Piaţa rezidenţială: creştere de 2,4% a preţurilor

Piaţa rezidenţială: creştere de 2,4% a preţurilor

Preţurile pe piaţa rezidenţială din România rămân stabile, cu o uşoară creştere de numai 0,1% în cel de-al treilea trimestru din 2016, faţă de trimestrul anterior, conform indicelui rezidenţial calculat de Eurobank Property Services (EPS) pentru România, anunţă instituţia într-un comunicat.

Comparativ cu trimestrul trei din 2015, Indicele EPS al Proprietăţilor Rezidenţiale arată, însă, o creştere totală de 2,4%.

Recenta stabilizare a preţurilor este un semn de revenire a pieţei rezidenţiale româneşti. Mai exact, pe parcursul ultimilor 5 ani, a fost înregistrată o creştere medie anuală de 0,2%. Această tendinţă pozitivă, înregistrată ca urmare a evoluţiilor de preţ recente, induce, totodată, un sentiment de optimism privind posibila revenire a preţurilor.”, se mai arată în comunicatul Eurobank Property Services.

Specialiştii EPS cred că aceste semne de redresare sunt ilustrate şi de indicele rezidenţial din Bucureşti, care la rândul său prezintă o creştere de 3,9% faţă de trimestrul al treilea din 2015, asemănătoare cu evoluţia înregistrată în trimestrul precedent.

O situaţie similară se observă în indicele Bucureşti Periferie, care a crescut cu 4,0%. Indicele care descrie zona Bucureşti Centru a prezentat o creştere de 2,9%, în timp ce diviziunea Bucureşti & Ilfov a prezentat o creştere pozitivă de preţ de 3,9% în trimestrul al treilea din 2016 faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

În şapte din cele opt diviziuni ale României s-a menţinut tendinţa de creştere faţă de anul precedent. Moldova prezintă cea mai mare creştere a preţurilor, de 4,2%, comparativ cu celelalte diviziuni. Următoarele diviziuni sunt Muntenia şi Sud, cu 4%, respectiv 3,9% creştere. Pe de altă parte, diviziunea Nord a înregistrat o reducere a preţului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Indicelui EPS al Proprietăţilor Rezidenţiale.

Indicii celor mai mari oraşe din România prezintă o performanţă în general stabilă, cu fluctuaţii trimestriale care par să fie alcătuite mai degrabă din corecţii pe termen scurt decât să reprezinte tendinţe solide, fie pozitive, fie negative, se mai arată în comunicat.

Ploieşti, Constanţa şi Iaşi prezintă o tendinţă de creştere faţă de trimestrul al treilea din 2015 în medie de peste 3%, în timp ce Brăila prezintă o creştere negativă, de -1,8%. Preţurile unităţilor noi din Bucureşti au continuat să depăşească nivelul mediu, atingând o creştere de 4,6%. Această creştere pozitivă a preţurilor unităţilor noi din Bucureşti conduce la o creştere a preţurilor proprietăţilor noi la nivel naţional de 4,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015.

În concluzie, noul raport al indicelui rezidenţial calculat de EPS sugerează faptul că piaţa se pregăteşte de noi creşteri de preţuri. Acest fapt este mai evident în oraşele mari. Este de aşteptat ca întregul potenţial adecvat de creştere a preţurilor să se întrezărească în curând”, precizează Eurobank Property Services.

Eurobank Property Services S.A. este o subsidiară a grupului Eurobank. Compania a fost înfiinţată în iunie 2005 şi  oferă soluţii în domeniul imobiliar.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0