Puterea de cumpărare a depăşit pragul de 1.000 de euro la finele lui 2016

Puterea de cumpărare a depăşit pragul de 1.000 de euro la finele lui 2016

Câștigul salarial mediu brut anunțat de INS pentru luna decembrie 2016 a fost de 3.257 de lei, în creştere cu 8,4% față de luna anterioară. Tot cu trei procente a avansat și câștigul salarial mediu net, care a ajuns la 2.354 lei sau 523 de euro la cursul mediu de schimb din ianuarie 2017, luna de încasare efectivă a banilor.

Ca putere de cumpărare, indicele câștigului salarial real a urcat la 178,5% în raport cu luna de referință octombrie 1990 (+13,4% față de noiembrie 2016) și s-a situat cu 12% peste cel din decembrie 2015. În echivalent pps (la paritatea puterilor de cumpărare standard, respectiv ajustat cu nivelul autohton al prețurilor), salariul net a urcat la 1.021 de euro.

Este cea mai mare valoare înregistrată anul trecut, după cum se poate vedea din datele de mai jos, unde valorile au fost ajustate cu nivelul mediu al prețurilor pentru cheltuielile gospodăriilor comunicat de Eurostat, și anume 51,2% din media UE. De reţinut, însă, avansul faţă de aceeaşi lună a anului precedent (deşi a rămas consistent) s-a situat la nivelul minim.

Luna (an 2016) Câștig mediu net Euro/leu Câștig mediu net Câștig mediu net Puterea de cumpărare
(lei) (euro) (euro pcs) (%, 12 luni)
 
ianuarie 1943 4,4818 434 847 14,1
februarie 1950 4,4657 437 853 15,8
martie 2051 4,4727 459 896 15,5
aprilie 2086 4,4994 464 906 16,1
mai 2063 4,5218 456 891 18,1
iunie 2078 4,4858 463 905 15,1
iulie 2078 4,4594 466 910 13,3
august 2076 4,4506 466 911 14,7
septembrie 2094 4,4942 466 910 14,9
octombrie 2108 4,5102 467 913 13,2
noiembrie 2172 4,5173 481 939 14
decembrie 2354 4,5016 523 1021 12

Ne confruntăm cu un paradox aparent, în care cea mai mare valoare absolută apare concomitent cu cel mai redus ritm anual de creştere. De fapt, au apărut deja arată primele semne de încetinire a acestui ritm, imposibil de menţinut pe o perioadă mai lungă de timp şi inflamat mai degrabă din considerente electorale.Datele privind productivitatea muncii industriale, indicatorul de referință pentru întreaga economie, arată, însă, o scădere a productivității muncii de -0,6%, ca medie lunară consemnată pe primele unsprezece luni din 2016. Evident, discrepanța flagrantă între rezultatul concret al muncii depuse și creșterea puterii de cumpărare nu va putea decât să se reducă şi să se anuleze relativ rapid în viitor.

După cum se arată şi în comunicatul INS, nivelul record al câştigului salarial mediu a fost unul conjunctural, datorat ”acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe sau sărbători, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte)”.

De remarcat şi constatarea următoare: ”De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizările de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.” Conjugat cu majorarea salariului minim pe economie cu 16% la începutul acestui an, de la 1.250 lei până la 1.450 lei, traducerea ar fi că trebuie să ne aşteptăm la o creştere a şomajului, dificultăţi pentru salariaţii cu cele mai mici venituri şi o presiune crescută în buget pe partea de protecţie socială.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0