România-loc important pe harta energiilor regenerabile

business24

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a participat alături de Primul – ministrul, Victor Ponta la Conferinţa privind implementarea viitorului sustenabil din punct de vedere energetic, care a debutat joi, 31 ianuarie 2013, la Viena. Conferinţa este organizată sub patronajul Cancelarului Austriei, Werner Faymann şi al fostului guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger (cunoscut pentru proiectele sale reuşite in domeniul protecţiei mediului), cu sprijinul UNDP, UNEP şi al altor organizaţii din sistemul UN. Printre subiectele de discuţie abordate în cadrul acestui eveniment s-au numărat mecanismele financiare inovative pentru investiţiile în protecţia mediului, modalităţile de implementare a energiilor regenerabile, rolul regiunilor şi strategiile la nivel regional pentru implementarea noilor energii. Ministrul Rovana Plumb a subliniat rolul deosebit de important pe care îl deţin regiunile, motorul care susţine dezvoltarea statului respectiv. O altă temă abordată în cadrul conferinţei s-a referit la implementarea noilor energii la nivel regional. În acest context, ministrul Rovana Plumb a afirmat faptul că România ocupă un loc important pe harta energiei, deţine un potenţial semnificativ în dezvoltarea energiilor regenerabile, iar guvernul actual are ambiţia de a dezvolta proiecte importante în aceste domenii. Pe de altă parte, s-a pus în discuţie problematica reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, printr-o strânsă cooperare a tuturor factorilor implicaţi la nivel naţional, regional şi local. În ceea ce priveşte R20, structura creată de fostul guvernator Arnold Schwarzenegger, ministrul Mediului a subliniat faptul că România intenţionează să lucreze în cadrul acestei platforme, prin promovarea proiectelor cu potenţial de reducere a CO2, încurajarea de investiţii în energie regenerabilă şi crearea de locuri de muncă verzi. Iniţiatorul evenimentului a fost R20, o organizaţie non-profit cu sediul la Geneva, Elveţia, având birouri regionale în Statele Unite şi China. Prin intermediul celor 24 de membri, 43 de parteneri şi 2 observatori ai R20, organizaţia colaborează  cu 560 guverne naţioanle şi administraţii executive locale din întreaga lume.

Organizaţia R20 oferă expertiză statelor, provinciilor şi regiunilor în vederea  dezvoltării, implementării şi comunicării unor emisii de carbon cât mai scăzute, a proiectelor de dezvoltare economică, precum şi a politicilor de cele mai bune practici.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0