nivelul de +8,4%, după ce atinsese nivelul maxim de +10,1 % în martie. Salariul real de referinţă (puterea de cumpărare a banilor încasaţi exprimată ca indice raportat la cea din octombrie 1990) s-a păstrat la 195%.

Evoluţia câştigului salarial mediu şi a puterii de cumpărare pe ultimele 19 luni

Luna Câștig mediu net Euro/leu Câștig mediu net Câștig mediu net Puterea de cumpărare
(lei) (euro) (euro pcs) (%, 12 luni)
 
Ianuarie 2017 2300 4,512 510 1016 18,3
Februarie 2017 2236 4,5482 492 980 14,5
Martie 2017 2342 4,5299 517 1030 14
Aprilie 2017 2366 4,554 519 1034 12,7
Mai 2017 2363 4,5714 517 1030 13,8
Iunie 2017 2380 4,5681 521 1038 13,5
Iulie 2017 2391 4,5784 522 1040 13,5
August 2017 2364 4,5978 514 1024 12,6
Septembrie 2017 2376 4,5885 518 1032 13,5
Octombrie 2017 2392 4,6359 516 1028 10,6
Noiembrie 2017 2464 4,6359 532 1060 9,9
Decembrie 2017 2629 4,65 565 1125 8,1
Ianuarie 2018 2484 4,6555 533 1025 3,5
Februarie 2018 2487 4,6605 533 1025 6,2
Martie 2018 2704 4,6565 581 117 10,1
Aprilie 2018 2713 4,6387 585 1125 9
Mai 2018 2704 4,6611 580 1116 8,5
Iunie 2018 2721 4,6502 585 1125 8,4
Iulie 2018 2708 4,6437 583 1121 8,4

Sursa: INS, calcule proprii

Creşterile pe ramuri – sănătatea pe primul loc, industria prelucrătoare pe ultimul

Pe ramuri de activitate, cele mai mari creşteri de salarii s-au consemnat în sectorul bugetar, cu sănătatea detaşat pe primul loc (+31,1% nominal şi +25,4% în termeni reali). Ea a fost urmată la mare distanţă de învăţământ (+19,3% nominal şi +14,1% real ). Singurul sector care s-a mai situat peste media la nivel national a fost cel al construcţiilor (15,5%, respective 10,4%).

Dispunerea creşterilor salariale nominale pe sectoare de activitate între iulie 2017 şi iulie 2018

Domeniu sal. iul. 2017 sal. iul. 2018 Evoluție
Nominal % Real %
 
Sănătate  2681 3515 31,1 25,4
Învățământ  2263 2699 19,3 14,1
Construcții  1734 2002 15,5 10,4
 
Media pe economie  2391 2708 13,3 8,3
 
Informații, telecomunicații  4690 5300 13 8,1
 
Administrație publică, apărare, etc.  3808 4228 11,1 6,2
Industria prelucrătoare  2167 2406 11,1 6,2
Hoteluri şi restaurante  1418 1575 11,1 6,2
 
Comerț  2102 2311 9,9 5,1
Transport  2361 2585 9,5 4,7
 
Intermedieri financiare, asigurări  4497 4783 6,4 1,7

Sursa: INS, calcule proprii

Imediat sub medie s-au plasat salariaţii din informaţii şi comunicaţii (13% nominal şi 8,1% ca putere de cumpărare).Surpriză de proporţii, administraţia publică s-a alăturat hotelurilor şi restaurantelor, împreună cu industria prelucrătoare, la aceeaşi creştere nominală de 11,1%, respectiv +6,2% ajutat cu inflaţia ce a scăzut la 4,56% în luna iulie.

Industria prelucrătoare a urcat peste pragul de 90% din media naţională dar rămâne mult sub uzanţele europene în materie, situate în general la peste 100%. Comerţul şi transportul s-au plasat ceva mai jos, dar mai aproape de nivelul creşterii economice, iar intermedierile financiare şi asigurările au rămas la coada cu plutonului, cu o majorare reală mai mica de două procente.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0