România s-a plasat anul trecut pe locul doi între statele UE atât după procentajul de persoane încadrate la privare materială severă, cât şi ca număr de persoane. Cu 16,8% am avut deasupra în acest clasament al sărăciei doar Bulgaria (20,9%) iar ca număr absolut de persoane ( cu 3,88 milioane de cetăţeni ) ne-am situat după verii italieni (6.117 mii persoane dar la o populaţie totală cu mult mai mare).
De reţinut şi faptul că, deşi traiectoria pe care s-a înscris în ultimii ani România la acest indicator a fost de scădere sistematică, cifrele sunt foarte apropiate de cele consemnate în Grecia, stat confruntat cu probleme bugetare grave ca urmare a datoriilor iresponsabile contractate într-o perioadă de aparentă prosperitate şi aflat acum într-o perioadă de ajustare.Astfel, dacă în 2015 noi ne situam cu rata de privare materială severă la 22,7% iar grecii la 22,2%, anul trecut se regăseau cifre mult mai mici dar similare: România 16,8% şi Grecia 16,7%.
Pentru referinţă, menţionăm că, la polul opus s-au situat ţări precum Suedia (1,1%) şi Luxemburg (1,2%), ambele cu valorile din 2017, urmate de Olanda (2,4%). Colegele noastre de bloc estic şi de regim valutar au performat mult bine, cu Ungaria doar puţin peste pragul de 10% (reducere spectaculoasă de la 27,8% în 2013, când era la un nivel similar cu noi) şi cu Polonia sub media UE (5,9%, date pentru 2017).
În 2018, circa 31 de milioane de cetăţeni ai UE, adică 6,2% din total, au fost încadraţi în categoria celor cu privare materială severă. Este cea mai mică valoare din istorie, după înscrierea pe un trend de scădere consecutiv maximului de 9,9% atins în anul de maximă manifestare a efectelor crizei economice, 2012.
Pentru a avea o perspectivă europeană asupra acestei probleme cu care se confruntă Uniunea, trebuie subliniat că unul din opt cetăţeni UE aflaţi în sărăcie potrivit acestui criteriu este român. Adică mai mult decât Bulgaria, Ungaria, Croaţia şi ţările baltice luate împreună, ceea ce ne poziţionează destul de nepotrivit în percepţia europeană.
Este un efect la nivelului relativ redus de dezvoltare economică dar, dincolo de performanţa economică, şi de redistribuire a rezultatelor obţinute, noi fiind campioni europeni la diferenţa de venituri între cei mai bogaţi 20% şi cei mai săraci 20% dintre cetăţeni, cu un raport de peste 7 la 1, faţă de valori situate sub jumătate din acest raport în ţări precum Ungaria sau Cehia.
Din perspectiva convergenţei cerute de integrarea în Zona Euro şi de aducerea marii mase a populaţiei aproape de un nivel de trai european ( prilej cu care am putea să fim efectiv şi nu doar pe hârtie o piaţă de aproape 20 de milioane de persoane), ar fi de luat în calcul şi introducerea unei ţinte de reducere a privării materiale severe la nivel naţional.
Cu un român din cinci în această situaţie, nu putem avea pretenţia de a accede în clubul ţărilor cu economie dezvoltată şi nici nu putem lua decizii optime la nivelul întregii societăţi, un anumit grad de omogenizare şi de coeziune fiind indispensabil pentru luarea unor decizii utile pentru dezvoltarea sustenabilă.
Notă metodologică:
Privarea materială severă a fost definită de Eurostat drept incapacitatea unei persoane de a îndeplini cel puţin patru criterii din următoarea listă:
1.Plata la timp a facturilor ( rate, chirie, facturi de utilităţi etc.)
2.Să păstreze o temperatură adecvată în casă
- Să facă faţă unor cheltuieli neaşteptate.
4.Să mănânce carne, pui sau peşte sau echivalentul vegetarian în mod regulat.
5.Să-şi permită o vacanţă de o săptămână departe de casă.
- Televizor
7.Maşină de spălat
8.Automobil
9.Telefon
COMMENTS