Răzvan Stoica, Director general GTS: Preocuparea pentru a oferi servicii premium stă în ADN-ul companiei dintotdeauna

Răzvan Stoica, Director general GTS: Preocuparea pentru a oferi servicii premium stă în ADN-ul companiei dintotdeauna

 “Orientarea către client a reprezentat o prioritate în modul de operare al GTS și ce ne diferenţiază de restul este abordarea noastră de “acum şi în viitor”, deoarece  informaţiile preluate de la clienţi se traduc în soluţii solide în prezent, dar care să facă faţă şi în viitor, atunci când business-ul acestora se va extinde”, spune directorul  general al GTS Telecom, Răzvan Stoica, în interviul acordat revistei noastre.

GTS Telecom are deja 26 de ani de prezență pe piața românească iar Dvs. îi sunteți alături de 19 ani, dacă nu mă înșel. Cu siguranță, este una dintre firmele private care are deja o istorie în spate. Cum a fost începutul, care au fost așteptările și cât de semnificative au fost schimbările ultimilor ani. Ce înseamnă GTS Telecom acum?

 Începutul a fost pasional, ca orice început antreprenorial. Multă inspiraţie şi multă muncă, menite să compenseze cu lipsa capi­talului necesar pentru investiţii. Îmi amintesc când am ajuns în companie, se practica o anumită comunicare către clienţi cu privire la diverse modificări şi îmbunătăţiri ale ser­viciilor. Erau servicii relativ simple, însă doream să facem totul bine, aşa că împreună cu doi colegi am analizat în detaliu mesajul pe care doream să îl transmitem clienţilor şi modul în care ar fi putut să fie perceput de către aceştia, dacă sunt suficiente informaţii sau prea multe. Preocuparea pentru a oferi servicii premium stă în ADN-ul companiei dintot­deauna. Ultimii ani ne-au oferit noi opor­tunităţi prin care să ne servim clienţii cu noi servicii. Provocarea noastră a fost să facem faţă noilor tehnologii, pentru a putea să intrăm în competiţie în domenii conexe telecom. Cu grija şi atenţia necesare, am reuşit să răspundem pozitiv la aceste provocări, iar, în prezent, GTS se poate orienta cu încredere spre diversificare continuă a gamei de servicii, acţionând tot mai des ca un integrator.

Dacă ar fi să vă referiți la trei momente de cotitură în istoria companiei, care ar fi acelea?

Primul moment marcant în istoria GTS a fost corelat cu falimentul companiilor mamă, din anul 2002, când au fost momente de maximă incertitudine şi de curaj al deciziilor decisive. Echipa de management de atunci a reuşit să depăşească toate obstacolele, păstrând continuitatea operaţiunilor.

Apoi, a urmat decizia strategică de a investi în dezvoltarea unui centru de date, pe final de 2006, decizie bazată pe lipsa de focus a pieţei pentru extinderea şi densificarea reţelelor de fibră optică. Atunci, GTS a optat pentru o nouă direcţie de business şi nu a greşit, noua linie de business devenind una reprezentativă pentru ceea ce este azi GTS. A însemnat un pariu câştigat cu piaţa şi mulţi clienţi mulţumiţi de serviciile noastre.

Un alt moment crucial al companiei noastre a fost lansarea în 2013 a platformei proprie de Cloud, fiind o decizie îndrăzneaţă, dar care s-a dovedit inspirată, deoarece am asistat la rate de creştere de 25% an de an de atunci, GTS reu­şind să se poziţionează drept unul dintre jucă­torii cei mai titraţi pe piaţa locală.

Care este poziția pe care o ocupă GTS Telecom în piața de comunicații în România? 

GTS este un operator important și relevant pe piața de business a serviciilor de telecom, devenite ICT. Aș putea spune că GTS reprezintă o bornă de calitate și stabilitate a serviciilor, acoperind un segment specific de clienți. Suntem „cei mai mari operatori dintre cei mici”, ca să îl citez pe predecesorul meu.

În această transformare digitală, în acest proces de digitalizare clientul pare să impună regulile și orientarea către client a devenit o prioritate pentru multe companii. Cum tratați această relație cu clienții GTS Telecom?  Le oferiți soluții mai bune, la o calitate superioară sau chiar le depășiți așteptările, anticipând  ceea ce au nevoie?

