ProCredit Bank – 40 milioane euro pentru susținerea IMM

ProCredit Bank – 40 milioane euro pentru susținerea IMM

ProCredit Bank, banca dedicată sectorului IMM, a semnat cu Fondul European de Investiții (FEI) acordul de garantare pentru implementarea Inițiativei pentru IMM din Romania. Semnarea acestui acord prin intermediul căruia ProCredit Bank primește 40 milioane euro, va permite băncii să continue să ofere clienților întreprinderi mici și mijlocii finanțare în condiții extrem de avantajoase, respectiv dobânzi reduse și cerinte de garantare minime întrucât 60% din valoarea creditului va fi acoperită de FEI.
„Experiența noastră de până acum demonstrează că IMM din Romania sunt orientate către inovare și investiții în noi tehnologii, scopul fiind îmbunătățirea eficienței și creșterea productivității, ca premise ale dezvoltării afacerii lor. Obiectivul băncii nostre este sustinerea acestor companii care sunt motorul creșterii economice, motiv pentru care ne dorim să devenim partenerul lor de încredere prin oferirea în mod responsabil de soluții customizate și servicii de cea mai înaltă calitate. Parteneriatul cu FEI reflectă obiectivele comune ale celor doua instituții și dezideratul de a susține IMM”, a declarat Mariyana Petkova, Director General Adjunct la ProCredit Bank.
Prin colaborarea cu FEI în cadrul programelor Jeremie, CIP și InnovFin, ProCredit Bank a acordat peste 100 milioane de euro unui număr de 1,000 de IMM, care au putut astfel investi cu costuri minime în afacerea lor prin finanțare europeană. ProCredit Bank a acordat deja clienților săi primele credite in cadrul noului program Inițiativa pentru IMM.
ProCredit Bank, singura bancă din România cu acționariat 100% german, este parte a grupului de bănci ProCredit și își desfășoară activitatea în plan național din anul 2002. ProCredit Bank este o bancă comercială, orientată spre dezvoltare, care oferă servicii bancare excelente atât întreprinderilor mici și mijlocii, cât și persoanelor fizice. În desfășurarea operațiunilor, banca aderă la o serie de principii de bază: transparență în comunicarea cu clienții, abordare prudențială a creditării de consum, implicare activă în minimizarea amprentei de carbon a instituției și furnizarea de servicii bazate atât pe înțelegerea situației fiecărui client, cât și pe o analiză financiară solidă.
În derularea activității cu clienții persoane juridice, obiectivul băncii constă în oferirea de servicii bancare și finanțare întreprinderilor mici și mijlocii, având convingerea că aceste afaceri au o contribuție vitală la dezvoltarea economică a țărilor în care operează. Oferind facilități de economisire si servicii bancare simple și accesibile, ProCredit Bank îsi propune să promoveze o cultură a economisirii și a responsabilității financiare.
Fondul European de Investiții (FEI) este parte a Grupului BEI. Misiunea instituției este sustinerea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) prin facilitarea accesului la finanțare. FEI elaborează și dezvoltă instrumente de capital de risc, de microfinantare si garantare destinate acestui segment de clienți. Din această perspectivă, FEI promoveaza obiectivele Uniunii Europene de susținere a inovăriii, cercetării și dezvoltării, antreprenoriatului, creșterii economice și creării de locuri de munca.
Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția deținută de statele membre ale Uniunii Europene care acordă finanțări pe termen lung pentru investiții, contribuind astfel la cresterea economică și crearea de locuri de munca și la promovarea coeziunii regionale și a acțiunilor în domeniul climei în spațiul european și în afara acestuia.
În vederea maximizării creșterii economice și a creării de noi locuri de muncă, obiectivele BEI se axează pe patru domenii prioritare: inovare și competențe, întreprinderile mici și mijlocii, acțiunile în domeniul climei și infrastructura strategică la nivelul Uniunii Europene.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0