Ocaua mică, ocaua mare şi inflaţia

Ocaua mică, ocaua mare şi inflaţia

Rata inflaţiei comunicată oficial, cu respectarea întocmai a tuturor procedurilor de rigoare ( certificate de altfel, de către Eurostat) a fost în luna februarie 2018 de 4,72%. Cu perspectiva de a depăşi pentru scurt timp pragul de 5%, potrivit estimărilor făcute după un model economic solid, chiar de către Banca Naţională, urmând să reintre în banda ţintită de-abia la finalul acestui an, cu 3,5%.

De aici „un lung prilej de vorbe şi de ipoteze”, care, însă, au trecut lejer pe lângă devalorizarea monedei noastre naţionale, în contracurent cu suratele de regim valutar, zlotul polonez, forintul maghiar şi coroana cehă. O consultare rapidă a bazelor de date dezvăluie că leul s-a devalorizat în raport cu euro pe parcursul intervalului februarie 2017 – februarie 2018 cu nu mai puţin de 3,18%.

Luna                                                                Februarie 2017          Februarie 2018            Creştere
Cursul de schimb euro/leu                              4,5120                        4,6555                           +3,18%

Dacă ţinem cont de această devalorizare şi aducem preţurile în lei la echivalentul lor în euro, obţinem o inflaţie „euroizată” de doar 1,49%, aflată chiar imediat sub limita intervalului de 2,5% plus/minus un punct procentual, ţintit de Banca Naţională. Obligată de împrejurările locale şi de deciziile similare din plan extern să scumpească marfa numită leu prin măsura administrativă a creşterii dobânzii de politică monetară la, ce să vezi, 2,5%.

Dacă facem trimitere la suta de forinţi, acesta s-a mărit faţă de leu ceva mai puţin decât 1 euro (de la 1,4626 lei la 1,4937 lei, adică 2,13%), iar dacă ne uităm la zlotul polonez (de la 1,0470 lei la 1,1178 lei, adică +6,76%) sau la coroana cehă (de la 0,1670 lei la 0,1839 lei, adică +10,12%) ar trebui să reflectăm serios de tot.

Bugetul pe 2018 a fost întocmit pe baza unor date de intrare utilizate în noiembrie 2017, dintre care una esenţială era cursul de schimb mediu pe anul 2018 situat la 4,55 lei/euro. Ulterior, această valoare a fost ajustată la 4,59 lei/euro, dar realitatea nu a confirmat nici pe departe la început de an aceste prognoze.

Acum ne mirăm de inflaţia prea mare faţă de cea cu care ne învăţasem în ultimii patru-cinci ani şi de deficitul bugetar la două luni ajuns la valoarea maximă pentru aceeaşi perioadă. Realitatea este că, deşi strict corect metodologic, noi comparăm ocaua mică cu ocaua mare şi ne uităm creşterea preţurilor ca şi cum ocaua ar fi aceeaşi.

Problema este că piaţa valutară ţine de echilibrele economice fundamentale şi nu ţine cont de intenţiile lăudabile din politica fiscală şi de venituri. Traduse oarecum dezirabil în reduceri de taxe şi impozite simultan cu creşteri semnificative de venituri pe fond de creştere economic robustă. În fapt, acumulările cantitative produc salturi calitative.

Precum un medicament bun într-o doză rezonabilă, maxim ca efect în doza ideală şi nociv, dar potenţial nociv, cu efecte secundare, odată ce s-a depăşit efectul terapeutic util. Dacă nu ţii cont de rezilienţa ocalei la creşteri de venituri peste cele rezultate temenic în timp şi solid în perspectivă din creşterea de productivitate, atunci te trezeşti că ocaua se micşorează suficient de vizibil încât să pară că e de vină inflaţia sau cursul de schimb.

De fapt, acestea sunt efecte şi nu cauze, soluţia fiind să păstrăm măsura în politica fiscală şi de venituri pentru a păstra ocaua suficient de mare. Cât să nu mai crească deficitul extern cu 30% într-un singur an, să ne iasă şi bugetul în limita oricum forţată la 3% din PIB şi să nu mai fim obligaţi să recunoaştem că ne plasăm sub Cehia, Polonia şi Ungaria, care au avut grijă de ocaua lor.

COMMENTS

Histats.com © 2005-2014 Privacy Policy - Terms Of Use - Check/do opt-out - Powered By Histats