 Orientarea către client a reprezentat o prioritate în modul de operare al GTS. Pentru noi, adaptarea la nevoile în schimbare ale clienţilor noştri ne-a obligat să ne pregătim şi mai bine, ne-a făcut mai buni. Pentru a răs­punde provocărilor lor, am studiat, am testat şi ne-am întors către aceştia cu soluţii viabile operaţional. Ce ne diferenţiază de restul este abordarea noastră de “acum şi în viitor”, deoarece  informaţiile preluate de la clienţi se traduc în soluţii solide în prezent, dar care să facă faţă şi în viitor, atunci când business-ul acestora se va extinde. Clienţii GTS decid mereu calea de urmat în cunoştinţă de cauză, alături de noi.

GTS Telecom este unul dintre principalii furnizori de multiple soluții naționale și internaționale de servicii de la cele de tip cloud până la anti-DdoS sau Disaster Recovery. Ce urmează?

 Suntem într-o etapă de consolidare pe serviciile nou-lansate. Serviciul de Back-up al datelor este o prioritate pentru o clasă largă de clienţi, iar posibilitatea de a oferi back-up al datelor din orice mediu al clientului (fizic sau virtual) în orice mediu, ne deschide o paletă largă de oportunităţi. Lansarea mai recentă a Disaster Recovery ca serviciu completează în mod firesc nevoile clienţilor noştri cu cerinţe speciale pe continuitate instantanee a afacerii, în urma unui eventual dezastru. Pentru viitor, ne orientăm spre men­ţinerea fiabilităţii infras­tructurii şi creşterea capabilităţilor acesteia, în combinaţii tot mai complexe, pentru a putea prezenta într-un mod cât mai transparent rolul ei în discuţiile cu clienţii. Sunt convins că fle­xi­bilitate este cuvântul ce va căpăta noi înţe­lesuri pentru clienţii noştri.

Care sunt prioritățile pe 2020 și obiectivele pe temen mediu?

 Priorităţile noastre sunt legate de clienţi deoarece ne dorim să rămânem aproape de aceştia, fiindu-le un partener de încredere atât prin serviciile tradiţionale, existente, cât şi cu soluţii noi, inovatoare, care să adreseze nevoile în schimbare ale clienţilor GTS. Spre intern, ne uităm la consolidarea echipei GTS, printr-o adopţie rapidă şi o inserţie potrivită a noilor colegi în mecanismul GTS. În perspectivă, urmărim să alegem acele acţiuni care să ne consolideze statutul deplin de integrator.

România se confruntă, la ora actuală, cu o acută criză a forței de muncă. În aceste condiții cum reușiți să vă mențineți oameni foarte buni în domeniu și să oferiți servicii premium, un suport tehnic și o experiență premium pentru clienți?

Reuşim să facem acest lucru cu efortul colegilor care ne-au fost alături de mai mulţi ani, cu o atitudine pozitivă şi cu multă răbdare. Formarea membrilor noi din echipă are o viteză diferită de cea a fluxurilor operaţionale, de aceea este important să ţinem cont de personalitatea fiecăruia. Pregătirea noilor colegi în mediul competitiv al serviciilor de telecomunicaţii este o întreprindere provoca­toare pentru că nu poate fi algoritmată. Piaţa muncii prezintă o dinamică accentuată, care nu este uşor de gestionat de toată lumea. Printre colegii mai noi regăsim oameni pasionaţi, care pot specula oportunităţi rare de a lucra concomitent cu mai multe tehnologii, de a învăţa şi de a se specializa. Avem, însă, şi colegi care nu se regăsesc neapărat în spiritul GTS, care ajung să aleagă alte destinaţii. În locul acestora încercăm să atragem noi colegi, şi reluăm ciclul.

Pentru că de împlinirea,  în acest decembrie, a trei decenii de când România a trecut printr-o revoluţie urmată de o lungă perioadă de tranziție, trebuie să vă întreb: cum vi s-au părut aceşti 30 de ani la nivel de ţară? S-au schimbat lucrurile aşa cum v-aţi dorit sau imaginat? Dacă aţi fi un examinator corect şi nepartizan, ce notă aţi acorda României ca prestaţie globală în cei 30 de ani de tranziție,  de parcurs postcomunist? Ar fi o notă de corijenţă sau de promovare? 

