România rămâne pe locul 4 pe piaţa bancară din ECE

banci2Totalul activelor bancare din ECE a avut o tendinţă generală pozitivă în 2011, cu o valoare mai mare, România menţinându-şi a patra pozitie pe piaţa bancară din regiune, arată cel mai recent studiu realizat de Ensight Management Consulting pe piaţa bancară din Europa Centrala şi de Est şi România.

Pentru al doilea an consecutiv, tendinţa de creştere a fost determinata în principal de Polonia, alte ţări având mai degrabă o creştere mică în ceea ce priveşte activele bancare.

În ceea ce priveşte raportul credite/depozite, media ECE şi-a oprit tendinţa puternică de creştere, scăzând în anumite ţări, în timp ce pentru majoritatea tarilor este încă supraunitară.

Potrivit studiului, în România, totalul împrumuturilor bancare şi-a continuat creşterea moderată în 2012. Totodată, valoarea totală a depozitelor bancare atrase de sistemul bancar român în anul 2012 a continuat să crească, deşi cu o rată mică, ceea ce indică tendinţa continuă a populaţiei de a economisi.

Împrumuturile către sectorul public şi-au menţinut o pondere mare în totalul împrumuturilor acordate în România, o valoare aproape dublă faţă de perioada premergătoare crizei economice.

„În ceea ce priveşte tendinţele din sectorul bancar român, este foarte probabil să vedem o creştere a creditelor acordate companiilor, alături de o creştere a interesului pentru fondurile UE care cofinanţează şi menţin o calitate generală ridicată a clienţilor”, mai arată studiul.

Analiaza Ensight Management Consulting face referire la: Polonia, Cehia, Ungaria, România, Slovacia, Croatia, Slovenia, Bulgaria, Serbia, Albania şi Bosnia-Herzegovina, cu date complete pentru anul 2011.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0