Prevenirea şi combaterea spălării banilor

Prevenirea şi combaterea spălării banilor

În data de 26 martie Finmedia a organizat conferinţa Prevenirea și combaterea spălării banilor. Evenimentul a fost găzduit de hotelul Ramada North, printre panelişti regăsindu-se nume de referinţă din domeniu precum: Moderator: dr. Adriana Luminiţa Popa, Director Regional Adjunct, Banca Naţională a României, Steluţa Claudia Oncică, Director Direcţia Cooperare Interinstituţională şi Relaţii Internaţionale, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Alexandru Codescu, Şef Serviciu , Autoritatea de Supraveghere Financiară, Victor Alistar, Director Executiv, Transparency International România, Răzvan Nan, Director Asociat, Deal Advisory, KPMG, Cornelia Jiloan, Director Direcţia Conformitate, Banca Transilvania, Ionel Fierăscu, Director Conformitate, Raiffeisen Bank, Gabriel Rusu, Group Business Consultant FSI & Enterprise Software Printec Group.
Tema conferinţei a fost modelată în jurul deja celebrei Directive IV care reglementează şi prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului dar şi un regulament privind transferurile de fonduri, Fenomenul spălării banilor pare imposibil de eradicat, el reprezentând o rapidă modalitate de îmbogăţire. Însă monitorizarea lui este realizabilă, în mod special datorită instituţiilor specializate în prevenirea acestuia precum FATF, Moneyval (la nivel internaţional) sau ONPCSB şi instituţiile financiare (la nivel naţional).
Introducerea în domeniul prevăzut a fost realizată de către dr. Adriana Luminiţa Popa, Director Regional Adjunct, Banca Naţională a României: „Fenomenul globalizării conduce la amplificarea conceptului de spălare a banilor Prioritară este prevenirea spălării banilor, iar ulterior combaterea, cea din urmă putându-se realize prin cooperarea instituţională” a pus reputatul specialist.
Steluţa Claudia Oncică, director Direcţia de Cooperare Interinstituţională şi Relaţii Internaţionale în cadrul ONPSB a declarat: „Diminuarea numerarului, crearea obiectivelor strategice de către fiecare stat, obiective centrate pe transparenţă şi extinderea surselor de informaţii cu privire la potenţialii clienţi sunt primordiale în încetinire fenomenului”.
Apoi, Răzvan Nan, Director Asociat, Deal Advisory în cadrul KPMG, a avut o interesantă expunere cu tema „Perspective asupra gestiunii riscurilor în cadrul tranzacţiilor financiare”, urmare a unei preocupări vădite pentru acest domeniu. „Dezvoltăm un proiect de credit path ce are drept ţintă crearea unei legături între bazele de date existente la Registrul Comerţului şi cele legate de client” a confirmat specialistul.
Ionel Fierăscu, director Direcţia de Conformitate, Raiffeisen Bank a adăugat: „Ar trebui bineînţeles redus numărul celor ce utiliazează numerar, de aici şi ideea de mărire a comisioanelor bancare pentru retragere. Dar riscul survine şi din lipsa controlului riguros în ceea ce priveşte portofoliul de clienţi, în speţă a persoanelor expuse politic (PEP)”.
Totodată s-a luat în discuţie şi situaţia societăţilor de tip Offshore dar şi a persoanelor suspectate de terorism în cadrul prezentării făcute de Victor Alistar, Director Executiv, Transparency International România Produsele transfrontaliere ale corupţiei – măsuri eficiente pentru recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni: „Societăţile de tip Offshore sunt lipsite de transparenţă din punct de vedere al informaţiilor, ele reprezentând un risc pentru sănătatea sistemului financiar”.
Cornelia Jiloan, Director Direcţia Conformitate, Banca Transilvania a dezbătut relaţia BANCĂ – CLIENT din punctul de vedere al noilor provocări legate de sancţiunile internaţionale. Ea a atras atenţia asupra variabilei de risc geographic: „Trebuie să fim vigilenţi când vine vorba de ţări care din punct de vedere geopolitic prezintă întrebări, temeri”.
Printre lacunele sistemului financiar românesc s-a evidenţiat numărul relativ mic al specialiştilor în combaterea spălării banilor, aşa cum a evidenţiat Alexandru Codescu, Şef Serviciu, Autoritatea de Supraveghere Financiară: „Urmează să se publice directiva a-IV-a, întreg sistemul de evaluare va trece printr-o schimbare, de aceea este necesară multiplicarea numărului specialiştilor în domeniul conformităţii”.
Pe de altă parte soluţiile de implentare a programelor IT ce vizează acelaşi aspect par să dea roade cu ajutorul aplicaţiilor ce pot decide gradul de risc al posibilului client. O astfel de aplicaţie a fost prezentată de către Gabriel Rusu, Group Business Consultant FSI & Enterprise Software Printec Group: „Siron AML este un sistem de cercetare creat cu scopul de a detecta spălarea de bani, sistem menit să faciliteze şi să îmbunătăţească activitatea societăţii financiare care îl utilizează „.
Acestea ar fi doar câteva din multele idei expuse în cadrul evenimentului, dezbaterile, multe cu caracter tehnic, fiind extrem de atractive şi inciotante pentru cei din domeniu. A ieşit pregnant în evidenţă mesajul adresat în special decidenţilor instituţiilor financiare, pentru o mai mare vigilenţă cu scopul limitării posibilităţii de injectare a banilor nesănătoşi în economia României.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0