Ultimii 30 de ani au fost diverşi, cu multe transformări, mai cu seamă la nivel mental, însă cred că am depăşit materialismul şi acea preocupare de a avea mai mult decât vecinul şi cu orice preţ. Am învăţat să fim liberi, dar mai ales am învăţat ce putem să facem cu această libertate câştigată. Am întâmpinat şi piedici, am căzut de multe ori, am făcut excese şi am încercat toate relele dar, asta ne-a ajutat să creştem şi să ne maturizăm. Am învăţat să apreciem şi altceva în afară de locul de muncă, că există viaţă de după, iar că familia este foarte importantă. Altminteri, sunt convins că puteam face mai multe, mai bine, mai repede, însă este important să nu ne oprim să dorim să evoluăm. Este nevoie de mai multă unitate, de mai mult „împreună” şi de mai mult respect. Citez aproximativ din Cormac McCarthy: „când începi să ignori bunele maniere, sfârşitul se vede cu ochiul liber”. Istoria e plină de exemple.

De unde vă extrageţi energiile şi optimismul faţă de viitor? Rămâne, pe termen mediu şi lung, această profesie o tentaţie şi un spaţiu potenţial de împlinire personală pentru generaţiile noi? Care ar fi trei sfaturi pe care să le dați tinerilor? 

Nu există o formulă specială sau o categorie de resurse pentru optimism. Dacă eşti suficient de atent la ce se întâmplă în jurul tău, poţi vedea şi minunile care te înconjoară zilnic, iar asta ar trebui să fie suficient de motivant să vrei să continui. Întrebarea esenţială la fiecare pas este: mă plâng sau fac ceva concret? Când aleg să fac ceva, automat devin optimist pentru că sunt mai câştigat faţă de cum eram ieri.

Dacă vorbim de profesiile din ICT, acestea sunt garantat de viitor. Dacă această categorie de profesii va determina împlinirea personală la generaţiile viitoare, este greu de răspuns. Cred că va continua să conteze tot ansamblul: mediu de lucru, colegi, şefi, societate. Deci, de ce nu? Succesul înseamnă inspiraţie doar atunci când este însoţită de multă muncă. De aceea este important ca atunci când faci alegeri de carieră, să îţi fixezi obiectivele şi să te străduieşti să le atingi. Dacă nu-ţi propui nimic, n-ai unde să ajungi.

Nu este doar despre tine, deoarece parcursul tău depinde de ceilalţi. Începe să oferi, fii generos cu ceilalţi. Realizările tale sunt de fapt realizările VOASTRE iar când celebraţi ÎMPREUNĂ reuşitele, bucuria este de nepreţuit.

***

SorinDraghiciSorin Drăghici, Director vânzări GTS Telecom: Ne permitem să implementăm politici de back-up şi disaster recovery personalizate

Transformarea digitală  a companiilor  aduce nu numai beneficii majore, atât pentru acestea cât și pentru clienți, dar și o mult mai mare expunere la riscuri, cum ar fi cele datorate atacurile cibernetice sau  incidentelor majore. De ce e nevoie de soluții de disaster recovery?

R: Nevoia de DR rezultă din dorinţa de protejare a datelor importante ale companiei şi de a le face disponibile oriunde şi oricând. În acest context, disaster recovery este o soluţie tehnologică care asigură continuitatea afacerii, fără pierderi informatice, atunci când are loc un incident. Momentul şi modul în care o companie decide să se preocupe activ de gestionarea datelor poate face diferenţa în business. Spre exemplu, o organizaţie care îşi compromite datele clienţilor săi poate fi expusă la un iminent faliment: acţiunile scad, clienţii pleacă, iar sentimentul de neîncredere devine letal pentru imaginea şi credibilitatea companiei, aspecte care sunt dificil sau imposibil de remediat.

GTS Telecom a lansat anul acesta soluții complete de protecție a datelor Disaster Recovery și a investit peste 1,5 milioane de euro în dezvoltarea centrelor de date și Cloud. Ce înseamnă acest lucru pentru clienții dvs.? Mai exact, ce le oferiți?

R: Investiţia realizată de GTS Telecom în dezvoltarea celor două centre de date şi platforme de cloud public (Bucureşti şi Cluj) face parte din promisiunea companiei noastre de a oferi soluţii de calitate, premium, pe care clienţii noştri se pot baza. GTS Telecom este un furnizor care şi-a dovedit fiabilitatea în cei peste 25 de ani de activitate, şi ne dorim în continuare să ducem la nivelul următor produsele şi serviciile pe care le oferim. Aceasta investiţie importantă a presupus achiziţionarea de tehnologie premium, de la vendori de top: CISCO, VMware, Veritas, NetApp, care ne permite să implementăm politici de back-up şi disaster recovery personalizate.  Mai mult, GTS Telecom poate ofere acum şi servicii complete de transport, securizare, stocare, colocare şi back-up al datelor clienţilor.

Georgeta Clinca

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0