Nuanţe diferite ale supravegherii

Nuanţe diferite ale supravegherii

După cum v-am obişnuit de aproape două decenii, ediţia de aprilie a revistei Piaţa Financiară vă oferă o radiografie tranşantă a peisajului asigurătorilor din România. Poate nu o fi tocmai ce caută preşedintele ASF România, Mişu Negriţoiu, dar e un material suficient de concis şi edificator despre un segment important al pieţelor financiare, aflat însă într-un moment de impas.
Am găsit de cuviinţă, în acest context, să fac o succintă trecere în revistă a trendurilor, fără a avea pretenţia că am găsit diagnosticul exact şi am prescris panaceul. Nu mă voi hazarda în verdicte de genul „Asociaţia X“ sau „Persoanele Y sau Z“ sunt vinovate de starea precară în care a ajuns piaţa. Mă voi limita la a spune că, sub supraveghere diferită (BNR şi respectiv CSA/ASF), două pieţe financiare au avut traiectorii diametral opuse. Deşi ambele au suferit pierderi consistente în perioadele de criză şi postcriză, din fericire, noi, contribuabilii, nu am fost nevoiţi să plătim vreun leu pentru salvarea vreunei instituţii. Diferenţele apar când vorbim de capitalizarea jucătorilor: în timp ce sub şurubul strâns al Direcţiei Supraveghere din BNR, piaţa bancară şi jucătorii ei şi-au ţinut adecvarea capitalurilor la niveluri foarte bune, dincolo situaţia e destul de deplorabilă. Prea multe artificii de raportare şi prea multe inginerii dâmboviţene au dus piaţa asigurărilor aproape de buza prăpastiei (de aici şi comparaţia cu o „cangrenă a pieţelor financiare“, făcută în urmă cu ceva vreme de un oficial).
Teama de prăbuşirea vreunui jucător şi efectele de contagiune aferente sunt la fel de mari. Nicolae Cinteză, şeful Supravegherii din BNR, arăta deunăzi cât de nocivă ar fi putut fi căderea unei bănci infime, de 0,1% cotă de piaţă în total active sistemice. De partea cealaltă, chiar liderul de piaţă este ţinut de ceva vreme pe aparate, mulţi considerându-l deja în „moarte cerebrală“. În ultimii ani, cutremurele la vârf au fost la ordinea zilei, puţini jucători din Top 10 scăpând fără vreo asociere cu corupţia, ANAF, parchet şi DNA. Nu punem sub semnul îndoielii veridicitatea faptelor, dar nu putem să nu ne întrebăm cum de nimeni nu a sesizat nimic până acum? Sau nu cumva au existat nişte portiţe lăsate întredeschise, pe care ochii a-toate-văzători ai statului se făceau că nu le observă? Vorbim de fapte care s-au derulat aproape pe parcursul unui deceniu!
Ce-i de făcut acum? Probabil îmi e mai uşor să o spun azi decât ieri sau alaltăieri. Şi asta pentru că am putut observa cum mai toate companiile de asigurări serioase au raportat rezultate financiare bune pentru 2014. Rămâne în continuare deschisă rana capitalizării, acutizată de faptul că ani şi ani acţionarii au trebuit să acopere găurile produse la nivelul bilanţurilor. Era o situaţie ce nu mai putea fi perpetuată şi, oricât de dureros ar fi fost, trebuia remediată. Produsele trebuiau reconfigurate pe bazele rentabilităţii şi reţelele de distribuţie repuse pe bazele eficienţei. Şi ar mai trebui luat în calcul un lucru: să renunţăm la americanismul „too big to fail“! Fără a respecta nişte reguli simple, obligatorii pentru oricine vrea să facă business în piaţa aceasta, sistemul va avea de suferit. Fie că e vorba de capitalizare, fie de respectarea normativelor concurenţiale etc.
De sub tot acest noian de probleme răsar totuşi şi nişte ghiocei. Subsegmentul brokerilor pare să se fi trezit mai rapid şi să se fi adaptat cerinţelor clienţilor. Şi, an de an, importante procente din afacerilor asigurătorilor se realizează prin intermediul acestora.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0