Preţurile la electricitate şi gaze naturale. România în context european

România s-a situat în al doilea semestru din 2017 pe locul 5-6 în UE în clasamentul celor mai mici preţuri la electricitatea furnizată gospodăriilor, alături de Estonia, cu 0,13 eur/kWh. Datele publicate de Eurostat plasează înaintea noastră Bulgaria (0,098 euro/kWh), Lituania (0,111 euro/kWh), Ungaria (0,113 euro/kWh), precum şi Croaţia (0,12 euro/kWh).

Preţurile la electricitate, înregistrate în a doua jumătate a anului (2015 – 2017, euro/kWh)

Sursa: Eurostat, „Energy, transport and environment indicators – 2018 edition”

La polul opus şi semnificativ peste media UE, apar Germania (0,305 euro/kWh), Danemarca (0,301 euro/kWh) şi Belgia (0,288 euro/kWh). Prima cu un preţ dublu faţă de cel practicat pentru industrie iar celelalte două cu un preţ aproximativ triplu, ideea fiind de a subvenţiona producţia şi de a descuraja consumul (implicit stimularea creşterii eficienţei energetice) pe zona consumatorilor casnici.

Ideea este aceea de a avea locurile de muncă pentru ca populaţia să poată plăti o factură la electricitate asupra căreia poate interveni la nivelul comutatorului şi a aparaturii utilizate, în loc de a avea preţuri mai uniforme cu sectorul productiv dar a-i afecta competitivitatea. Noi am aplicat o diferenţă de preţ cam de 60% în plus pentru populaţie ( cam la fel cu cea din Polonia).

Regula de preţ dublu la populaţie se regăseşte pentru Franţa, Spania, Austria, Olanda sau Finlanda, cu declaja triple în cazul Suediei şi Danemarcei, ceea ce ne spune cam în ce direcţie ar trebui să meargă lucrurile. Verii noştri italieni, cu cel mai mic decalaj dintre economiile dezvoltate ( doar 50%) nu par a da importanţa cuvenită sectorului productiv.

Astfel deşi am înregistrat cam două treimi din preţul mediu UE pentru populaţie, figurăm şi pe segmentul industrial pe aceeaşi poziţie 5, extinsă spre locul 10 ca preţ la non-casnic, cu 0,08 euro/kWh, alături de Estonia, Lituania şi Ungaria dar şi, foarte interesant, de Luxemburg şi Olanda. Asta în condiţiile în care preţuri mai mici decât noi au practicat Suedia (0,06 euro/kWh), Finlanda, Cehia şi Bulgaria (cu câte 0,07 euro/kWh).

Cel mai iefin gaz pentru populaţie, cele mai mari taxe nerecuperabile pentru industrie

La gaze naturale, România s-a situat pe primul loc în UE cu cel mai mic preţ practicat în S2 2017, la nivelul de 0,031 euro/kWh, situat la mai puţin de jumătate din media europeană de 0,063 euro/kWh. Cu acelaşi preţ de 0,04 euro/kWh figurează în datele Eurostat Bulgaria, Croaţia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia şi Luxemburg (!).

Ne individualizăm însă, destul clar faţă de aceste state prin faptul că am tarifat un preţ doar cu circa 20% mai mare la populaţie faţă de consumatorii non-casnici (la care, oricum, preţul este dat fără TVA). Aşa încât apărem tocmai pe locul 6 în topul industrial, sub ţările plasate la nivelul de 0,2 euro/kWh, respectiv Ungaria, Croaţia, Cehia, Belgia şi Marea Britanie.

Preţurile la gaze naturale, înregistrate în a doua jumătate a anului (2015 – 2017, euro/kWh)

Gospodării Non-gospodării

Sursa: Eurostat, „Energy, transport and environment indicators – 2018 edition”

De reţinut, în a doua jumătate a lui 2017, proporţia în preţ a taxelor şi impozitelor care nu pot fi recuperate de către consumatorii non-casnici a fost cea mai ridicată în România (33%), Finlanda (31%) şi Danemarca (28%), cu un minim în cazul Luxemburgului de doar 1,3%. Este o dispunere care încarcă nota de plată a consumatorilor industriali din România, ţară ce nu prea ar avea ce căuta în compania menţionată din motive de competitivitate. Aşa am ajuns să avem un raport de 92% cu media UE în cazul industriei faţă de 49% în cazul gospodăriilor populaţiei.

Sensul evoluţiei preţurilor în cazul convergenţei cu practica ţărilor dezvoltate este dat de acelaşi decalaj de la simplu la dublu între segmentul non-casnic şi cel casnic pentru Germania, Franţa, Suedia sau Austria, ridicat la triplu pentru Danemarca, Italia sau Spania. S-ar putea argumenta că, spre deosebire de aceste state avem rezerve importante de gaze, dar, atenţie, decalajul populaţie-industrie este de 150% în cazul Marii Britanii (0,5 euro/kWh la 0,2 kWh), care dispune şi ea de cantităţi însemnate din această resursă strategică.

Una peste alta, o analiză strategică pe un subiect sensibil pentru buzunarul populaţiei, poate chiar cel mai sensibil dat fiind că cele două poziţii – electricitate şi gaze – cumulează în coşul de consum cea mai mare pondere (9,06% din sumele cheltuite de o gospodărie, mai mult decât, de pildă, 8,05% pentru combustibili sau 7,93% pentru carne, preparate şi conserve din carne), ar fi utilă pentru orientarea pe termen mediu şi lung a României, inclusiv din perspectiva aderării la Zona Euro.