Partener nou la Maravela&Asociaţii

Partener nou la Maravela&Asociaţii

Mirela Metea este noul Partener Maravela & Asociaţii. Aceasta este a doua promovare din firmă din rândurile avocaţilor seniori ai departamentului de soluționare a disputelor. Promovarea are la bază volumul crescut de clienţi şi mandate încredinţate în acest domeniu, dar şi performanţele profesionale ale Mirelei Metea, se arată într-un comunicat remis de Maravela&Asociaţii. Mirela Metea va fi și coordonator al practicii de insolvență.

MirelaMetea_MA

Formată de Gelu Maravela și de regretatul Marius Pătrășcanu și propusă pentru promovare în calitate de partener încă de la sfârșitul anului trecut, Mirela Metea a dat dovadă de inovaţie, dorinţă de perfecţionare, dar și aptitudini de management al echipei și al dosarelor. Ea a gestionat portofolii corporate de sute de dosare litigioase și de insolvență, pentru clienţi locali şi internaţionali de renume.

Mirela Metea a fost implicată cu succes și în proiecte din domeniile banking & finance, corporate și real estate & construction. Clienţii reprezentaţi de ea au provenit din sectoare precum servicii financiare, industria auto, comerţ, farma, construcţii s-au energie regenerabilă.

Suntem mândri şi bucuroşi de fiecare dată când adăugăm un nou membru echipei manageriale, astfel de promovări reprezentând o dovadă atât a succesului nostru de formatori ai unor avocaţi de succes, cât şi a traiectoriei ascendente pe care firma s-a lansat încă de la bun început. Şi continuăm, în ritm susţinut, aşa cum am şi ne-am promis”, afirmă Gelu Maravela, Avocat Asociat Coordonator la Maravela & Asociaţii.

Dispunând de un portofoliu format din corporaţii multinaţionale, importante companii româneşti, investitori privaţi, autorităţi publice şi companii de Stat, Maravela & Asociaţii se adresează tuturor sectoarelor de afaceri, oferind servicii în domeniile avocaturii, consultanţei fiscale şi insolvenţei. Firma este anual multi-premiată internaţional şi inclusă în directoarele internaționale de specialitate iar coordonatorii ei sunt recomandaţi în clasamentele de profil. Maravela & Asociaţii este membru şi reprezentant pentru jurisdicţia română a două reţele internaţionale de avocatură de business.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0