România poate atrage miliarde de euro odată promovată la statutul de „piață emergentă”

România poate atrage miliarde de euro odată promovată la statutul de „piață emergentă”

România este pe ultima sută de metri de a fi promovată la statutul de piață emergentă, o schimbare care va aduce fluxuri masive de capital în economia locală, au susținut reprezentanții pieței de capital prezenți la conferința „Piața de capital din România – Următoarele dezvoltări capitale”, eveniment organizat de Bursa de Valori București (BVB) și găzduit de Banca Națională a României (BNR).

Miliarde de euro vor fi investite în România odată ce țara va fi promovată la statutul de piață emergentă, lucru care va avea un impact pozitiv major în economie.

„Piața de capital din România are acum șansa, poate pentru prima dată, să obțină rapid o victorie semnificativă deoarece intrarea în familia piețelor emergente este foarte aproape. Avem acest obiectiv strategic de atins: să ducem România la statutul de piață emergentă,” a spus directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski (foto).

„Vom lupta metru cu metru ca să ne atingem acest obiectiv astfel încât piața de capital să devină o alternativă de finanțare a afacerilor din România. Anunțul FTSE Russell de acum câteva luni de includere în Watchlist pentru o potențială upgradare a reprezentat efortul a patru ani de zile. Este o competiție intensă pentru fonduri. Când România va fi upgradată, vom avea acces la o dimensiune a fondurilor de circa 20-25 de ori mai mare”, a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Adrian Tănase, Chief Investment Officer în cadrul NN Pensii România, a spus că fondurile de pensii au nevoie de cât mai multe companii în care să investească. „Până acum am investit pe piața locală de capital 500 de milioane de euro, și aici vorbesc doar de acțiuni, nu și de obligațiuni. Nevoia de investiții a fondului NN Pensii în următorii nouă ani este cel puțin dublă,” a declarat Tănase. El a explicat că există un dezavantaj major pentru companii atunci când nu au unde să-și plaseze banii: vor investi în alte țări.

„Noi nu suntem mulțumiți nici acum de gradul de diversificare al portofoliului de acțiuni pe care îl avem. Pentru a menține cel puțin aceeași expunere în acțiunile listate pe piața locală, vom avea nevoie de oportunități de un miliard de euro în următorii nouă ani. Dacă piața locală de capital nu se dezvoltă, fondurile de pensii vor investi în afara țării,” a mai avertizat Tănase.

„Aici ar trebui să intervină statul și politicienii”, a spus în cadrul conferinței Attila Szalay-Berzeviczy, Head of Group Securities în cadrul Raiffeisen Bank International și fost președinte al Bursei de Valori din Budapesta. „Ceea ce trebuie să înțeleagă politicienii din această țară este […] că nu fac nicio favoare. Atunci când listezi o companie pe bursă nu faci o favoare unor bancheri sau brokeri, faci o favoare țării tale. Atunci când crește bursa locală, crește și economia țării,” susține acesta.

Noi oportunități pot apărea odată ce companiile de stat sunt listate la bursă. „Listarea Hidroelectrica ar ajuta foarte mult piața să îndeplinească acel criteriu legat de free float,” a precizat Jim Stewart, vicepreședintele Raiffeisen Bank. Însă nu e singurul aspect important.

Economistul-șef la BNR, Valentin Lazea, a explicat: „Listările unor companii private pe piaţa de capital nu sunt în măsură să asigure lichiditatea necesară pentru promovarea la statutul de piaţă emergentă. Este nevoie de companii de stat.” De pe urma acestei măsuri ar avea de beneficiat chiar statul prin capitalizarea companiilor în care este acționar, au subliniat reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). „Perspectiva înființării unui fond suveran, unui fond național de dezvoltare este un semnal bun pentru piață,” a susținut vicepreședintele ASF, Mircea Ursache.

România e din ce în ce mai aproape să îndeplinească nu doar criteriile FTSE Russell, ci și cele impuse de MSCI.

„Trei companii îndeplinesc criteriile MSCI de upgrade la statutul de piață emergentă. Romgaz, OMV Petrom și Banca Transilvania îndeplinesc atât criteriile legate de free float, cât și de volumul de tranzacționare. Cu cât este mai mare valoarea free float-ului și cu cât crește volumul de tranzacționare, cu atât mai mult investitorii vor spune <<da, piața de capital din România este una emergent>>. Binențeles că listarea Hidroelectrica ar fi binevenită și ar face ca toate aceste criterii să fie mult mai ușor de îndeplinit,” a arătat Carsten Hesse, EME Equity Strategist în cadrul grupului Berenberg.

Promovarea la statutul de piață emergentă înseamnă însă mai mult decât criteriile menționate mai sus, a susținut directorul general al BVB în fața investitorilor prezenți la conferință. „Nu e vorba de a avea trei, patru sau cinci companii care să îndeplinească o serie de criterii, ci de modul în care reușim să finanțăm eficient economia și să generăm un mediu prietenos pentru investitori. Această promovare formală la statutul de piață emergentă nu doar descrie noua realitate, ci o și creează,” a completat Sobolewski.

Investitorii care au cumpărat acțiuni la companiile care au oferit dividende au avut un motiv în plus să se bucure în 2016, când România a înregistrat cel mai mare nivel al dividendelor acordate la nivel internațional, un trend care se va menține în 2017, potrivit reprezentantului Berenberg.

„Am realizat o analiză și, chiar și într-un scenariu conservator, câștigurile din dividende vor fi de peste 7% în 2017. Fondul Proprietatea va plăti dividende speciale în numerar, ceea ce înseamnă că anul acesta vor acorda dividende de două cifre. Guvernul a anunțat recent că își dorește ca minim 90% din profitul companiilor de stat să fie distribuit sub formă de dividende. Vom avea Transelectrica, Transgaz și OMV Petrom care, de asemenea, vor acorda dividende de două cifre,” a estimat Hesse.

Bursa de Valori București a deschis anul 2017 în creștere. Valoarea tranzacționată în piața principală de acțiuni a fost cea mai mare aferentă vreunei luni ianuarie din ultimii șase ani. Indicele BET-TR, care include cele mai lichide zece acțiuni și dividendele distribuite acționarilor acestor companii, a crescut cu 6,11% în ianuarie. Indicele BET, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate zece companii, a început anul 2017 cu o majorare la fel de puternică, de 6,11%, cel mai mare procent de creștere din ultimii patru ani.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0